A IX-a ediție a Festivalului Musica Barcensis propune ca toate weekendurile lunilor iulie și august să fie dedicate unor întâlniri muzicale cu artiști locali, regionali sau internaționali, dar și cu tineri muzicieni, în bisericile evanghelice fortificate din Brașov (Bartolomeu, Biserica Neagră, Sf. Martin), Cristian, Ghimbav, Hălchiu, Hărman, Prejmer, Râșnov, Sânpetru, Sf. Martin și Vulcan.
Organizatorii sunt și în acest an Fundația pentru Cultură și Patrimoniu Forum ARTE, alături de Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov și bisericile evanghelice în care au loc concertele.
Festivalul debutează în 30 iunie, iar în acest an vom călători pe traseul Brașov – Homorod – Dacia – Meșendorf – Criț – Cloașterf – Brașov.
Drumeția este moderată de muzicienii Ursula și Kurt Philippi. Alte 17 concerte vor avea loc în fiecare sâmbătă și duminică din lunile iulie și august – în total vor evolua peste 400 de artiști din 7 țări.
Bisericile Sf. Bartolomeu şi Prejmer (monument UNESCO) – vor fi polii centrali în seria reprezentațiilor, găzduind fiecare câte trei, respectiv patru concerte.
Intrarea la toate concertele este liberă.





