Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 08/07/2026 17:26
Festival Muzică

Începe Gărâna Jazz Festival 2026 – Ediția 30 Aniversară

Patricia Stoian De Patricia Stoian | Publicat: 8 iulie 2026
Începe Gărâna Jazz Festival 2026 - Ediția 30 Aniversară

Rezumat

Povestea festivaluluiHeadlineriExperimental StageProgram conex


Pe 9 iulie se deschid porțile celei de-a 30-a ediții a Gărâna Jazz Festival, una dintre cele mai importante întâlniri dedicate jazzului din Europa Centrală și de Est.

Timp de patru zile, până pe 12 iulie, Poiana Lupului și Biserica Romano-Catolică din Brebu Nou vor găzdui 21 de proiecte muzicale și artiști din 11 țări, reuniți într-o ediție care privește înainte fără să uite locul din care a pornit.

Începe Gărâna Jazz Festival 2026 - Ediția 30 Aniversară

Povestea festivalului

Povestea festivalului a început în urmă cu trei decenii la Hanul La Răscruce, iar ediția aniversară revine simbolic acolo printr-un concert cu acces gratuit. Sâmbătă, 11 iulie, de la ora 15:00, contrabasistul Jair-Rôhm Parker Wells va prezenta Resonance: Exploring the Legacy of Eberhard Weber, un proiect dedicat unuia dintre muzicienii care au influențat profund jazzul european.

Începe Gărâna Jazz Festival 2026 - Ediția 30 Aniversară
1997- prima ediție Gărâna Jazz
Începe Gărâna Jazz Festival 2026 - Ediția 30 Aniversară
1998 – ediția a doua Gărâna Jazz

Headlineri

Programul din acest an îi aduce la Gărâna pe Richard Bona, Dave Weckl, Bill Bruford, Rebekka Bakken, Mammal Hands, Bugge Wesseltoft, Oz Noy, Julien Lourau, alături de muzicieni care propun unele dintre cele mai interesante direcții ale jazzului actual.

Festivalul debutează joi, 9 iulie, la ora 19:00, pe scena principală din Poiana Lupului, cu Søren Bebe Trio, urmat de Pete Roth Trio feat. Bill Bruford și ØKSE.

ØKSE - Foto: Ziga Koritnik
ØKSE – Foto: Ziga Koritnik

Experimental Stage

Începând de vineri, concertele se desfășoară și pe Experimental Stage Empowered by UniCredit Bank, găzduită anul acesta de Biserica Romano-Catolică din Brebu Nou.

Mutarea a fost făcută pentru a permite continuarea lucrărilor de restaurare ale bisericii din Văliug, desfășurate de Ambulanța pentru Monumente Banat, un proiect pe care Gărâna Jazz Festival îl susține cu convingerea că patrimoniul merită păstrat și îngrijit.

Program conex

Dincolo de concerte, ediția aniversară propune cel mai amplu program conex din istoria festivalului. Vizitatorii vor putea descoperi expoziția Gărâna Jazz 30, dedicată celor trei decenii de festival, vor putea participa la lansarea cărții Școala pentru lupișoare și lupișori, semnată de Gabi Giura, la dialogurile din cadrul GJF: inspiră, precum și la activitățile gratuite din programul Gărâna pentru Juniori, adresat copiilor cu vârsta de până la 14 ani.

Pentru a facilita deplasarea participanților, organizatorii au pregătit, împreună cu Societatea de Transport Urban Reșița, curse speciale pe durata festivalului. Programul acestora se găsește pe paginile social media ale festivalului, iar informațiile privind accesul, campingul și cazarea, pe www.garana-jazz.ro.

După luni de pregătiri, ediția aniversară este gata să-și întâmpine publicul. Gărâna Jazz Festival 2026 începe pe 9 iulie și va transforma, pentru încă patru zile, Munții Semenic într-un punct de întâlnire pentru iubitorii jazzului din România și din străinătate.

Gărâna Jazz Festival 2026

Mai sunt disponibile doar abonamente pentru Main Stage și bilete de zi. Copiii sub 14 ani au acces gratuit în festival dacă sunt însoțiți de un părinte sau tutore cu bilet sau abonament valabil pentru această ediție

Programul complet al ediției aniversare poate fi descărcat de aici.

Începe Gărâna Jazz Festival 2026 - Ediția 30 Aniversară

Ascultă aici 10 piese de jazz pe care trebuie să le asculți cel puțin o dată în viață

10 piese de jazz pe care trebuie să le asculți cel puțin o dată în viață

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută