SCUT pentru Spații Verzi: cum se luptă, concret, pentru un oraș mai verde și pentru o comunitate sănătoasă

SCUT pentru Spații Verzi – Interviu cu Timea Honț

Într-un Brașov în care dezvoltarea orașului intră tot mai des în conflict cu natura urbană, un grup de oameni a ales să nu rămână spectatori. SCUT pentru Spații Verzi a apărut în vara lui 2025, într-un moment în care o serie de intervenții asupra arborilor și spațiilor verzi din oraș ridicau tot mai multe întrebări despre felul în care administrația înțelege să protejeze patrimoniul natural al Brașovului.

De atunci, SCUT a transformat indignarea în petiții, acțiuni publice și presiune asupra autorităților. În cazul Tâmpei, grupul a reușit să mobilizeze sute de oameni, iar o petiție a strâns peste 6.000 de semnături, contribuind la oprirea accesului auto către restaurantul din aria protejată. Acum, una dintre cele mai importante lupte este pentru Parcul Central „Nicolae Titulescu”, amenințat de un proiect de parcare subterană care ar presupune decopertarea unei părți semnificative din parc.

Protestul organizat recent (pe 6 septembrie) de SCUT a arătat dimensiunea mizei: peste 1.200 de brașoveni au ieșit în stradă pentru a transmite că un parc nu poate fi transformat într-o parcare. Însă, pentru SCUT, problema este mai largă decât soarta unui singur parc. Este despre cine are dreptul să decidă cum arată orașul, despre valoarea arborilor maturi și despre responsabilitatea cetățenilor de a apăra spațiul public.

Am vorbit cu Timea Honț, membru fondator al SCUT pentru Spații Verzi, despre cum a apărut grupul, ce i-a învățat implicarea civică despre Brașov, cum poate o comunitate să pună presiune asupra administrației și de ce, uneori, o victorie poate începe cu schimbarea unui singur cuvânt: din „periculos” în „vulnerabil”.

Începuturile SCUT

Cum a apărut SCUT și care a fost problema concretă de la care a pornit grupul?

SCUT a apărut în vara anului 2025, după un accident petrecut pe Aleea de sub Tâmpa, când un om a fost omorât de un arbore care s-a prăbușit. Accidentul venea într-un context în care orașul părea deja să fi declarat război naturii urbane. Mulți dintre noi anticipam ce va urma – o campanie intensă de tăieri „preventive”, pe motiv de potențial pericol.

În primele câteva săptămâni, toată lumea care ar fi putut spune ceva împotrivă era blocată de șocul accidentului. Un om murise. Nimeni nu avea curajul să se revolte și să apere arborii.

Între timp, Primăria începuse deja o campanie de justificare, cerând părerea oamenilor, sub Tâmpa: „Ce e mai important pentru dumneavoastră, omul sau natura?”. Acest gest de antagonizare va rămâne, pentru mine personal, unul dintre motivele pentru care am pornit această mișcare.

De aici am început să vorbim între noi, mai întâi cu gândul să ne organizăm pentru alte acțiuni. Ne-am găsit mai mulți oameni: unii născuți și crescuți aici, alții plecați și reveniți, alții proaspăt mutați în oraș. Unii dintre noi avem background activist de la Roșia Montană și din alte cauze, alții lucrăm în ONG-uri de mediu sau suntem comunicatori, jurnaliști, educatori de mediu.

După prima noastră întâlnire, n-a durat mult până să apară următoarea urgență: Primăria a intervenit cu buldozerele peste arborii din Parcul Central pentru a renova un loc de joacă și a tăiat cinci castani bătrâni de pe Aleea de sub Tâmpa, invocând apoi că a fost o greșeală. Ambele acțiuni s-au petrecut la câteva zile distanță.

Cu ocazia asta ne-am lansat și public. Primul nostru rând scris pe Facebook a fost: „E o toamnă minunată și noi tăiem castani.”

Arborele „Mama Natura”

Dacă ar trebui să explicați cuiva din afara Brașovului de ce spațiile verzi au devenit o miză atât de importantă pentru voi, ce exemplu ați da?

