Interviu cu DAVID BALOGH: „Viața mea este acaparată în totalitate de muzică”

De la Brașov la Boston: drumul lui DAVID BALOGH pare desprins dintr-un roman despre pasiune, muzică și curaj.

Patru ani departe de casă l-au transformat dintr-un tânăr pasionat de muzică într-un absolvent al prestigiosului Berklee College of Music, una dintre cele mai bune școli de jazz din lume, și într-un vocalist de Jazz cu o carieră în plină ascensiune.

Acolo, David a descoperit că muzica nu are frontiere: fiecare notă, fiecare improvizație și fiecare colaborare cu studenți din toate colțurile lumii a însemnat o descoperire continuă a ritmurilor, a armoniilor și a expresivității infinite.

David Balogh despre experiența de la Berklee College of Music

David, te-ai născut la Brașov, dar ai plecat de mai bine de patru ani în Boston pentru a studia la prestigiosul Berklee College of Music. Care a fost cel mai mare „șoc cultural” din punct de vedere muzical atunci când ai intrat în comunitatea de acolo? 

Cred că cel mai mare șoc cultural a fost descoperirea faptului că acolo lumea se mândrește extrem de tare cu locurile din care provine, fiind, cum se spune în engleză, un melting pot, un ghiveci de culturi și oameni.

Oamenii se regăsesc în a-și reprezenta propria cultură și există oameni din diverse alte țări, cu porturi tradiționale, cântând muzică inspirată din muzica lor tradițională și reprezentându-și originile, lucru care m-a inspirat și pe mine să creez albumul „Rădăcini suspendate”.

Eu am ajuns în SUA total accidental, cred că ăsta e și motivul pentru care am luat lucrurile destul de direct, le-am tras în piept. Nu ăsta a fost planul așa că ruptura a fost bruscă.

Ai avut profesori sau mentori care ți-au marcat parcursul artistic și viziunea asupra muzicii? 

Aș putea să menționez doi, la prima mână. Unul dintre exemple ar fi Neal Ferreira, care a fost și este în continuare un mentor pentru mine, mi-a fost profesor de voce. Norocul meu este că dânsul a fost selectat automat pentru mine de către facultate, nu l-am căutat eu, ci pur și simplu am avut un noroc extraordinar ca el să-mi fie profesor. În continuare vorbim, suntem apropiați. El este vocalist de muzică clasică și, cumva, mereu am crezut, ca vocalist, că cea mai bună tehnică o poți învăța de la muzicieni de muzică clasică.

Al doilea profesor care m-a marcat într-o perioadă extrem de scurtă, pentru că l-am întâlnit și m-am apropiat în ultimul an, este Walter Smith al III-lea, care este un saxofonist de jazz foarte bine cotat, semnat la Blue Note Records, cunoscut de foarte multă lume, care ușor-ușor s-a apropiat de mine și m-a ghidat cumva pe parcursul creării acestui album cu diverse nesiguranțe pe care le-am avut și încă le am vizavi de industria asta în care de-abia îmi fac ușor-ușor loc și deschid ochii pentru prima dată.

Ce le transmiți tinerilor muzicieni români care visează să studieze în străinătate, la școala ta sau alte școli similare? 

Aș vrea să spun că aceste facultăți din Vest au căpătat, de-a lungul timpului, o reputație de instituții extrem de exigente în procesul lor de selecție a studenților care își doresc să pătrundă în interiorul facultății. Și, deși acest lucru este parțial adevărat, trebuie să amintim că interesul lor numărul unu este de a avea studenți, de a-i pregăti.

Din acest motiv nu trebuie să fii extraordinar de bun, nu trebuie să fii deosebit de pregătit deja, ci doar să se observe o scânteie, o inspirație, o pasiune pentru muzică, pentru că mai departe marile facultăți de profil întotdeauna vor avea în apanajul lor academic uneltele necesare de a te pregăti pe tine în a fi un artist mai bun.

Sfatul meu numărul unu, deși se simte ciudat că și eu sunt destul de tânăr, este, pur și simplu, să încercați.  Aplicați la cât mai multe facultăți vă permite timpul, pentru că, sigur, nu vreți să vă întindeți la prea multe audiții, ar putea să fie obositor, dar aplicați la cât mai multe facultăți și țineți minte că nicio facultate nu vă face pe voi muzicieni, ci voi sunteți muzicieni, iar facultatea vine doar ca să mai consolideze un pic bagajul de informații.

Cu toate astea, curricula facultății este destul de solicitantă. De exemplu dacă nu treci un  examen, nu există restanțe, trebuie să repeți cursul de la zero.

Ești student în Boston. Cum se vede muzica tradițională românească de la o asemenea distanță? 

