20 de ani de byron, 7.305 zile de muzică. De vorbă cu 6fingers despre un drum care continuă

byron la 20 de ani – interviu cu Sergiu Mitrofan, cunoscut publicului drept 6fingers

Douăzeci de ani, opt albume de studio, mii de kilometri parcurși, sute de concerte și nenumărate întâlniri cu publicul. Pentru trupa byron, aniversarea aceasta nu este doar un prilej de a privi în urmă, ci și o ocazie de a celebra oamenii, muzica și experiențele care au construit povestea trupei.

Iar cel mai recent single, „Euforia”, surprinde tocmai acest lucru: bucuria de a fi împreună, recunoștința pentru drumul parcurs și plăcerea de a ridica un pahar în cinstea celor care au făcut ca toate acestea să fie posibile.

Lansarea piesei marchează și începutul unei serii de evenimente dedicate celor 20 de ani de byron, care continuă cu un turneu aniversar național în 12 orașe din România.

Cu un repertoriu extins, ce traversează întreaga discografie a trupei, concertele vor funcționa ca o retrospectivă sonoră a celor 7.305 zile de muzică și experiențe împărtășite. Bucureștiul va avea parte de un capitol special: patru concerte în patru cluburi diferite, fiecare dedicat unei etape din istoria formației – „Încefluturi”, „Idolescență”, „Matouring” și „Dorigini”. Un parcurs cronologic și muzical care promite să readucă în prim-plan atât piesele definitorii, cât și atmosfera diferitelor perioade din viața trupei.

Într-un an cu o asemenea încărcătură emoțională, am stat de vorbă cu Sergiu Mitrofan, cunoscut publicului drept 6fingers, clăpar, chitarist și vocalist byron, despre semnificația acestei aniversări, amintirile și transformările adunate în două decenii de muzică.

20 de ani de byron: „Euforia”, amintirile și relația cu publicul

„Euforia” este cântecul prin care alegeți să marcați 20 de ani de byron, iar vinul devine un simbol al prieteniei și al drumului parcurs împreună. De ce ați simțit că acesta este momentul potrivit pentru o piesă despre bucuria de a sărbători, mai degrabă decât despre nostalgia trecerii timpului?

Dat fiind că avem o imagine de, hai să nu zic triști, ci MELANCOLICI, deși nu suntem deloc așa în realitate, e cazul să mai punem un smiley face pe-acolo. Eu personal văd „Euforia” ca pe o sărbătoare a vieții, cu cor de bețivi cu tot. Nostalgia blegoasă o lăsăm pentru pensie, chiar mai avem multe de dat. Dar simplul fapt că am reușit ca, după 20 de ani de muzică foarte nișată, să mai fim încă aici și chiar în creștere mi se pare nu doar miraculos, ci chiar demn de sărbătorit cu un vin bun.

Douăzeci de ani înseamnă 7.305 zile de concerte, repetiții, albume, decizii și întâlniri cu oameni. Dacă ar fi să alegeți un singur moment care surprinde cel mai bine ce a însemnat acest drum pentru voi, care ar fi acela și de ce?

Deși probabil răspunsul cel mai facil ar fi concertul simfonic „Minunata Lume Nouă” de la Sala Palatului, pe care tocmai l-am lansat pe vinil, o să aleg lansarea ultimului album de studio – „Efemeride” – la Arenele Romane. Noi suntem o trupă rock și nimic nu se compară cu legătura dintre o trupă și public pe o scenă mare, mai dezbrăcat de artificii, mai direct.

Spuneați că cei 20 de ani nu ar însemna nimic fără oamenii care v-au fost alături. Cum s-a schimbat relația voastră cu publicul în acest timp și ce credeți că vă ține împreună după atâtea etape muzicale?

Publicul nu este același de la început, am asistat chiar la o schimbare de generație, desigur. E normal, nici noi nu mai suntem ăia tineri cu speranțe și inconștiență. Inconștiența a rămas, de fapt.

Sunt tot mai mulți tineri la concerte, foarte atenți la versuri, unii aflând de noi de la părinți, foști fani, ba chiar de la bunici, hahaha! Este minunat să vezi cum se bucură de piesele tale oameni care se află la vârsta formării gusturilor muzicale – să fim sinceri, adolescența este cea care ne formează muzical definitiv.

Turneul aniversar și cele patru concerte speciale din București

Turneul aniversar propune o retrospectivă a întregii discografii, readucând în prezent piese din perioade foarte diferite ale trupei. Cum e să vă întoarceți la muzica pe care ați scris-o cu ani în urmă? O mai interpretați cu aceeași emoție sau sensurile ei s-au schimbat odată cu voi?

Pentru mine, o piesă evoluează în timp și la fel și semnificația sa. Ce-i drept, cred că noi suntem mai atenți la forma muzicală decât la conținutul liric, la un moment dat, suntem totuși o trupă de rock, nu un cenaclu literar. O piesă a fost scrisă sub imperiul unei emoții de moment și îl reprezintă strict pe omul de atunci. E nerealist să crezi că poți repeta asta de sute de ori, de fiecare dată când e cântată.

Mereu mă întreb ce o fi în sufletul lui Sting la a suta mia oară de „Every Breath You Take”. Da, piesele capătă o viață și un înțeles noi pentru fiecare dintre noi și cred că ăsta e și rostul artei, să-și facă fiecare filmul său propriu pentru fiecare operă.

Cele patru concerte aniversare din București sunt construite ca un spectacol în patru acte – „Încefluturi”, „Idolescență”, „Matouring” și „Dorigini”. Cum ați ales aceste etape și ce spune fiecare dintre ele despre felul în care a evoluat byron, atât muzical, cât și ca grup de oameni?