În aprilie 2025, Primăria a tăiat un arbore bătrân din centrul orașului, cunoscut și iubit de mulți brașoveni. Arborele se afla vizavi de Prefectură și era îmbrățișat de o sculptură din crengi, denumită „Mama Natura”, care simboliza apropierea dintre om și natură, simbioza, ocrotirea reciprocă. Instalația fusese montată la Street Delivery Brașov de artista Andromeda, cu scopul de a arăta că arborii maturi trebuie protejați.

Brașovul este orașul care a tăiat acest arbore și a lăsat instalația în stradă, îmbrățișând un gol. Asta e atitudinea cu care ne luptăm.

Cazul „Fără Mașini pe Tâmpa”

Care este un caz care spune cel mai bine ce face SCUT?

Un exemplu concret și de succes, în care am folosit toate instrumentele disponibile unui grup de inițiativă civică, este cazul „Fără Mașini pe Tâmpa”. Restaurantul recent renovat și redeschis de pe Tâmpa folosea drumul care trece prin aria protejată în mod abuziv pentru aprovizionare și transportul angajaților.

Campania a început cu o serie de cereri de acces la informații publice transmise către autoritățile responsabile (Direcția Județeană de Mediu, Primărie, Garda Forestieră). Răspunsurile ne-au arătat că traficul auto și activitatea restaurantului se desfășurau în condiții de nelegalitate, dar și că operatorul solicitase permisiunea de acces nelimitat pe drumul aflat în aria protejată.

Având în vedere regimul ariei protejate și faptul că operatorul restaurantului și cel al telecabinei spre vârf aparțin aceluiași grup de firme, am insistat ca aprovizionarea și transportul persoanelor să se facă exclusiv cu telecabina și am arătat, prin informațiile disponibile pe site-ul producătorului telecabinei, că aceasta este potrivită și pentru transportul de marfă.

Am continuat dialogul cu autoritățile prin audiențe și scrisori trimise către autoritățile de mediu, inclusiv către Minister și Garda de Mediu, solicitând respectarea legislației naționale și europene privind ariile protejate și interzicerea accesului auto. De la directorul DJM am aflat de intenția de a acorda accesul auto, limitând însă numărul transporturilor zilnice.

Prin comunicarea noastră pe social media, am urmărit prezentarea informațiilor primite de la autorități și diseminarea celor privind capacitatea de transport de marfă a telecabinei, dar și punerea în valoare a patrimoniului natural și istoric al muntelui, prin postări educative care încurajează apropierea de natură și vorbesc despre valoarea ecologică și sentimentală a Tâmpei.

Comunicarea susținută, fermă, informativă și diversificată a coagulat comunitatea în jurul subiectului, ceea ce ne-a permis să organizăm acțiuni menite să transmită mesaje clare și să pună presiune pe autorități și pe operator.

Prima acțiune a fost recrutarea de noi membri în grupul de inițiativă, împreună cu care am organizat o zi de monitorizare a traficului pe Tâmpa. Zece persoane au fost prezente pe parcursul a 12 ore și au documentat toate cele 16 curse observate.

După ce am aflat despre intenția de a aproba accesul auto, am organizat o plimbare comunitară pe drumul de pe Tâmpa, la care au participat aproximativ 250 de persoane. Astfel, am arătat că subiectul este unul de interes real pentru comunitate, nu doar pentru o mână de oameni, așa cum insinuase operatorul într-un interviu.

În urma marșului, am lansat și o petiție prin care ne argumentam solicitările. Aceasta a strâns în scurt timp peste 6.000 de semnături și a fost transmisă acelorași autorități responsabile, cu solicitarea de a nu accepta un compromis care să permită accesul auto în rezervație în anumite intervale orare.

Anvergura campaniei, dar și notorietatea patronului restaurantului, George Copos, au facilitat preluarea subiectului în presa națională, ceea ce a pus o presiune suplimentară asupra autorităților. A urmat o reacție publică a ministrei Mediului și un control în teren al directorului Gărzii Forestiere Naționale, în urma căruia accesul operatorului a fost interzis.

Pe tot parcursul campaniei au existat reacții publice ale operatorului, menite să intimideze autoritățile locale și să atragă susținere pentru continuarea accesului auto. În ciuda acestor încercări, interzicerea accesului de către Garda Forestieră și o sancțiune aplicată de Garda de Mediu au reprezentat un moment-cheie: operatorul a fost nevoit să își retragă solicitarea inițială și să redepună documentația fără menționarea accesului auto.

