Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 21/09/2026 19:30
Muzică

RageHer: Seara în care vocile feminine din metalul românesc se aud la volum maxim

Tudor Bărbulescu De Tudor Bărbulescu | Publicat: 21 septembrie 2026
RageHer: Seara în care vocile feminine din metalul românesc se aud la volum maxim


RageHer: Seara în care vocile feminine din metalul românesc se aud la volum maxim

The Voodoo Child, June Turns Black și Underwaves urcă pe scena din Quantic pe 25 octombrie, pentru un eveniment care sărbătorește puterea, controlul și diversitatea vocilor feminine de rock și metal din underground. 

Se zice că metalul e un gen dominat de bărbați, dar fetele vin să schimbe regulile pe 25 octombrie, în Club Quantic. RageHer este un proiect conceput și organizat cap-coadă de femei, creat din dorința simplă de a pune reflectoarele pe femeile care rup scena rock și metal din România. Fără clișee, fără jumătăți de măsură: doar muzică grea, energie pură și un line-up care scoate în evidență diversitatea și puterea artistelor de stiluri muzicale agresive din underground.

Underwaves

Metalcore melodic / Deathcore

Înființată în 2017,  Underwaves aduce pe scenă un mix unic de metalcore alternativ cu influențe deathcore. Sound-ul lor e un roller coaster de forță brută și emoție intensă, o combinație captivantă care i-a transformat rapid într-una dintre cele mai dinamice trupe de pe scenele underground națională și internațională. Show-urile lor live sunt incredibil de dinamice și de palpitante.

Underwaves
Underwaves

June Turns Black

Metalcore modern

Apăruți în 2023 la București, June Turns Black sunt dovada că poți fi fresh și extrem de agresiv în același timp. Cu influențe clare din zona Architects sau Bring Me the Horizon, trupa echilibrează perfect breakdown-urile grele cu linii melodice profunde. Versurile lor vorbesc despre lupte interioare și transformare personală, livrate în mod nefiltrat și brutal, iar prezența scenică te va electriza.

June Turns Black
June Turns Black

The Voodoo Child

Hard Rock / Alternative Metal

Originară din Iași, trupa aduce un mix exploziv de hard rock, metal alternativ și influențe blues. Din 2021, la microfon o avem pe Romina Apostol (finalistă Superstar & Vocea României), a cărei voce incredibilă a propulsat trupa spre succes: în 2025 au câștigat East European Rock Alliance Young Rock Contest, impunându-se în fața a peste 130 de trupe din Europa de Est.

The Voodoo Child
The Voodoo Child

Susținerea Women in Music Romania este esențială pentru acest demers, fiind platforma care luptă constant pentru edicația, egalitatea, vizibilitatea și promovarea femeilor în industria muzicală din România. Mulțumim echipei Women in Music pentru că a crezut de la bun început în viziunea RageHer și pentru efortul constant de a construi spații reale de afirmare pentru vocile feminine.

Alături de noi este și Rock FM, radioul de referință care menține comunitatea rock conectată și oferă constant o voce scenelor underground. Le mulțumim pentru deschiderea de a amplifica mesajul RageHer și pentru susținerea necondiționată a muzicii live, aducând energia rockului exact acolo unde îi este locul: în fața publicului.

Un eveniment organizat de Backstage Babes Productions. 

Amplificat de Rock FM și Women In Music.

RageHer: Seara în care vocile feminine din metalul românesc se aud la volum maxim
RageHer: Seara în care vocile feminine din metalul românesc se aud la volum maxim

Biletele sunt disponibile online pe get-in.ro!

Descoperă ce se întâmplă în oraș

Evenimente în București

Vezi pe Zile și Nopți mai multe evenimente din București → 

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută