“VAMP” (1986, USA, r: Richard Wenk)
Film-cult ai anilor ’80, “Vamp” continuă să polarizeze opiniile fanilor genului, deci fie şi din această perspectivă merită a fi (re)descoperit, dar trebuie clar ţinut seama că rămâne tributar eclectismului ce a dominat cultura populară odată cu intrarea în era VHS şi… MTV.
Această comedie neagră, pusă în scenă relativ ingenios de către Richard Wenk (devenit mai târziu scenarist al francizei-blockbuster “The Equalizer”), s-a născut în principal datorită faptului că debutul acestuia, filmul de licenţă de la NYU, “Dracula Bites the Big Apple”, era un musical parodic şi astfel a atras atenţia unui producător specializat în Horror-uri de o calitate discutabilă, precum “Fear No Evil”, “The Beastmaster” sau Children of the Corn”.
Povestea lui “Vamp” e tipic… optzecistă. Din dorinţa de a fi primiţi într-una din ‘fraternităţile’ de tradiţie de la Universitate, doi boboci îşi asumă angajamentul că vor aduce un număr de striptease pentru petrecerea de început de an a acesteia. Prostesc un coleg asiatic plin de bani să le împrumute maşina şi pleacă la oraş în căutarea candidatei care să corespundă… bugetului lor.
Eşuează într-un bar de mâna a 14-a dintr-o zonă pustie a urbei în care doamne plictisite se dezbracă fără entuziasm în faţa câtorva spectatori cu moace la fel de interesate ca un manelist în public la Festivalul “George Enescu” şi constată… pe gâtul lor că personalul (inclusiv bodyguard-ul Vlad) este format din vampiri. Scapă cine poate, cu ajutorul nesperat a unei ospătăriţe proaspăt angajate, o blonduţă jovială şi bine intenţionată, fostă colegă de liceu cu băieţii.
În esenţă, “Vamp” este o comedie Horror facilă ce poartă toate semnele anilor ’80… cu pretenţii de Art-Movie.
Căci dacă primele 30 de minute ne aduc aminte de “National Lampoon’s Animal House” şi de “Porky’s”, odată cu (într-adevăr) memorabila scenă de striptease a Katrinei, suntem transportaţi într-un spatiu vizual cu trimitere la David Bowie şi Glam/Art-Rock (coafurile exotice a lui Grace Jones şi ochii săi împăienjeniti de capilare roşii pregnante sunt elementele ce dau identitate filmului)… “You’re so new. You’re so now”.
Ambiţia cineastului continuă să fie vizibilă în timpul vizitei din culise prin elementele scenografice, vestimentare şi lumina ce amintesc de estetica lui Yamamoto şi (foarte vag) de “Blade Runner”, însă aceasta se disipează rapid, începând cu actul 2, într-o lălăială fără niciun pic de suspans, tipică produselor cinematografice comerciale destinate adolescenţilor din anii pe care i-am tot menţionat.
Căci după un start Gore, bucata de mijloc a filmului adoptă într-un mod necaptivant tonalitatea prafuită “scary-teen”, Wenk fiind mai concentrat pe detaliile legate de realizarea cromaticii Pop-Art decât de acţiunea în sine: scena în care Vlad târăşte corpul la gunoi (clădirea din fundal iluminată uniform în roz, gardul verde-brotac, clădirile cărămizii şi camioneta albastră) se transformă într-o obsesie roz-verde perpetuă care ajunge să deranjeze vizual.
Actul 3 (“revelaţia” că toţi angajaţii barului sunt vampiri, iar colegul proaspăt muşcat crede că e un… zombie) e ceva mai plin de umor (ex. prietenul devenit vampir care îi spune celui rămas în formă ‘umană’ şi care se oferă să îi dea nişte sânge pe post de cină: “Arăt eu ca un ţânţar?”) dar nu într-atat încât să justifice statutul de ‘cult’.
În concluzie, cu excepţia hiper-nostalgicilor anilor ’80 ce s-au săturat să revadă de ‘X’ ori “Ferris Bueller Day’s Off” sau “Bachelor’s Party” sau a celor interesaţi la nivel analitic de estetica consumerismului vizual specific perioadei, vizionarea lui “Vamp” este un consum aproape inutil de timp.
Comparaţia făcută de către unii critici cu “From Dusk Till Dawn”, al lui Tarantino şi Rodriguez, mi se pare total deplasată.
În ceea ce mă priveşte, rămân în minte cu vreo zece minute din el, din care nouă cu Grace Jones şi unul cu Billy Drago.
Este cel mai reprezentativ rol din cariera hollywoodiană a excentricei Grace, protejata lui Andy Warhol (alături de care îşi face apariţia, în anul premierei filmului, la nunta lui Arnold Schwarzenegger cu Maria Shriver), pe atunci logodită cu Dolph Lundgren, şi care, în ’86, era în topul celebrităţilor americane prin cumulul de succese ca fotomodel, cântăreaţă şi actriţă (datorită rolurilor din “Conan the Destroyer” a lui Richard Fleischer şi James Bond’s “A View to a Kill”).
Text de IOAN BIG | VIDEODOME
