În căutare de prospeţime la cinema în mai 2026
Mai, ultima lună a primăverii, se arată a fi extrem de bogată în privinţa poveştilor din lumi fantastice sau reale care ne sunt deja familiare, astfel încât prilejuri incitante de a ajunge la cinema în virtutea reîntâlnirii cu personaje pe care le-am păstrat în memorie, indiferent că se numesc Grogu (Star Wars: The Mandalorian and Grogu), Miranda Priestly (The Devil Wears Prada 2), Maverick (Top Gun), Rimuru Tempest (That Time I Got Reincarnated as a Slime the Movie: Tears of the Azure Sea), The Bride (Kill Bill: The Whole Bloody Affair), Iron Maiden (Burning Ambition) sau… Putin (Vrăjitorul din Kremlin), sunt foarte numeroase şi ne vor ocupa cu siguranţă o mare parte din agenda de going out, fără a mai fi nevoie de cine ştie ce imbolduri exterioare.
Dincolo de acestea, în peisajul lunii mai avem însă parte şi de câteva tuşe notabile de prospeţime care merită atenţie, fie că sunt lungmetraje menite a ne pune pe gânduri, apropo de realitatea în care trăim, fie că au potenţialul de a ne face să evadăm pentru moment din aceasta.
De exemplu, avem parte zilele astea pe marile ecrane de multe, foarte multe… oi.
Unele au calităţi de detectiv şi rezolvă mistere în Turma vede urma, adaptarea bestsellerului scris de Leonie Swann, Three Bags Full, netradus la noi, despre nişte ovine mult mai pricepute la funcționarea minții umane decât bipezii, iar altele ni se arată călătorind pe distanțe foarte mari în căutarea hranei, conduse de ciobani, în remarcabilul documentar al lui Dragoș Lumpan, Ultima transhumanță, despre un mod de viață străvechi, incompatibil cu lumea modernă.
De asemenea, tot în luna mai, putem (re)face cunoştintă cu cinematograful de cameră (Kammerspielfilm), gen cinematografic care privilegiază spațiul restrâns, psihologia personajelor și forța interpretării actoricești, prin intermediul a două lungmetraje care, ambele, se constituie în meditații asupra relațiilor familiale dintre generații.
Este vorba de Miroirs No. 3, al reputatului cineast german Christian Petzold (Undine, Barbara), în care muza cineastului, Paula Beer, interpretează rolul unei conservatoriste deprimate prinsă în plasa secretelor unei (alte) familii, şi de Jocul luminii, realizat de regizorul român Ovidiu Georgescu (3 Păzește, Ultimul Zburător), care propune o experiență intimistă, situată la granița dintre film și teatru, centrată pe relația dintre părinte și copil.
Filmul merită vizionat inclusiv pentru faptul că în prim-plan sunt actorii Nicu Mihoc și Marius Turdeanu, ambii nominalizați la Premiile UNITER 2026 pentru rolurile făcute în teatru la Sibiu şi Bucureşti.
Acestea au fost doar câteva exemple de poveşti inedite, însă pare limpede că luna aceasta avem destule motive să ne vedem la cinema!
Text de IOAN BIG | FILM
