Primul eveniment al lunii septembrie la Reactor este premiera spectacolului Lalele, păsări și beton, în regia Letei Popescu, pe un scenariu inspirat din povestirile a opt autori români contemporani.
Spectacolul Lalele, păsări și beton va fi prezentat în premieră publicului clujean în 6 și 7 septembrie, de la ora 19:00.
Acesta marchează revenirea regizoarei Leta Popescu la Reactor după ultima producție realizată aici în 2021. De data aceasta, Leta a lucrat pe un scenariu scris chiar de ea, împreună cu Diana Mihalașcu, după texte de Ovidiu Cioclov, Doina Gecse-Borgovan, Katia Nanu, Maria Orban, Oana Paler, Laura Stanciu, Livia Stoica, Dana Voicu. Scenografia este realizată de Bogdan Spătaru, iar muzica de Radu Dogaru.
Spectacolul face parte din programul cultural Metamorfic – procese colective, care urmărește sondarea temei schimbării, la nivel individual și de grup, printr-un program de activități transdisciplinare.
LALELE, PĂSĂRI ȘI BETON
Regia: Leta Popescu
Scenariu: Leta Popescu și Diana Mihalașcu
după texte de Ovidiu Cioclov, Doina Gecse-Borgovan, Katia Nanu, Maria Orban, Oana Paler, Laura Stanciu, Livia Stoica, Dana Voicu
Scenografia: Bogdan Spătaru
Muzica: Radu Dogaru
Asistență regie: Diana Mihalașcu
Sunet și lumini: Cătălin Filip și Alex Maftei
Cu: Alexandra Caras, Andrada Balea, Ana Maria Marin, Maria Elena Morar
Foto și video afiș: Mihai Păcurar
Durata: 90 minute
Vârsta: 14 +
Subiect: primăvară toridă, mai moare cineva
Gen: dramă
Atmosferă: vertij urban
Este 1 martie. Educatoarele cară în brațe kilograme de flori. Cineva moare. Altcineva face gogoși. Cineva face sex. Altcineva moare. Stuful în flăcări mistuie melci. Bătrânii se uită la Etno TV, mamele tinere își găsesc liniștea la H&M, șobolanii descoperă metode contraceptive. Cineva moare. Cineva supraviețuiește. E o pasăre. Pe beton. Înconjurată de pișat și lalele galbene.
Program cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca.
Proiect realizat cu sprijinul UNITER din fondurile de Timbru Teatral.
Biletele cu valoare zero și cele de susținător: eventbook.ro/hall/reactor-cluj


Lalele, păsări și beton – prima premieră a stagiunii 2025/2026 la Reactor
6 și 7 septembrie, ora 19:00
@ Spațiul Reactor, str. Petőfi Sándor nr. 4, Cluj-Napoca
Mai multe informații despre programul Reactor puteți găsi pe site-ul www.reactor-cluj.com, pe www.facebook.com/ReactorCluj sau www.instagram.com/reactor.cluj.




