Poem cu hate dulce și rimă șchioapă
mi-e frică de culoare albă
visează să fie frișcă, nepoată de vacă
când ea-i copil de tub și țeavă
mi-e câh de cremă verde
se crede fistic dar și acum, ca și în rețetarul din ’67,
multe prăjituri văd colorant și atât.
nu-i musai matcha nici ce-i verde tare
căci ceaiul verde oxidează la temperaturi înalte
și nu-i ușor să contracarezi – cere bani & skills.
mi-e milă de eclerul translucid
a cărui cremă de vanilie lasă să treacă prin ea lumină,
neatinsă de lapte, nevăzută de ou, îngroșată cu amidon
păcălită de-o vanilină, și ea de mâna a treia
mi-e greață de ciocolata neagră
de acea pojghiță lucios-negricioasă, împopoțonată c-un fals blazon belgian,
care ne minte frumos în declinări n luate câte k în vitrine altfel triste
mă doare zahărul ce scrâșnește pe amandină
mi se lipește de cerul gurii și al sufletului margarina alifioasă
și-mi curge pe bărbie, epilator, siropul de zahăr cu zahăr, și doar zahăr
nu-mi plac nici paleurile,
lipite câte două cu aceeași margarină murdară de-o cacao slabă,
cadrilate cu „ciocolată” neagră și cam atât,
umbre famelice a unui fursec complex de altădată
când credem că umblau covrigii cu căței în coadă
și prăjiturile au musai gust și unt, și frișcă de la vacă și fistic de Iran.
colac peste pupăză
nu mai au rom nici amandina, nici savarina,
visez la un strop de Stroh în zadar,
sau poate că nu
avem de acum alternative artizanale,
sigur mai scumpe, nu la fel de sigur toate mai bune
cum promit și se maimuțăresc cu drag
pe o rețea sau alta
e trist cum cofetăriile vechi, de cartier au depus armele
și au înhățat blaturi de-a gata, creme la plic și la găleată
e încurajator că printre atâtea artizanale
răsărite ca ciupercile după ploaie
sunt și oameni care țin la gust, la unt, la frișcă și la ciocolată,
la tehnică și la respect.
respect, it’s all it takes
și când consumi, și când produci.
Text de ADRIANA SOHODOLEANU | BISCUIT.RO
cover foto Roman Odintsov