Denumirile astea le-am gândit ca pe niște perioade de evoluție din cariera noastră. Sunt cronologice, dar asta nu înseamnă că vom trata cele patru concerte strict așa, cronologic, pentru că nu ar fi ok. Ele vor fi echilibrate, încercăm să distribuim cât mai echitabil piesele mai cunoscute între ele, să mulțumim pe toată lumea – și pe noi, desigur –, cu un mic accent pe perioada pe care o reprezintă fiecare. Ce e cert e că avem un playlist gargantuan care ne dă fiori de ambele feluri. Actualmente repetăm cam în fiecare zi să le putem (re)învăța pe toate.

Evident, vor fi și invitați, și foști membri, și trupe de deschidere. Primul – Hard Rock Cafe – va fi complet acustic. Denumirile lor sunt cuvinte hibride – fluturii din stomac de la început, tinerețea muzicală și influențele, idolii de atunci, maturitatea de turnee, eterna reîntoarcere – nostalgia pentru reînceput, reinventare.

Despre reinventare și libertatea de a experimenta muzical

De-a lungul timpului, ați trecut de la concerte rock la formule acustice, colaborări cu un cvartet de coarde și producții ample alături de orchestră, precum „Minunata lume nouă”. Ce vă oferă libertatea de a reinventa constant felul în care vă prezentați muzica și cum decideți când o piesă are nevoie de o altă formă?

Cred că o trupă ca a noastră are nevoie de tot felul de schimbări din două motive: poți obosi și publicul, poți plictisi și trupa. Sigur că există niște frontiere muzicale între care putem să ne plimbăm fără probleme – deși aș zice că ești din ce în ce mai limitat pe măsură ce devii mai cunoscut, zona de experimente este în general la început, altfel poate deveni riscant – iar pe ascultătorii noștri cred că i-am învățat să fie surprinși de fiecare dată. Uite, în direcția asta Steven Wilson este un etalon, aș zice: de fiecare dată când scoate un disc, este altceva, iar fanii lui au ajuns nu doar să se aștepte la asta, dar să o și aprecieze.

În 2025, albumele „nouă” și „Eternal Return” au primit certificarea cu discul de platină, o confirmare importantă pentru parcursul trupei. Cum se împacă astfel de repere exterioare cu felul în care vă evaluați voi înșivă reușitele? Ce înseamnă succesul pentru byron astăzi, comparativ cu începuturile?

În 2026, discul de platină în România nu este ceva atât de inaccesibil – la nivel mondial ar fi cu totul altceva –, dar da, este o mare bucurie și o validare a faptului că facem lucrurile bine. Succesul se traduce acum în primul rând prin confort, prin puterea de a alege locurile și mai ales condițiile în care cântăm, astfel încât orice show să fie de calitate și să facem cât mai puține compromisuri. Nu poți să-ți bați joc de public și de tine și să cânți oriunde, oricum. Poate părea pretențios, dar chiar este un minim necesar, după un anumit nivel e dăunător pentru toată lumea să accepți orice.

byron, dincolo de scenă: proiecte, comunitate și descoperiri

Pe lângă muzică, ați construit proiecte precum Biblioteca byron, Clubul de Carte, Audioclubul, Clubul de Tobe și Clubul de Film. Când ați realizat că trupa poate deveni mai mult decât un proiect muzical și un spațiu în care oamenii se întâlnesc, învață și descoperă lucruri împreună?

Acum, o trupă trebuie să fie mult mai apropiată de admiratori prin toate mijloacele posibile, nu se mai pune problema de rockstars misterioși, așa că încercăm tot felul de lucruri care ne interesează și pe noi, îmbinăm utilul cu plăcutul. Și dacă în procesul ăsta învățăm și noi, e un win-win, nu? Plus că se mai disipă și imaginea aia de triști cu băț în posterior 😊

Trupa byron lansează Biblioteca byron, un proiect dedicat lecturii și comunității 

Redescoperirea pieselor și următorii 20 de ani

Un turneu aniversar poate fi privit și ca o întâlnire cu propriul trecut. Există piese pe care le-ați redescoperit în pregătirea concertelor și care v-au surprins prin ceea ce transmit astăzi? Dar melodii pe care le-ați înțeles cu adevărat abia după ce au trecut anii?

Multe piese suferă modificări și adaptări în timp, unele nu mai seamănă deloc cu aranjamentele inițiale. Din punctul ăsta, da, ele pot fi surprinzătoare și pot fi redescoperite și reinventate. E adevărat că, odată lansată, nu te apuci să-ți reasculți muzica decât atunci când trebuie să o reînveți, de aia sunt piese pe care le privești cu alți ochi după mulți ani.

Dacă următorii 20 de ani ar începe cu un pahar ridicat în cinstea tuturor celor care au făcut posibilă povestea byron, pentru ce ați vrea să-l ciocniți? Și ce ați vrea să rămână neschimbat în muzica și în spiritul trupei, indiferent de direcțiile pe care le veți explora?

Da, dacă tot am lansat „Euforia”, sus paharul de vin (roșu sec!)! Lista de mulțumiri e prea lungă, dar cred că în primul rând trebuie să le fim recunoscători celor care vin la concerte, pentru că de aia mai suntem aici după atâta vreme. Practic, ei sunt principala noastră sursă de venit de foarte multă vreme.

În ceea ce privește neschimbarea, tocmai, schimbarea e bună, să nu ne fie frică de schimbare. Dar, la modul principial, atât timp cât ne place să cântăm pe scenă, iar viața ne va permite să o facem în parametri normali, probabil că vom continua mult timp să ne tot reinventăm câte un pic. Suntem destul de siguri că va avea și cine să ne asculte, doar n-o să acapareze AI-ul și muzica live.

Interviu de Gruia Dragomir