Povești din culise: „Nihil sine Deo” de Constantin Chiriac

Constantin Chiriac De Constantin Chiriac | Publicat: 14 august 2025


Învățații, maeștrii, ne-au lăsat, de câteva mii de ani încoace, o învățătură care e din ce în ce mai puțin respectată: Nimic fără Dumnezeu – Nihil sine Deo.

Vedem astăzi, în toată lumea, ce înseamnă să nu ai niciun Dumnezeu. De la conducători de state, până la viața de zi cu zi, în fiecare comunitate în care trăim. Poate de aceea Cel Senin ne-a luminat că e bine ca în mijlocul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, an de an, să poposim cu toții în Casa Domnului, indiferent de ce rit a îmbrăcat credința de-a lungul timpului. Cât e de important să mergem în Casa Domnului și să ne rugăm, fiecare în felul lui, ascultând o cântare care ne unește. Asta a făcut de-a lungul timpului FITS. A încercat să ne adune, în locurile în care ne reculegem și ne luminăm cel mai bine, participând împreună la bucuria întâlnirii cu fado, flamenco, gospel, cu Rapsodiile, cu ce înseamnă bună simțire, meditație și întoarcere către iubire și credință. Se închid în lume atât de multe biserici, se construiesc altele, dar, dincolo de toate, iubirea și credința sunt din ce în ce mai puține. Atunci când dăruim fără a aștepta nimic în schimb, iubirea și darul își găsesc un rost.

Mulțumim tuturor spectatorilor care au umplut până la refuz toate bisericile de rit în timpul ediției MULȚUMESC a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu!

 

Dear Constantin,

On behalf of Fado ao Centro, I would like to extend our heartfelt thanks to you and your exceptional team at the Sibiu International Theater Festival for the opportunity to be part of such an extraordinary edition.

Apologies for the slight delay in replying – I’ve recently returned from a short holiday.

It was truly an honor and a joy for our musicians to participate in FITS 2025 and to present Luz and Saudade and In the Name of Fado as part of your remarkable program. I received such an amazing feedback regarding the warmth of the audiences, the impeccable organization, and the vibrant cultural energy that filled every venue made this experience unforgettable. It was a pleasure for our musicians, and we are very happy for that.

Reading that the festival welcomed more than 100,000 spectators per day and hosted 842 events with participants from 82 countries is absolutely remarkable. We are deeply grateful to have contributed to this unique celebration of the arts.

The theme “THANK YOU” resonates deeply with us. It reflects exactly how we feel—grateful to have shared our work with such an appreciative audience and to have connected with so many passionate artists and professionals.

Please count on our continued interest in collaborating with FITS in future editions.

Until then, we send you our warmest congratulations for a truly exceptional festival and our sincere thanks for your excellent and always kind collaboration.

With appreciation and all best wishes,

Com os melhores cumprimentos,

América Braga

Fado ao Centro

 

Stimate MAESTRE CONSTANTIN CHIRIAC,

Dragă echipă FITS,

Vă MULȚUMIM pentru mesajul dumneavoastră, pentru întâlnirea pe care am avut onoarea și imensa bucurie de a o avea la FITS în acest an! A fost un moment pe care îl vom păstra în memorie toată viața pentru că puterea artei, a culturii și a muzicii este incredibilă și schimbă comunități!

FEICITĂRI pentru schimbarea prin artă a societății și bucuria pe care o aduceți miilor de oameni de la Sibiu și din toată lumea!

Și TURNEUL STRADIVARIUS 2025 – “RAPSODIILE” s-a încheiat! Noi am rămas cu amintirile frumoase, cu emoțiile puternice trăite alături de public și de partenerii noștri, dar și cu experiențele unice pe care muzica și cultura le pot crea, indiferent de loc, etnie, religie sau statut social!

Ne-am dorit întotdeauna ca turneele Stradivarius să poată oferi, deopotrivă, o incursiune memorabilă în lumea fabuloasă a muzicii și istoriei culturale, dar și ca lecții speciale, formative despre frumos și relația firească, între oameni, trăită de fiecare dintre noi, azi și oricând, indiferent unde alegem să ascultăm muzica clasică.

Alexandru și Dragoș, prin programul “RAPSODIILE” cu muzica lui Gershwin și Enescu din acest an, pe care l-au dus în multe locuri noi și neașteptate, au încercat să se reinventeze, să aducă o muzică fresh și să fie o nouă explorare a muzicii clasice în legătură directă cu timpul în care trăim.

MULȚUMIM din toată inima și echipei dumneavoastră, suntem Recunoscători pentru că ne-ați fost alături, că ne-ați dat încredere să deschidem FITS- MULȚUMESC, și am simțit că mesajul nostru a ajuns la public, mai mult este o bucurie imensă că muzica pe care noi o iubim atât de mult a ajuns și la inimile voastre, partenerii noștri dragi și puternici!

Am urcat în social media mai multe mesaje, reels din turneu, pentru a retrăi împreună cu voi și publicul câteva momente surprinse în acest turneu!

Vă mulțumim și ne dorim să continuăm să schimbăm comunități prin muzică și artă în anul 2026, împreună!

Alexandru Tomescu & Dragoș Ilie & Anca Gheorghe

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută