Mai mult decât un sat UNESCO: cum s-a reinventat Saschiz prin implicarea comunității

Gruia Dragomir De Gruia Dragomir | Publicat: 11 august 2026
Vecinătatea Femeilor din Saschiz la un eveniment gastronomic al comunității


Vecinătatea Femeilor din Saschiz arată cum poate o comunitate mică să transforme solidaritatea într-un instrument de dezvoltare locală. De la masa caldă oferită zilnic copiilor până la Sărbătoarea Rabarbărului și proiectele desfășurate în cadrul Săptămânii Haferland, inițiativele asociației au făcut din Saschiz mai mult decât o destinație cunoscută pentru patrimoniul său UNESCO.

Cum a schimbat un grup de femei Saschizul: de la cantina pentru copii la Sărbătoarea Rabarbărului

Ne-am obișnuit ca în România comunitățile rurale să se lupte cu depopularea, cu lipsa oportunităților și cu dispariția tradițiilor, însă există și povești care demonstrează că dezvoltarea nu începe întotdeauna cu investiții spectaculoase, ci cu oameni care aleg să se implice.

La Saschiz, un sat transilvănean cunoscut pentru patrimoniul UNESCO (Biserica și centrul satului au fost incluse pe lista UNESCO în anul 1999), un grup de femei a reușit, în ultimii zece ani, să transforme solidaritatea într-un motor de dezvoltare locală. Au creat o cantină socială care oferă zilnic mese calde copiilor, au pus pe harta turistică evenimente devenite repere pentru întreaga regiune (de la Sărbătoarea Rabarbărului la participarea activă în cadrul Săptămânii Haferland), au susținut producătorii locali și au demonstrat că tradițiile pot deveni resurse pentru viitor, nu doar amintiri din trecut.

Înființată în 2015, Vecinătatea Femeilor din Saschiz a transformat spiritul vechilor vecinătăți săsești într-o forță modernă de implicare civică. De la proiecte sociale și educaționale până la evenimente care au pus satul Saschiz pe harta turistică și gastronomică a Transilvaniei, Vecinătatea Femeilor din Saschiz a demonstrat că dezvoltarea unei comunități nu înseamnă doar investiții în infrastructură, ci și investiții în oameni.

Diana Schuster la Sărbătoarea Rabarbărului din Saschiz
Fotografii Saschiz by Diana Radu

Am stat de vorbă cu Diana Schuster-Costea, președinta Asociației Vecinătatea Femeilor din Saschiz, și Florentina Călugăr, coordonatoarea proiectelor organizației, despre cum solidaritatea poate deveni motorul dezvoltării locale și despre felul în care un grup de femei a reușit să schimbe, pas cu pas, viitorul unei întregi comunități.

Vecinătatea Femeilor din Saschiz: cum a început schimbarea

De unde a pornit ideea înființării Vecinătății și din ce nevoie a comunității?

Vecinătatea Femeilor din Saschiz este o asociație de femei care locuiesc sau muncesc în  comunitate și care au decis, în noiembrie 2015, să nu mai aștepte ca schimbarea să vină din altă parte, ci s-o construiască ele însele. Am pornit de la lucruri simple — întâlniri, ateliere, sprijin reciproc — și am ajuns, zece ani mai târziu, să coordonăm proiecte care ating educația, economia socială și patrimoniul local.

Nevoia inițială a fost una de coeziune: într-un sat cu tradiții puternice, dar cu resurse limitate, femeile au simțit că, unite, pot face pentru copiii și vecinii lor ce autoritățile sau piața nu ajungeau să facă. Dvs. când treceți prin Saschiz vedeți case frumoase și monumente, dar noi vedem și nevoi sociale, comunitare.

Ce înseamnă, de fapt, conceptul de „vecinătate” în Saschiz?

Numele nu e întâmplător. „Vecinătatea” e  forma de organizare specific săsească — un sistem de ajutor reciproc între vecini, care exista în satele din Transilvania cu mult înainte de noi. Atunci  când am discutat cum să se numească asociația noastră de femei, denumirea a venit natural.

