Premiera Ulciorul sfărâmat, aşa cum se vede de pe scenă

De Patricia Stoian

Premiera Ulciorul sfărâmat, aşa cum se vede de pe scenă

O nouă producţie a Teatrului Stela Popescu, pe 18 şi 19 februarie, pe scena Teatrului de Comedie

Citește și:

Dublu eveniment cultural la Teatrul de Stat Constanța

Actorii puşi împreună de regizorul Gelu Colceag pentru noua producţie a Teatrului Stela Popescu cu Ulciorul sfărâmat de Heinrich von Kleist sau Disecția unei justiții eșuate în farsă – premieră a Teatrului Stela Popescu, anunţată pentru 18 şi 19 februarie, ora 19, la sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie –, privesc de pe scenă spectacolul puţin altfel decât se vede el din sală.

În regia lui Gelu Colceag şi scenografia Ioanei Pashca, spectacolul îi are în distribuţie pe Șerban Pavlu, Cristi Neacșu, Cătălin Frăsinescu/Vlad Logigan, Georgiana Herciu, Crina Matei/Manuela Hărăbor, Vlad Brumaru, Sorin Aurel Sandu, Ana-Maria Ivan/Cristina Danu, Irina Cărămizaru, Viorel Păunescu.

Această întâmplare artistică stă, deopotrivă, sub semnul rigorii și al marilor întâlniri, fiind marcată de prezența și viziunea regizorală a lui Gelu Colceag. Un veritabil profesor al scenei românești, Colceag operează o „vivisecție” a textului clasic, extrăgându-i cinismul și actualitatea șocantă. Sub bagheta sa, comedia de moravuri devine o oglindă neliniștitoare, în care absurdul birocratic și corupția mică se împletesc într-un dans grotesc al subterfugiilor.

Iată cum văd actorii de pe afişul premierei Ulciorul sfărâmat experienţa acestei piese.

Premiera Ulciorul sfărâmat, aşa cum se vede de pe scenă

Șerban Pavlu: Cred că publicul va recepta această premieră, ca relevanță, cu reverberații din lumea contemporanului românească, în primul rând datorită formidabilei intuiții a lui Kleist, care ia acest act al justiției, îl demontează și îl pune la vedere pe masă în fața noastră, adresând niște întrebări care, iată, acum la… 35 de ani de la schimbarea de regim sunt mai prezente ca oricând în societatea românească.

Respectiv, care ar fi puterea reală a justiției de a schimba în bine lucrurile într-un spațiu ? Justiția ca mecanism este suficient de bine controlată? Cine îl judecă pe judecător? Aceasta cred că este întrebarea fundamentală a spectacolului. Cine şi cum îl judecă pe judecător? Este întrebarea care planează deasupra spectacolului și probabil o întrebare care va suna foarte tare în urechile multor spectatori de astăzi din România. Este fascinant paradoxul acesta… Dacă acțiunea este situată undeva mai departe în spațiu și în timp de noi, devine mai ușor să găsim corespondențe cu epoca noastră și cu locul în care trăim, decât dacă spui că se întâmplă acum și aici.

Cristi Neacşu : Am citit piesa în facultate. Nu am văzut o punere în scenă a spectacolului. Dar consider că este un text complex, interesant şi ofertant. Dacă e actual? Cred că cel mai bine ar fi să răspundă spectatorii. Cred că vom intra în subconştientul publicului cu fiecare moment cheie al piesei. Domnul Gelu Colceag este un pedagog de stil vechi, genul de profesor şi regizor important care lipseşte zilelor nostre în care totul se face pe fast forward.

Cătălin Frăsinescu : Înainte de a fi distribuit, cunoșteam numele lui Kleist, dar nu eram familiarizat în profunzime cu Ulciorul sfărâmat. Este un text absolut provocator și surprinzător de actual – mecanismele de ascundere a adevărului și compromiterea justiției pe care le descrie par să fie scoase din știrile de azi, nu din secolul al XIX-lea. Sunt convins că publicul va recunoaște imediat în spectacol situații și personaje din realitatea românească actuală. Corupția, nepotismul și manipularea sistemului judiciar nu sunt concepte abstracte pentru românii care urmăresc știrile zilnice, așa că piesa va rezona puternic. Umorul vine din recognoscibilitatea personajelor și situațiilor – publicul râde pentru că se recunoaște în absurditatea acestor mecanisme de putere care persistă de 200 de ani.

