Cu NU în față
Nu putem fi lăsați să scriem de capul nostru, să dăm lumii orice idee necoaptă, orice opinie de pe un teren pe care nu am arat suficient (if ever), indiferent cât de buni suntem pe tarlaua noastră.
Era o vreme când publicarea unui text, articol, carte se făcea doar după analiza ei de către o comisie de referenți științifici, pentru a asigura expertiză și responsabilitate. Nu săriți în sus, nu e cenzură, azi i se spune peer review și se practică de toate publicațiile serioase.
Un prost aruncă o piatră în lac și zece înțelepți se chinuie să o scoată, știm.
Care e însă acțiunea recomandată când piatra e aruncată de un deștept? Cum ne ferim de efectul de halo, de reflexul de a înghiți tot ce spune cineva doar pentru că și-a câștigat competența într-un anumit domeniu? De ce am crede fără ezitare un medic vorbind despre fizica cuantică, un istoric al economiei explicând tehnica lui Caravaggio sau un lingvist predicând despre omletă? Încrederea nu se transferă automat.
Sunt nenumărate instanțe în care oameni buni pe bucata lor își bagă nasul în oale străine și zdrobesc bucătăria autohtonă pe baza unor idei insuficient sau deloc verificate.
Este încă la modă să te dezici de bucătăria de acasă. Când mai toți pe glob o exploatează cu mândrie și voracitate (atât patriotardă cât și financiară), noi spunem că n-avem. Dar ce mă mir, când scriu aceste rânduri se vorbește de desființarea Institutului Patrimoniului Național. De ce sau ce să salvăm, cunoaștem, curatoriem, expunem, încasăm? Noi nu facem de astea, suntem mai deștepți de atât. Nu trebuie să ne distrugă nimeni cultura, o facem singuri.


Pe cale de consecință, degeaba se chinuie unii și alții să atragă străini și să convingă români că-i gustos p-aici pe la noi, punând în meniu plăcinta cu brânză dulce în loc de cheesecake.
Nu putem convinge pe alții să vină la noi dacă nouă nu ne place acasă, dar nici nu îi lăsăm să ne descopere, căci le ieșim în cale cu pizza, paste, sushi, burgeri. Le-am putea da șonc bănățean în loc de prosciutto, babic în loc de chorizo, o ciorbă ardelenească cu afumătură, tarhon și smântână în loc de ramen, pituscă buzoiană pe post de burger și cornulețe cu borș și rahat ca petit fours.
Sau le-am arăta că avem și altele, gusturi pe care să nu știe de unde să le ia, caz în care le-am da foi cu lapte, scocâcă, ciorbă de raci, cighir. S-ar linge pe buze și ar mai cere o porție, dar ca să obținem asta ar trebui să le știm noi mai întâi sau să vrem să le știm.


Ce îmi doresc de la Moșu’ anul acesta?
Să nu ne mai apărăm convingerile despre sărăcia din bucătărie cu încăpățânare și opacitate la orice argument rațional, documentat, chiar în vreme ce punem pe lista de Crăciun chișcă, caltaboș și sângerete.
Text de ADRIANA SOHODOLEANU | BISCUIT.RO





