Love Frequencies: Când satul arde, Duo Minerva ne învață să iubim prin muzică

Sub titlul sugestiv „Love Frequencies”, holul de onoare al Palatului Culturii din Iași a devenit, pe 4 martie, scena și spațiul de desfășurare pentru Duo Minerva.

Una dintre cele mai răscolitoare imagini din cinematografia universală rămâne cea a cvartetului de pe Titanic. În timp ce puntea se înclina spre un dezastru inevitabil, muzicienii continuau să cânte pentru cineva care nu mai avea timp să-i asculte. În contextul actual, traversând timpuri la fel de tumultoase, organizatorii de evenimente culturale se lovesc adesea de o dilemă etică: mai are rost „să se pieptene baba în timp ce satul arde”?

Probabil că răspunsul oferit de Classix Festival prin concertul susținut de Johanna Gossner și Damian Keller este un „da” mai hotărât decât al mirilor la starea civilă. Cred că muzica clasică, prin toate valențele ei, nu mai este de mult un lux de clasa întâi. Eu o văd mai degrabă ca pe un colac de salvare pentru spirit.

Love Frequencies este un dialog între inimă și avangardă

Sub titlul sugestiv „Love Frequencies”, holul de onoare al Palatului Culturii din Iași a devenit, pe 4 martie, scena și spațiul de desfășurare pentru Duo Minerva. Fondat în 2016 pe băncile Universității de Muzică din Viena, ansamblul reunește doi artiști austrieci cu origini geografice distincte. Johanna provine din Tirol, iar Damian din Vorarlberg. Dar ambii au aceeași viziune artistică: depășirea barierelor de gen.

Numele lor nu este ales întâmplător. Minerva, zeița romană a înțelepciunii și a artelor, patronează acest proiect în care muzica este tratată ca un act de creație continuă, nu ca o piesă de muzeu. Deși au o formare clasică riguroasă, cei doi au demonstrat la Classix că rigoarea poate conviețui armonios cu o lejeritate aproape teatrală.

O simbioză a contrariilor prin clarinet și acordeon

Combinația instrumentală în sine este o declarație de independență stilistică. Altfel zis, nu te-ai fi gândit vreodată (probabil) că aceste două elemente merg împreună atât de bine, cum nu te-ai fi gândit nici că înghețata merge cu cartofii prăjiți, dar hei! It works! Clarinetul Johannei aduce linia melodică lirică, aproape vocală, în timp ce acordeonul lui Damian preia rolul unei întregi orchestre, oferind simultan acompaniament, armonie și ritm. Rezultatul? Un sunet mult mai amplu decât cel al unui duo obișnuit.

Pe scenă, simbioza lor este magnetică. Există un dialog constant din priviri și gesturi. Ea, exuberantă și jucăușă. El, partenerul care o urmează cu precizie în fiecare nebunie interpretativă. Această dinamică transformă concertul într-un show viu, unde publicul devine o sursă de energie pe care artiștii o captează și o reîntorc în sală. De cel puțin două ori, Johana a schimbat atât ritmul pieselor prin introducerea unor framente freestyle, cât și componența programului, inserând între piesele prezentate în pliant câte o surpriză.

Repertoarul serii, intitulat în original „Hymne à l’amour”, a fost o călătorie prin moștenirea muzicală a Europei, reimaginată cu o creativitate ludică. Spectatorii au fost purtați de la melancolia lui Nino Rota și spiritul parizian al lui Erik Satie sau Georges Bizet până la forța expresivă a lui Kurt Weill și sclipirile lui Gershwin.

Cum să muți două paie de chibrit fără să deranjezi aranjamentul

Interesant a fost modul în care artiștii s-au raportat la muzica de film. Cu o onestitate cuceritoare, aceștia au recunoscut că interpretau teme celebre din pelicule pe care nu le vizionaseră niciodată. Această detașare le-a permis să deconstruiască temele cunoscute și să le reasambleze în aranjamente originale, incluzând totodată compoziții proprii și influențe din folclorul alpin (așa cum regăsim pe albumul lor „Sound of Servus”).

După experiența unui concert care m-a cucerit la fel de mult la Classix 2025, Heroin Chic, anul acesta, pentru aproape două ore, cel puțin mental, au încetat toate focurile din lume datorită fermecătorilor Duo Minerva. Ei au demonstrat că muzica clasică nu trebuie să fie sobră pentru a fi profundă. Deși lumea pare să se scufunde sub greutatea propriilor conflicte, „Love Frequencies” a fost o demonstrație a faptului că iubirea și arta ne înconjoară pretutindeni, condiția fiind să ne oprim o secundă să le ascultăm.

La finalul serii, am rămas cu imaginea a doi artiști care au transformat „satul care arde” într-o vatră în jurul căreia muzica a restabilit, măcar pentru o oră, ordinea și frumusețea lumii.