În final, autorizația de mediu a fost eliberată fără posibilitatea utilizării drumului de pe Tâmpa, acest lucru fiind menționat explicit.

Urmărim în continuare subiectul. Știm că genul ăsta de luptă nu se termină atât de ușor.

Unde stă puterea unui grup civic

În acel tip de situație, unde se află de fapt puterea unui grup civic: în numărul de oameni pe care îi poate mobiliza, în expertiză, în presiunea publică, în instrumentele juridice sau în altceva?

În toate. Dar mai ales în etapizarea eficientă a acestor pași, în anduranța de a le face pe toate și de a nu te opri doar la reacția de moment. O petiție fără documentare poate rămâne doar o formă de indignare, iar documentarea fără comunitate poate rămâne într-un sertar. Puterea apare când reușești să le legi între ele și să știi când să folosești fiecare instrument.

Foarte puțină lume poate acționa consecvent și exhaustiv pe un subiect, din motive evidente de timp, resurse și cunoștințe. De asta ne scapă multe lucruri printre degete și pe asta cred că mizează de multe ori autoritățile.

Nu în ultimul rând, puterea stă și în încredere: încrederea că acțiunile tale pot avea un efect; încrederea că, folosind legea și mijloace de presiune pentru aplicarea ei, autoritățile își vor respecta într-un final rolul; încrederea în comunitate că, odată ce îți va înțelege intențiile, te va susține; încrederea în interiorul grupului, că fiecare membru își folosește propriile abilități și bune intenții pentru a completa câte o piesă din puzzle-ul pe care îl avem de expus în fața lumii. Și, din păcate, în ultimii ani pare că cei care ne conduc fac tot posibilul pentru a reduce această încredere, iar asta se simte în multe comunități.

Dincolo de ce am reușit să facem noi, cazul Tâmpa a fost un exemplu by the book în care un investitor privat a crezut că legea nu e valabilă și pentru el și a mizat pe mica înțelegere cu autoritățile locale. E și un caz în care toată lumea și-a făcut partea: presa locală și națională, societatea civilă formală și cea informală, locuitorii din apropiere, utilizatorii frecvenți ai rezervației, liderii de opinie din online, opoziția politică. Toate aceste grupuri au reușit să pună presiune pe instituțiile de mediu și pe administrația locală.

Ce au învățat din activismul civic

Care a fost lucrul pe care a trebuit să-l învățați din mers și pe care nu îl știați înainte să începeți să faceți activism civic?

Că mereu va fi o urgență. Cel puțin la noi, la Brașov. Și că niciun subiect nu e complet încheiat, chiar dacă ai obținut o victorie. Am învățat că activismul civic nu are, de cele mai multe ori, un început și un final clar. Câștigi o bătălie și trebuie să fii pregătit pentru următoarea.

Parcul Central, cea mai dificilă confruntare

Care a fost cea mai dificilă confruntare pe care ați avut-o cu administrația locală și ce ați învățat din ea despre felul în care funcționează orașul?

Cred că aceasta abia urmează: zilele acestea se discută despre amenajarea unei parcări sub Parcul Central, după ce Consiliul Local a votat aprobarea studiului de fundamentare pentru concesionarea construirii și administrării unei parcări. Proiectul ar urma să decoperteze o parte din parc, în jur de 40%, și să transforme centrul orașului într-un șantier.

Pentru a împacheta ideea mai prietenos, Primăria argumentează că în felul acesta ar reduce din alte parcări mai mici și ar crea mai multe pietonale și spații verzi. Inclusiv în locul decopertat susține că ar planta alți arbori și ar reface zona verde.

Cred că asta spune ceva important despre felul în care administrația privește spațiul verde: ca pe o suprafață care poate fi mutată sau refăcută cu ușurință. Dar un parc matur, cu valoare culturală și emoțională pentru mii de localnici, nu este echivalent cu câțiva metri pătrați de verdeață pe care îi plantezi după ce ai terminat construcția.

Din fericire subiectul are o puternică opoziție publică, lucru demonstrat și de prezența oamenilor la cel mai recent protest inițiat de noi – peste 1.200 de persoane au ieșit să înconjoare Parcul Central și să arate că îl vor proteja. După protest, am trimis o solicitare către Primărie prin care cerem revocarea HCL și anularea definitivă a acestui proiect. Vă ținem la curent.