La Saschiz încă mai funcționează vecinătățile de bărbați, iar noi am preluat conceptul, la fel de actual, că un sat sau o comună se dezvoltă cel mai bine atunci când oamenii au grijă unii de alții, nu doar de propria gospodărie. Iar întrajutorarea e prezentă în toate acțiunile – nu există activitate sau proiect în care să nu colaborăm cu cel puțin încă un ONG sau cu Primăria sau cu școala sau Biblioteca comunală sau cu toți la un loc.  La Saschiz avem și un HUB al ONG-urilor locale.

Însemnul Vecinătății Femeilor din Saschiz și flori la un eveniment al comunității

Cine poate face parte din această comunitate și ce îi unește pe membri?

Oricine din comună (adică din satele Saschiz, Cloașterf sau Mihai Viteazu) care vrea să contribuie cu timp, cu o idee sau cu o mână de ajutor. Avem 21 de membre de toate vârstele și din diverse categorii profesionale (de la casnice până la cadre didactice, medici, antreprenoare, pensionare ș.a.), dintre care aproximativ 10 sunt active, dar susținătorii sunt mai mulți — voluntari, părinți, producători locali, profesori, chiar și oaspeți care revin an de an.

Ce ne unește e dragul de locul în care trăim și convingerea simplă că un sat mic poate fi un loc bun de trăit dacă oamenii din el se implică, în loc să aștepte.

Florentina Călugăr, coordonatoarea proiectelor Vecinătății Femeilor din Saschiz
Vecinătatea Femeilor din Saschiz / Facebook

De la Bucate din Vecinătate la Sărbătoarea Rabarbărului

Cum s-a schimbat Saschizul de când există Vecinătatea Femeilor?

S-a schimbat, poate, felul în care satul se vede pe sine. Am trecut de la a fi doar „un sat frumos” la a fi un loc care își organizează propriile evenimente, își hrănește copiii care merg la școală și își pune în valoare propriile produse. Cantina „Bucate din Vecinătate” a adus o masă caldă zilnică pentru copiii din școală, iar Sărbătoarea Rabarbărului, picnicurile culturale Gustul Cetății și evenimentele gastronomice organizate de Vecinătate la Săptămâna Haferland au adus sute, chiar mii de vizitatori într-un sat care, altfel, ar fi rămas un punct de trecere pentru turiștii care merg spre biserica fortificată sau cetate.

Picnic la Cetatea Saschiz – https://www.instagram.com/p/DM28hZ-oRPC/

Care sunt cele mai importante beneficii pe care le aduceți comunității locale?

În primul rând, siguranța alimentară a copiilor — prin cantină, ne asigurăm că nimeni nu vine la școală flămând. În al doilea rând, coeziunea comunitară — evenimentele noastre readuc oamenii împreună, la propriu, în jurul unei mese. În al treilea rând, vizibilitatea economică — producătorii locali, meșterii și gospodăriile din sat au acum o ,,vitrină” pe care n-o aveau înainte de Sărbătoarea Rabarbărului.

Rabarbăr local la Sărbătoarea Rabarbărului din Saschiz
Vecinătatea Femeilor din Saschiz / Facebook

Există un proiect de care sunteți deosebit de mândră și care ilustrează cel mai bine impactul organizației?

Sărbătoarea Rabarbărului e proiectul nostru cel mai cunoscut, însă de cantina Bucate din Vecinătate suntem cele mai mândre. În primul rând că am reușit să o facem, temporar ca o rulotă-bucătărie autorizată, și să oferim masa caldă, în timpul anului școlar, pentru aprox 130-140 de copii, zilnic. Urmează să primim de la primărie un spațiu unde vom muta echipamentele/dotările definitiv.

Ne mândrim cu ea pentru că nu e doar caritate, ci un model economic gândit să dureze – de la bun început a fost gândită ca o  afacere socială care se autosusține parțial prin meniurile vândute, evenimente și produse proprii. Am înființat și o trupă de teatru -amatori ,,Bina”(,,scenă”, în săsește) dar, din păcate, nu avem timp de spectacole atât de mult pe cât ne-am dori.

August în Colinele Transilvaniei: peste 20 de evenimente dedicate gastronomiei, patrimoniului, artelor și turismului activ

Cum reușiți să implicați locuitorii – de la copii și tineri până la seniori – în activitățile voastre?

Copiii participă la Școala de vară „Bucate din Vecinătate” și la activități de educație alimentară. Adulții se implică ca voluntari, furnizori sau organizatori de evenimente. Am avut întâlniri cu părinții, am discutat posibilitatea de a fi co-interesați în susținerea cantinei cu o sumă modică: 5 lei/zi.

