Tired Mass, expoziție colectivă despre muncă și epuizare, la INDECIS Artist Run din Timișoara

Tudor Bărbulescu De Tudor Bărbulescu | Publicat: 4 noiembrie 2026
Tired Mass, expoziție colectivă despre muncă și epuizare, la INDECIS Artist Run din Timișoara


Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run

Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul

Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitatea politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi, indiferent de ce se întâmplă în jur. Nu mai este o problemă individuală, ci a devenit una colectivă, de masă.

Expoziția colectivă Tired Mass pornește de la această stare de epuizare care traversează societatea și aduce împreună perspective artistice asupra muncii, corpului și relației noastre cu mediul înconjurător. Expoziția curatoriată de Teodora Talhoș se deschide vineri, 6 noiembrie, de la ora 18:00, în spațiul de la Bastion 3 și poate fi vizitată până pe 30 ianuarie 2027.

În expoziția Tired Mass, oboseala este privită din perspective diferite, dar, privite împreună, lucrările leagă experiențele personale de probleme colective și arată că nu obosim din aceleași motive și nu avem aceleași resurse sau libertatea de a ne opri. Expoziția explorează ce ne epuizează, ce ne ajută să continuăm și de ce avem nevoie unii de ceilalți.

Tired Mass, expoziție colectivă despre muncă și epuizare, la INDECIS Artist Run din Timișoara

Artiști din România, Serbia, Ungaria și Republica Moldova, reuniți în Tired Mass

Artiști și colective artistice din România, Serbia, Ungaria și Republica Moldova — Ana Kun, Anita Horváth, Apparatus 22, Ghenadie Popescu, Irina Botea Bucan, h.arta, Milica Ružičić, Nadežda Kirćanski și Silvia Moldovan — abordează, prin lucrările lor, forme de epuizare socială, economică, politică și ecologică. Expoziția include și contribuțiile Marinelei V. și ale lui Ayham Alili, pornite din experiențe de muncă din afara lumii artei, precum și lucrări și procese dezvoltate în cadrul laboratoarelor The Shape of Work, parte a proiectului Work in Progress.

În instalația Mesmerized, towards the abyss Q1, Q2, Q3, Q4, Apparatus 22 transformă statistici despre distribuția inegală a bogăției în colaje însoțite de întrebări despre violența eficienței, dreptul la odihnă și exploatarea oamenilor și a resurselor. În seria Tired Artists, Milica Ružičić răspunde copleșirii provocate de știri despre războaie și catastrofe prin peisaje calme, refuzând să reproducă imagini apocaliptice. Silvia Moldovan propune, prin Mic turn pentru vrăbii și grauri, un adăpost pentru păsări și un gest concret de grijă față de alte forme de viață.

În video-poemul Waterworks, Ana Kun pune în relație imagini cu ape curgătoare și propria voce pentru a aborda anxietatea provocată de criza climatică. Ghenadie Popescu, în Înapoi la entuziasm, confruntă propaganda sovietică despre munca minerilor cu realitatea muncii rurale și cu experiența procurării unui combustibil tradițional, readucând în discuție dependența de resursele energetice.

Alte lucrări urmăresc felul în care munca și epuizarea afectează timpul personal și relațiile apropiate. În Tired Words, Irina Botea Bucan coase pe material textil un text despre așteptare, responsabilități și experiențe repetate, care urmează să se dizolve în apă.

Grupul h.arta explorează, în Un portret al familiei noastre, timpul petrecut alături de cei apropiați, oameni și ființe non-umane, dincolo de logica eficienței. În instalația Bineînțeles că vă iubesc, doar muncesc toată ziua, Anita Horváth arată cum oboseala acumulată la muncă se transferă în viața de familie, unde grija poate deveni și sursă de distanțare.

În angry nutrients, Nadežda Kirćanski pornește de la istoria familiei sale din Zrenjanin și de la peisajul regiunii, marcat de poluare, ruine industriale și traume colective. Lucrarea urmărește legătura dintre degradarea mediului și formele de epuizare care afectează comunitățile și se transmit între generații.