De la „periculos” la „vulnerabil”

Există o schimbare din Brașov la care ați contribuit și care, la prima vedere, poate părea mică, dar pentru voi spune ceva important despre puterea implicării civice?

În lunile de implicare civică și în consultările cu comisia de evaluare și reprezentanții Primăriei, am reușit să-i convingem, împreună cu arboriștii cu care lucrăm, să afișeze niște panouri sub Tâmpa care explică cetățenilor că se află într-o zonă cu arbori maturi care pot fi vulnerabili, mai ales în condiții meteo severe, și că trebuie să circule cu atenție. E un instrument de responsabilizare care este folosit și în alte orașe.

Care e mica victorie? Faptul că am reușit să schimbăm un cuvânt: „periculos” a devenit „vulnerabil”. Frica a devenit grijă.

Poate părea o diferență de vocabular, dar pentru noi nu este. „Periculos” transferă problema asupra arborelui: copacul este periculos, deci trebuie eliminat. „Vulnerabil” introduce responsabilitatea omului: există un risc, iar noi trebuie să știm cum să ne comportăm în jurul lui.

Eu văd o miză importantă în schimbarea de mentalitate când vine vorba de administrațiile locale și de felul în care este gestionată natura. Faptul că au acceptat un text propus de noi vine după multe discuții și este un semn că s-a putut începe un dialog, măcar cu câțiva reprezentanți ai administrației publice.

Cazul Parcului Șaguna

Dar există un caz în care nu ați reușit să schimbați lucrurile? Ce s-a întâmplat și cum decideți, după o astfel de experiență, dacă merită să continuați lupta?

În cazul Parcului Șaguna, un parc care găzduiește cel mai bătrân arbore al orașului, am dus o campanie intensă în care am chemat arboriști și am participat la repetate vizite în teren cu comisia de evaluare, încercând să argumentăm de ce anumiți arbori nu trebuie tăiați. Am organizat un eveniment cu public, am pornit un registru verde pentru parc și am inventariat toți arborii.

În cazul unui arbore – un castan căruia noi îi spuneam „Tridentul” – compromisul a fost să îi fie tăiată doar o ramură, și asta în prezența unui arborist certificat. N-a fost ușor fiindcă părerile erau împărțite în interiorul comisiei, unii spuneau că trebuie tăiat de tot.

Apoi, după câteva săptămâni, într-o zi am primit o poză cu el tăiat. Dezamăgirea cea mai mare a venit pentru că nici măcar nu ni s-a spus că, în final, s-a decis altceva.

Ce am învățat de aici este că decizia va fi mereu la administrație. Poți depune muncă de convingere, poate exista bună intenție, dialog. Dar pașii care se fac pe acest front sunt mici. Și, dincolo de dezamăgirea pe un caz, trebuie să vezi o șansă în a câștiga ceva în următoarea cauză. Măcar parțial. Cât despre încredere, în dialogul și negocierile activist–funcționar public trebuie să fii conștient că uneori vei auzi „dar n-a ținut de mine, eu am încercat tot ce am putut”.

Ce s-a schimbat în privirea lor asupra orașului

După anii în care ați lucrat pe aceste probleme, ce ați ajuns să vedeți diferit la Brașov față de momentul în care ați început?

Avem doar un an și m-aș feri să mă pronunț asupra unor mari schimbări din 2025 până acum. Ce pot spune este că s-a schimbat ceva în felul în care noi, cei implicați, privim orașul. Nu mai vedem o tăiere de copac sau o intervenție într-un parc ca pe un fapt divers, ci începem imediat să ne întrebăm: cine a decis, în baza cărui document, ce spune legea, cine a verificat, ce alternativă exista?

Cred că abia începem să devenim activi civic, să nu mai credem că e totul pierdut sau că e doar treaba altora. Noi, brașovenii, am dovedit de cel puțin două ori în acest timp că putem opri un abuz asupra naturii: în decembrie, în cazul betonării malurilor pârâului Graft, și în primăvară, când am oprit mașinile care urcau prin rezervație spre restaurant.

Urmează proba de foc pentru Parcul Central. Pentru că momentan, în urma presiunii publice, proiectul a fost amânat, dar nu anulat.