Nu se vede în felul acesta. Eu am absolvit Berklee, urmează să continui studiile cu un master în Jazz Voice Performance la New England Conservatory.

Muzica tradițională românească se vede, cred eu, mai curată de la distanță. Așa cum am citit zilele astea pe Facebook-ul domnului regizor Radu Afrim, cumva, momentul în care tradiția noastră este dezbrăcată de propaganda dreapta fascistă și de jocul acesta „de-a carnavalul” la diverse televiziuni și așa mai departe, capătă o dimensiune profundă și demnă de explorare. Intenția inițială a acestui album a fost ca el să fie cumva o incursiune în muzica românească.

Însă, am realizat foarte rapid că nu sunt în niciun caz un expert în sunete autohtone, balcanice sau românești. Așa că am preferat să creez un fel de intersecție a celor două caractere, muzica jazz, muzica vestică și această muzică românească, care, la rândul ei, este mai degrabă un amalgam de culturi vecine și, pur și simplu, să surprind felul în care eu interpretez lucrurile acestea în ziua de astăzi.

Cred că distanța de România mi-a permis să am această viziune asupra muzicii românești.

Despre albumul „Rădăcini suspendate” 

Între Jazz-ul internațional și muzica tradițională românească s-a creat „Rădăcini suspendate”, albumul de debut al lui David Balogh. Titlul, aparent un oximoron, reflectă perfect căutarea sa artistică: legătura cu rădăcinile românești, păstrate cu respect și emoție, și libertatea pe care Jazz-ul o aduce, plutind dincolo de tipare.

Piese tradiționale, precum „Șaraiman” sau „Cine iubește și lasă”, au fost reorchestrate și reinterpretate, iar colegii săi din America au descoperit o lume sonoră complet nouă, în care sensibilitatea arhaică întâlnește tehnica sofisticată a improvizației.

David, ce înseamnă pentru tine „Rădăcini suspendate”? 

„Rădăcini suspendate” este un titlu care mi-a venit prima dată în limba engleză, Suspended Roots. În limba engleză, rădăcina, root, se referă la tonica unui acord și atunci a sunat foarte interesant, pentru că nu poți să suspenzi o tonică, căci, dacă este suspendată, acordul se schimbă, tonica fiind diferită. Deci, are dimensiunea asta teoretico-muzicală, dar, desigur, mi se pare că este un tablou perfect conturat în două cuvinte.

Ce te-a inspirat să alegi acest titlu pentru albumul tău de debut? 

Am luat rădăcinile mele muzicale, muzica care m-a definit pe mine. O să observăm pe album de la muzică lăutărească la muzică din zona Banatului până la George Enescu, transpusă în zona asta. O muzică care m-a înconjurat din copilărie, fie că mama punea Mahala Rai Banda în mașină sau că ascultam Enescu în băncile liceului de muzică din Brașov.

Am luat rădăcinile mele, am înmânat câte o bucată fiecărui instrumentist de pe acest album și ei le-au suspendat și au făcut ce au vrut cu ele. Cred că este o descriere perfectă a cum sună și cum s-a simțit să creez acest album într-o vulnerabilitate totală în care eu am deschis o carte sonică personală și am dat voie colegilor mei să facă ce au poftit cu conținutul.

Pe album regăsim atât compoziții originale, cât și piese tradiționale românești cunoscute. Cum a fost procesul de selecție a acestora și ce legătură personală ai cu ele? 

Aș vrea să-mi împart acest răspuns în două.

În primul rând, referindu-mă la muzica românească care se află pe album, muzica tradițională, să-i spunem, piesele care au fost selectate fac parte din viața mea interioară muzicală de foarte mulți ani. Din acest motiv regăsim prelucrări după George Enescu, muzică lăutărească, muzică din zona Banatului, pentru că toate melodiile astea trăiesc cumva în ADN-ul meu muzical, împreună cu muzica clasică, cu muzica jazz, cu muzica hip-hop și cu tot felul de alte genuri muzicale.

În al doilea rând, referitor la piesele scrise de mine, acestea au venit la fel de natural, căci nu mi-am dorit să le forțez în niciun fel. Astfel, multe dintre piese au fost scrise în apropierea termenului limită în care noi urma să intrăm în studio.

Spre exemplu, „Ne Iubim”, cea scrisă după George Enescu, după acea sonată de violoncel și pian, este scrisă cu doar o săptămână înainte de a intra în studio, căci atunci m-a binecuvântat universul sau Dumnezeu sau cum vreți să-i spuneți cu această melodie.

Colegii tăi de la Berklee cum au reacționat când ați lucrat împreună la reinterpretarea unor piese precum „Șaraiman” sau „La Obreja într-o grădină”? 