Tired Mass, expoziție colectivă despre muncă și epuizare, la INDECIS Artist Run din Timișoara

Un program de mediere despre munca pe care o facem, dar nu o numim întotdeauna muncă

Pe durata expoziției, Tired Mass va fi însoțită de un program de întâlniri și ateliere care aduce în discuție trei forme de muncă prezente în viața noastră de zi cu zi: munca fizică, munca intelectuală și munca emoțională. Atelierele propun contexte în care participanții pot observa și explora ce presupune fiecare tip de muncă.

Dezvoltat împreună cu Nana Balint, Rose Marie Barrientos, Christine Cizmaș, Izabella Lukacs, Miriana Jivici și Oana Doboși, programul din lunile noiembrie și decembrie se adresează unor grupuri cu experiențe și nevoi diferite de acces, inclusiv elevilor, studenților și persoanelor cu dizabilități. Activitățile și formatele de mediere sunt gândite astfel încât întâlnirea cu expoziția să nu presupună doar explicarea lucrărilor, ci și participare, explorare și schimb de experiențe.

Tired Mass face parte din Work in Progress, un proiect cultural organizat de Asociația Foc și Pară / INDECIS artist run, care explorează munca, precaritatea, oboseala și condițiile în care putem continua să construim lucruri împreună. Desfășurat la Timișoara între octombrie 2026 și ianuarie 2027, proiectul reunește laboratoare de cercetare și practică, o expoziție, un program de mediere și întâlniri între inițiative culturale independente din Europa de Sud-Est.

Atelierul What moves (between) us, cu Mihai Mihalcea

În cadrul seriei de ateliere The Shape of Work, va avea loc, la final de noiembrie, What moves (between) us, cu coregraful și performerul Mihai Mihalcea. Pe parcursul celor patru zile (26–29 noiembrie), atelierul propune situații în care respirația, oboseala, ritmul și atenția devin materiale comune. Participarea este gratuită, iar înscrierile sunt încă deschise.

Detalii despre atelier și participare aici: What moves (between) us – Mihai Mihalcea.

Tired Mass, expoziție colectivă despre muncă și epuizare, la INDECIS Artist Run din Timișoara

Informații despre expoziția Tired Mass

Vernisaj: vineri, 6 noiembrie 2026, ora 18:00

Perioada expoziției: 6 noiembrie 2026 – 30 ianuarie 2027

Locație: INDECIS Artist Run, Bastion 3, Str. Hector nr. 1, Timișoara

Curatoare: Teodora Talhoș

Artiști: Ana Kun, Anita Horváth, Apparatus 22, Ghenadie Popescu, Irina Botea Bucan, h.arta, Milica Ružičić, Nadežda Kirćanski, Silvia Moldovan

Contribuții: Marinela V. și Ayham Alili

Grafică: Lucian Barbu

Detalii despre proiect și expoziție: indecis.org/work-in-progress/tired-mass/

Despre proiectul Work in Progress

Work in Progress este un proiect cultural organizat de Asociația Foc și Pară / INDECIS Artist Run și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Expoziția face parte din programul Power Station, componentă de moștenire a Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, dedicată creșterii capacității sectorului cultural și implementată de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.

Evenimentele de la Bastion 3 sunt organizate în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. #SpațiiPentruComunitate

Rețea internațională: Autostrada Biennale · Bura Galeria · Centar Jadro · Ksi Prostir · Matrijaršija · Prostor Culture Hub · Pykë-Presje · Šok zadruga · Swimming Pool · Tirana Art Lab

Parteneri culturali: Balamuc · Baraka · forum lab · It Space / SIMULTAN · Lateral Art Space · Many Body Collective · Nava C2 · Punct · The Secret Garden Books

Parteneri educaționali și de mediere: Faculty of Arts and Design, Timișoara · Fundația Pentru Voi · Liceul de Arte Plastice Timișoara · Școala Gimnazială Dumbrăvița

Descoperă ce se întâmplă în oraș

Evenimente în Timișoara

Vezi pe Zile și Nopți mai multe evenimente din Timișoara → 

Zile și Nopți

Descoperă colecția de articole dedicate artei și culturii pe Zile și Nopți

Artă & Cultură →

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută