Am aterizat în Ho Chi Minh City, vechiul Saigon, la șase dimineața, direct din iarna munților Transilvaniei.
Primul lucru care m-a lovit a fost căldura. Al doilea, traficul. Scuterele curg prin intersecții ca un râu continuu, aerul este cald, iar mirosurile de pe stradă se schimbă de la un colț la altul.
Ca să îmi fac curaj pentru gastronomia vietnameză, am rezervat un tur de street food de nișă. Ghida, o studentă care ne-a rugat să îi spunem Emma (numele ei vietnamez ar fi fost greu de pronunțat), ne-a dus în Districtul 3, un cartier mai puțin frecventat de turiști, unde am început să mergem pe jos printre piețe, alei înguste și mici restaurante de cartier.
Primul preparat, bánh cuốn, a fost format din rulouri delicate din foi de orez, umplute cu carne de porc și ciuperci, servite cu sos de pește. Mirosul era puternic, dar gustul surprinzător de echilibrat. Mai mult decât aromele, m-a fascinat textura: moale, elastică, aproape mătăsoasă. Aveam să descopăr că această textură revine mereu în bucătăria vietnameză.
La aproape fiecare oprire apăreau și grămezi de ierburi aromatice. Am identificat coriandrul, uneori busuiocul thailandez, dar multe îmi erau complet străine. Le adăugai după gust, iar fiecare farfurie devenea puțin diferită.
Puțin mai târziu am ajuns și la un alt simbol culinar vietnamez: bánh mì. Prima surpriză este pâinea. În multe părți ale Asiei, pâinea e ca și inexistentă. Aici însă apare bagheta franțuzească, moștenire din perioada colonială. Sandvișul este mult mai complex decât pare. În interior se află, de obicei, un strat generos de pateu de ficat care ține totul laolaltă, peste care vin diferite tipuri de carne, legume murate, ierburi aromatice și sosuri. Combinația este neașteptată, dar surprinzător de echilibrată.
De-a lungul turului, am încercat 10 preparate în aproximativ patru ore. Cel mai spectaculos, din punctul meu de vedere, a fost chuối nướng, un desert cu o banană coaptă pe jar, învelită în orez lipicios și frunze de bananier, servită cu un sos de lapte de cocos ușor sărat. Dulce, cremos, cu o discretă aromă de fum.
Privind în urmă, turul acela din a doua zi a călătoriei a fost cea mai bună introducere în bucătăria vietnameză. Uneori, ca să înțelegi cu adevărat un loc, trebuie mai întâi să îl guști. Iar străzile din Saigon sunt, probabil, unul dintre cele mai spectaculoase restaurante din lume.