Colegii mei au fost instruiți absolut minim înainte de intrarea în studio. Mi-am dorit ca muzica pe care urma ca ei să o interpreteze să fie abordată într-un mod cât mai natural, cât mai efervescent, cum poți să faci doar atunci când descoperi o muzică pentru prima dată.

Am simțit că au fost profund impresionați. Acest frigian care definește o bună parte din muzica din această zonă este complet străin pentru muzicienii cu care eu am lucrat cel puțin din vest, colegii mei de facultate.

Și au văzut lucrul ăsta cu niște ochi proaspeți, deși lucrul ăsta s-a extins doar pe parcursul unor discuții între în pauzele dintre înregistrări și un pic înainte și poate puțin după înregistrare, căci în momentele în care eram efectiv în camera de înregistrare, în studio, totul dispărea și eram doar concentrați către a atinge o coardă sensibilă, a atinge un punct de vibrație intens, unde să ne putem desfășura într-un fel cât mai autentic și mai sincer cu noi înșine.

Despre turneul cu „Rădăcini suspendate” 

Lansarea albumului „Rădăcini suspendate” va fi însoțită de un turneu național prin care David Balogh își va aduce muzica mai aproape de publicul din România. Turneul nu este doar o serie de recitaluri, ci este o călătorie prin identitatea unui artist care trăiește între două lumi: rădăcinile culturale din România și influențele scenei jazz internaționale.

Pentru a marca lansarea primului tău album, în luna iulie pornești în turneu. Publicul din România te va descoperi acum prin aceste concerte. Ce ți-ai dori să afle despre David Balogh, dincolo de muzică? 

Cred că publicul din România nu trebuie să mă descopere mai departe de muzică, căci nu există nimic la mine mai departe de muzică. Viața mea este acaparată în totalitate de muzică și poate alte forme de artă. Filmele pe care le văd sunt despre viețile artiștilor, cărțile pe care le citesc sunt fie de teorie muzicală, fie filozofie, fie o proză frumoasă. Iubesc tablourile, iubesc arta plastică în general.

Dar, mai departe de artă, aproape nimic nu e demn de o inspecție mai amănunțită la mine. Toată viața mea e acaparată doar de o încercare de a înțelege estetica vieții umane. Sper să fi reușit într-un fel sau altul să surprind o parte din interiorul meu cu acest album și că publicul român va simți chestia asta alături de mine când voi fi pe scenă.

Povestește-ne, pe scurt, despre turneu și despre orașele unde te vei întâlni cu publicul. 

Turneul este organizat în așa fel încât locațiile pe care le-am ales să ajute la conectarea publicului cu muzica pe care noi o punem în scenă. În luna iulie vom fi prezenți, eu și colegii mei din America, în mai multe orașe din țară:

• pe 9 iulie la Green Hours în București,
• pe 10 iulie la Lossless pentru un listening session, pe 16 iulie la Iaşi, la Grădina Vert,
• pe 17 iulie la Suceava la amfiteatrul Iulius Mall,
• pe 24 iulie la Sfântu Gheorghe la Orfeon,
• pe 25 iulie la Braşov la Bastion,
• pe 30 iulie la Cluj la MuFA pentru un listening session,
• pe 31 iulie la Casa Libertăţii Religioase, tot în Cluj, și pe
• 1 august, lângă Coloana Infinitului, în Târgu Jiu.

Alte date urmează să fie anunţate pentru a extinde aria pe care turneul o acoperă în ţară şi pentru a cânta cât mai mult posibil atât timp cât colegii mei sunt prezenţi aici cu noi.

După acest turneu, unde îți dorești să ajungă povestea albumului: pe alte scene din România, în Europa sau chiar înapoi peste ocean? 

Mi-aş dori ca acest album să ajungă, în primul rând, cât mai adânc în sufletele oamenilor care îl ascultă. Dacă am șansa ca zece oameni să asculte „Ne Iubim”, de exemplu, și toți zece să se emoționeze gândindu-se la persoana iubită, atunci sunt mai câștigat decât dacă 100.000 de oameni aud piesa o dată, în treacăt.

Asta consider eu că este, poate, cea mai relevantă dimensiune a oricărui mediu artistic.

Care este mesajul pe care vrei să-l transmiți prin albumul și turneul național „Rădăcini suspendate”? 

Mesajul meu va fi întotdeauna unul de pace, iubire și împăcare cu sinele. Tot acest proces pentru mine nu reprezintă altceva decat catarsis, fac ce fac pentru că simt că trebuie, ca o obligație. Am fost mânat de o dorință arzătoare să creez un disc de muzică care să mă reprezinte pe mine cum sunt astăzi, tânăr, nepriceput, neatent și efervescent. Sper ca lumea să simtă asta când apasă „play”, atât.

Interviu de ANDREEA GELATU | MUZICĂ

Foto header: Makola Nkita-Mayala