Vlad Logigan : Subiectul justiției este întotdeauna contemporan, așa cum vedem cu ușurință în zilele noastre. Orice text bun nu își pierde amprenta o dată cu trecerea anilor. Spectacolul nostru își propune să amuze, dar să și emoționeze. Omenirea, deși are acum telefoane, internet și face totul cu o mai mare viteză, în esență, nu s-a schimbat. Spectacolul nostru este într-un sens o tragicomedie. Își propune să amuze, dar să și emoționeze, să provoace râsul dar să și îndemne la reflecție. Toate astea cu o distribuție foarte bună, cu o scenografie atent și minuțios tratată de Ioana (Ioana Pashca), îndrumați de domnul Colceag.

Georgiana Herciu : Ulciorul sfărâmat este o comedie la care oamenii vor râde, cu siguranță. Trebuie să recunosc că nu citisem textul înainte de a fi distribuită şi mi s-a părut o poveste foarte provocatoare. Refacerea firului roșu al întâmplărilor și ideea de investigație în sine sunt procedee care stârnesc interesul spectatorilor întotdeauna. Cred că tema abordată este una cât se poate de actuală. Corupția de la nivelul justiției este o problemă foarte prezentă în viața politică actuală și cred că este importantă reprezentarea acesteia și în arta noastră.

Crina Matei : Martha mea nu minte conștient. Ea crede ce spune, are o logică internă impecabilă, joacă disperarea unei mame care vrea să închidă o rană. La Kleist, vestea distrugerii ulciorului fracturează o lume, nu doar o liniște. De aceea Martha ține cu dinții de acuzație. Ea nu poate trăi cu „nu știm cine a fost”.

Ambiguitatea e mai periculoasă decât o acuzație greșită. Ulciorul sfărâmat prinde publicul de azi tocmai pentru că vorbește despre lucruri pe care le recunoaștem imediat, chiar dacă sunt ambalate într-o farsă scrisă de mult. Adevărul distorsionat este o meteahnă puternic de actuală. Piesa deschide tensiuni reale despre rușine, vină, control. Comicul poate fi ca mască a violenței. Asta e cheia pentru azi. Dacă publicul simte că sub hohot e o situație gravă, reacția e foarte vie. Kleist e crud, nu doar amuzant.

Manuela Hărăbor : În peisajul teatral contemporan, abordarea unui text considerat o capodoperă a literaturii universale, așa cum este Ulciorul sfărâmat de Heinrich von Kleist, este de admirat și mă bucur să fac parte din distribuție. Cu atât mai mult cu cât spectacolul este magistral descifrat și construit de un regizor-pedagog, care are darul de a găsi și cele mai ascunse substraturi, așa cum este Gelu Colceag. Chiar dacă este încadrat în genul comedie, textul este mult mai complex, și dacă la început abundă în situații comice hilare, pe măsură ce înaintezi în poveste, râsul îngheață și se transformă în lacrimă. Subiectul este universal și atemporal. Abuzul de putere naște monștri și ucide suflete.

Vlad Brumaru : Deși a fost scris cu mult timp în urmă, textul Ulciorul sfărâmat atinge probleme contemporane, lucru care se poate datora atât calității dramaturgului, cât și condiției societății actuale. Din punctul meu de vedere, textul s-a dovedit a fi provocator și, din păcate, foarte actual. Nu știam nimic despre el înainte de începutul repetițiilor și mi-a plăcut ceea ce am descoperit.Cred că tipologiile și tertipurile prezente în piesă se regăsesc încă în societatea de astăzi, astfel încât publicului nu îi va fi greu să rezoneze cu ele și să se amuze pe seama lor. Datoria noastră este să realizăm un spectacol cât mai bun și sper că va fi primit într-un mod plăcut.

Sorin Aurel Sandu : Actorii zugrăvesc pe scenă o lume, o lume vie, în care oamenii au afecte, trăiesc, iubesc, se supără, se bucură, plâng, râd și asta se întâmplă din toate timpurile. Sentimentele oamenilor și modul în care ei le exprimă nu sunt fundamental diferite la oameni din epoci diferite. Efectiv am savurat aceste repetiții la Ulciorul sfaramat pentru ca au fost adevărate lecții de actorie și de regie, ba chiar și de pedagogie, iar în anumite momente chiar m-am simțit ca la cursurile de actorie din facultate. Mă bucur enorm pentru această primă întâlnire cu regizorul Gelu Colceag și reîntâlnire cu profesorul meu de clasă din facultate.