Cum s-au schimbat brașovenii

Simțiți că s-a schimbat și felul în care brașovenii se raportează la astfel de probleme? Aveți o situație concretă care v-a făcut să observați asta?

Da, și am văzut asta foarte concret în cazul Tâmpei. Când am început campania, ni s-a transmis indirect că suntem un grup mic care face mult zgomot. Apoi aproximativ 250 de oameni au venit la plimbarea comunitară pe munte, iar petiția a trecut de 6.000 de semnături. Pentru mine, asta spune că oamenii nu sunt neapărat apatici, ci au nevoie să vadă că există o cale concretă prin care pot interveni.

Și cred că lumea e mai receptivă la subiectele de mediu, mai ales pentru că este foarte grav ce se întâmplă și a ajuns să afecteze pe toată lumea într-un fel sau altul. De la toaletările din cartiere, până la riscul de a pierde bucăți din zone verzi existente – Centrul Civic, Parcul Central – până la construcțiile de pe dealuri și lipsa de prioritizare a spațiilor verzi atunci când se discută despre oportunități pentru un teren gol (IUS, Sânzienelor), unde aproape mereu primează proiectele imobiliare.

Vizibilitatea societății civile în România

În ultimii ani, societatea civilă din România pare să fi căpătat mult mai multă vizibilitate și influență. Ce credeți că s-a schimbat în societatea românească, încât oamenii sunt astăzi mai dispuși să se organizeze și să conteste decizii?

În unele cercuri vorbim despre un regres al mișcărilor civice. Dar cine știe, poate doar s-a mutat focusul pe cauze locale. Oamenii se mobilizează poate mai puțin în jurul unor cauze naționale și mai mult atunci când văd că dispare parcul de lângă casă, că se taie copacul pe lângă care trec zilnic sau că se construiește ceva care le schimbă cartierul.

Cred că cei care se implică au interiorizat, în sfârșit, adevărul că un spațiu public nu e un cadou, e un drept, iar un spațiu verde reprezintă o valoare pentru generații trecute, prezente și viitoare și nu poate fi betonat pur și simplu pentru profit. Cei care se implică simt că este și dreptul, și obligația lor să monitorizeze, să chestioneze, să schimbe ce se întâmplă în jurul lor. E o formă de asumare și de grijă într-o lume în care vedem din ce în ce mai puternic efectele neimplicării, mai ales dacă ne uităm la schimbările de mediu.

Schimbare din interiorul sau din afara sistemului?

Tot mai mulți oameni care au trecut prin activism civic ajung ulterior în administrație sau politică. Credeți că schimbarea se poate produce mai eficient din afara sistemului sau, la un moment dat, trebuie să intri în el?

Depinde unde te simți mai util. Dacă vrem schimbări, trebuie să intre destui oameni buni în politică, dar și mai mulți oameni trebuie să pună presiune din afară și să-și ceară drepturile.

Ce ar schimba la protecția spațiilor verzi

Dacă ați avea acum un instrument prin care să puteți schimba o singură regulă sau practică privind spațiile verzi din Brașov, ce ați schimba?

Unul din obiectivele noastre principale este ca Brașovul să ajungă să aibă un plan de management al spațiilor verzi, care să vină și cu o prezumție reală de protecție pentru arborii maturi. În momentul de față, prea des întrebarea pare să fie „de ce să păstrăm arborele?”, când ar trebui să fie „ce justificare avem să-l tăiem?”. Un arbore matur ar trebui să poată fi îndepărtat doar dacă există un risc demonstrat sau un motiv public solid, nu doar pentru că în locul lui este mai ușor să construiești.

Dincolo de valoarea lor ecologică, sunt martori ai istoriei, un patrimoniu viu care nu poate fi înlocuit, oricâți puieți am planta.

Un mesaj pentru cei care nu cred în implicarea civică

Ce i-ați spune unui om care observă că ceva nu funcționează în orașul lui, dar crede că implicarea civică nu schimbă, de fapt, nimic?

I-aș da ca exemplu câteva situații în care localnicii au reușit să aducă schimbări pozitive în situații care păreau fără speranță. L-aș încuraja să găsească și alți oameni care au aceleași nemulțumiri, să se întâlnească și să discute nu numai despre probleme, ci și despre posibile soluții. Împreună avem mai multă putere decât ne imaginăm.

Interviu de Gruia Dragomir