Au fost de acord și au recunoscut că oricum banii aceștia sau chiar mai mulți i-ar fi dat pe chipsuri, sucuri ș.a. când nu primeau copiii masa caldă. Iar pentru bătrâni, ne dorim să extindem cantina cu mese la domiciliu — pentru că mulți vârstnici singuri din sat au aceeași nevoie de masă caldă, chiar dacă e, poate, mai puțin vizibilă.

Standuri și vizitatori la Sărbătoarea Rabarbărului din Saschiz
Vecinătatea Femeilor din Saschiz / Facebook

Sărbătoarea Rabarbărului a devenit un reper pentru Saschiz. Cum a evoluat acest eveniment și ce îl face special?

A ajuns la a 13-a ediție în 2026 și a crescut de la un eveniment local, gândit să pună în valoare un ingredient de sezon aproape uitat sau necunoscut în alte părți ale țării, la un reper turistic pentru zona Târnavelor și în ecodestinația turistică Colinele Transilvaniei.

O  face specială însăși denumirea: nu e un festival cu bum-bum și mici și bere (nu că am avea ceva împotriva lor, dar nu asta ne-am dorit la Saschiz), ci e o ,,sărbătoare” care pune în valoare patrimoniul cultural și natural local, tradiții, meșteșuguri, oameni din sat.

Rabarbărul e o plantă identitară pentru gastronomia locală, dar e doar pretextul — miza reală e să arătăm ce poate face o comunitate mică atunci când își pune în valoare resursele locale.

Cât de important este voluntariatul în organizarea proiectelor voastre?

E foarte important,  fără voluntari, nici cantina, nici Sărbătoarea Rabarbărului n-ar exista în forma de azi. Membrele Vecinătății muncesc toate voluntar, cu excepția proiectelor pentru care primim finanțări și atunci mai putem face angajări pe perioade scurte.  Voluntarii se implică în tot, de la gătit și distribuit mese, până la organizarea logistică a evenimentelor. Prin CEVO Saschiz am avut și voluntari internaționali care au contribuit la proiectele noastre.

Ce îi motivează pe oameni să se implice și ce primesc în schimb, dincolo de satisfacția personală?

Produse artizanale și meșteșuguri locale prezentate la Saschiz

Poate primesc apartenență — sentimentul că fac parte din ceva important și că munca lor se vede concret, într-un copil hrănit sau într-un eveniment reușit.

Apoi vizibilitate: producătorii locali capătă un public nou, iar voluntarii tineri capătă experiență și încredere. Venituri – artizanii, producătorii locale vând produse, pensiunile sunt pline… Toată lumea care se implică poate câștiga ceva.

Saschiz, Săptămâna Haferland și turismul comunitar

Picnic cultural la Saschiz în cadrul Săptămânii Haferland
Vecinătatea Femeilor din Saschiz / Facebook

Saschiz este una dintre localitățile importante din cadrul Săptămânii Haferland. Care este rolul Vecinătății Femeilor în acest eveniment?

La Săptămâna Haferland, noi contribuim cu ce știm să facem cel mai bine: mâncare locală, primire caldă și activități care leagă vizitatorii de poveștile satului, nu numai de monumentele lui.

De exemplu, la două ediții am organizat prânzuri cu meniu de nuntă săsească. În ultimii ani, de când s-a restaurat cetatea de refugiu de pe deal, organizăm picnicuri culturale – pe lângă bucate, avem muzică, expoziții de fotografii vechi și alte acțiuni de  animare culturală.

Vizitatori la un eveniment comunitar lângă biserica fortificată din Saschiz

Cum contribuiți la experiența pe care o au vizitatorii care ajung în Saschiz în timpul festivalului?

Le oferim un gust al satului sau un gust al cetății. În loc să vadă biserica fortificată sau cetatea și să plece, vizitatorii pot gusta mâncare gătită din ingrediente de la producătorii din Saschiz, pot vorbi cu oamenii din spatele proiectelor și pot înțelege că Saschizul e un sat viu.