Ana – Maria Ivan : Recunosc că nu cunoșteam titlul (Ulciorul sfărâmat de Heinrich von Kleist), însă textul a devenit de la o zi la alta tot mai actual și astfel provocarea și bucuria de a construi spectacolul au sporit de la o repetiție la alta. Ulciorul sfărâmat este departe de a fi o simplă comedie… neregulile surprinse de Kleist acum 200 de ani sunt cât se poate de actuale și astăzi, în anul 2026, iar asta e mai degrabă tragi-comic. Nu pot decât să invit publicul la teatru să descopere și să vadă dacă într-adevăr e o comedie sau… poate ceva mai mult .

Cristina Danu : Lucrând la acest spectacol am constatat cu stupoare că multe lucruri au rămas neschimbate în societate: nivelul corupției, poziția femeii în societate, faptul că marturia unei victime, de sex feminin, este egală cu zero. Rolul pe care îl joc în spectacol este extrem de greu. Pentru mine, Eva reprezintă imaginea tuturor victimelor neascultate sau luate în râs, a tuturor femeilor cărora li s-a greșit sau cărora le-a fost răpită lumina din ochi. În această perioadă m-am afundat în materiale și mărturii din perioada acelei vremi și am fost copleșită de câte cazuri sinistre sunt lăsate de izbeliște. Realizarea faptului că rar suntem protejate este de-a dreptul înfricoșătore. Este crunt, că și în 2026, trăim astfel de lucruri.

Irina Cărămizaru : Cred că Gelu Colceag nu alege niciodată un text din întâmplare, sau pentru că este la modă. Și când alege un text, o face pentru că vrea să transmită un mesaj clar publicului. Este o reală bucurie, lucrul cu Gelu Colceag. Îți deschide o ușă spre un univers, îți oferă referințe culturale și o face cu atâta interes, că setea de a afla și de a descoperi mai multe crește de la o repetiție la alta. Este un regizor care nu lasă actorul în disconfort, nu îl lasă nelămurit. Și cred că cel mai important este că munca de creație se face împreună.

Viorel Păunescu : Oamenii râd în 2026 din aceleași motive ca acum 200 de ani. Nu faci publicul să râdă de text, ci cu textul. Orice regizor are libertatea de a aborda textele în maniera proprie. În general, raportarea la contemporaneitate este un demers esențial atât pentru decodificarea textului de către actori, dar și de către public. Lucrul la Ulciorul sfărâmat a fost o combinație de act pedagogic informal şi o punere în scenă ofertantă. Îl cunosc pe Colceag din anii 80 și pot spune că fiecare întâlnire cu el a mai pus o „cărămidă” în construcția propriei mele personalități artistice.

În arhitectura conceptuală a stagiunii „Anatomia mașinăriei umane – un teatru cu ziduri împrumutate”, Teatrul Stela Popescu propune o nouă incursiune în mecanismele vulnerabile ale societății. Ulciorul sfărâmat de Heinrich von Kleist vine să consolideze identitatea acestui demers, chestionând însăși structura de rezistență a adevărului.

Spectacolul este o invitație de a privi dincolo de fațadele instituționale, într-o zonă în care „zidurile împrumutate” ale autorității ascund fisuri morale adânci. Ce se întâmplă atunci când judecătorul este, în secret, infractorul? Kleist ne oferă mai mult decât o anecdotă despre un vas spart, el construiește un studiu clinic al duplicității și al instinctului de conservare. Judecătorul Adam, prins în capcana propriei funcții, este forțat să prezideze o anchetă care duce, inevitabil, spre sine însuși.

Universul vizual, imaginat de scenografa Ioana Pashca, plasează acțiunea într-o atmosferă densă, de inspirație flamandă. Trimiterea la pânzele lui Bruegel nu este întâmplătoare, scena devine o lume carnală, telurică, populată de o umanitate imperfectă, surprinsă în toată vitalitatea și derizoriul ei. Decorul funcționează ca un martor tăcut, un spațiu temporar – un „zid împrumutat” – care amplifică senzația de lume întoarsă pe dos, unde sacrul și profanul, legea și fărădelegea se confundă.

Vă invităm la o experiență teatrală lucidă. Ulciorul sfărâmat nu propune doar comicul de situație, ci un râs inteligent și amar, care sancționează derapajele unei lumi în care justiția riscă să devină o simplă piesă de decor. O demonstrație de teatru de artă despre fragilitatea reputațiilor și despre cât de greu este să rămâi integru când „mașinăria umană” este, prin definiție, defectă.