Vizitatori la cetatea din Saschiz în timpul unui eveniment cultural
Vecinătatea Femeilor din Saschiz / Facebook

Am avut un proiecțel, de exemplu, prin care am croit haine pentru voluntarii care fac ghidaj în cetate și le-am organizat diverse ateliere– pentru că am considerat important ca costumele pe care le poartă să reflecte specificul de cetate țărănească (nu costume de prinți și prințese, că n-am avut așa ceva pe-aici) și la fel de important e să învețe despre interpretarea patrimoniului (adică mai mult decât un simplu ghidaj).

Ce oportunități aduce colaborarea dintre Vecinătatea Femeilor și organizatorii festivalului pentru dezvoltarea satului?

Ne ajută să ne promovăm dincolo de granițele comunei și ne aduce sprijin logistic la eveniment. Pentru sat, înseamnă mai multă vizibilitate și know-how. Nu în ultimul rând, fundația Michael Schmidt a sponsorizat cantina Bucate din Vecinătate cu 5.000 de euro la sfârșitul anului trecut, le mulțumim și pe această cale.

Ce urmează pentru comunitatea din Saschiz

Membre ale Vecinătății Femeilor din Saschiz la Sărbătoarea Rabarbărului
Fotografii Saschiz by Diana Radu

Ce proiecte pregătiți pentru următorii ani și ce v-ați dori să spună oamenii despre Saschiz după ce vă vizitează?

Vrem să extindem cantina — către vârstnici, către funcționare și în weekend, către o linie proprie de produse „Bucate din Vecinătate”, vrem  să aplicăm Strategia locală de reducere a risipei alimentare, cu parteneri din toată comuna (de la fermieri la pensiuni). Vrem să reînviem Rosseltanz – un ceremonial al Vecinătăților săsești, cu elemente de carnaval, în extrasezon, când ducem lipsă de turiști, dar şi altele. Ne-am dori ca, după o vizită la Saschiz, oamenii să spună „frumos sat, dar ce comunitate puternică!”.

Ce vă dă speranță atunci când vedeți comunitatea din Saschiz și ce vă motivează să continuați această muncă, an după an?

Ne dau speranță copiii care vin alergând spre rulota-cantină, la prânz, vecinele care, an de an, se implică din nou, deși nimeni nu le obligă, schimbările mici pe care le vedem în jurul nostru, aprecierile celor care participă la evenimentele Vecinătăți, dragul de locul în care trăim…. și convingerea că, uneori, cea mai eficientă instituție într-o comunitate e chiar comunitatea.

Interviu de GRUIA DRAGOMIR

Foto – Vecinătatea Femeilor din Saschiz FB

 

Citește și:

POVEŞTI DE SUCCES | Săptămâna Haferland – cel mai mare festival dedicat culturii săseşti din Transilvania 

POVEŞTI DE SUCCES | Săptămâna Haferland – cel mai mare festival dedicat culturii săseşti din Transilvania

 

Întrebări frecvente despre Vecinătatea Femeilor din Saschiz

Cine este Vecinătatea Femeilor din Saschiz?

Vecinătatea Femeilor din Saschiz este o asociație înființată în 2015 de femei care locuiesc sau lucrează în comunitate și care dezvoltă proiecte sociale, educaționale, gastronomice și culturale.

Ce este Bucate din Vecinătate?

Bucate din Vecinătate este cantina prin care asociația oferă, în timpul anului școlar, o masă caldă pentru aproximativ 130-140 de copii din comunitate.

Ce este Sărbătoarea Rabarbărului din Saschiz?

Sărbătoarea Rabarbărului este un eveniment care pune în valoare patrimoniul cultural și natural local, gastronomia, tradițiile, meșteșugurile și oamenii din Saschiz. În 2026, evenimentul a ajuns la cea de-a 13-a ediție.

Ce rol are Vecinătatea Femeilor în Săptămâna Haferland?

Vecinătatea Femeilor contribuie la Săptămâna Haferland prin preparate locale, activități culturale și experiențe care îi apropie pe vizitatori de comunitatea și patrimoniul din Saschiz, inclusiv prin picnicuri culturale organizate la cetate.

Ce proiecte pregătește Vecinătatea Femeilor din Saschiz?

Printre proiectele viitoare se numără extinderea cantinei către vârstnici și în weekend, dezvoltarea unei linii proprii de produse „Bucate din Vecinătate”, aplicarea unei strategii locale pentru reducerea risipei alimentare și revitalizarea ceremonialului săsesc Rosseltanz.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută