Rezumat
Artă și concerte la început de octombrie în BrașovConcerte, Brâncuși și Dracula Film FestivalTeatru și film în a doua jumătate a luniiConcertele care încheie octombrie la Brașov
Brașov octombrie 2026 | Ce facem în Brașov în octombrie 2026? Agenda lunii aduce evenimente pentru aproape toate gusturile, de la artă contemporană și concerte la teatru și festivaluri de film. Am adunat câteva dintre reperele culturale care merită trecute în calendar.
Editorial în ediția print Zile și Nopți Brașov, octombrie 2026
Toamna se numără bobocii, iar la Brașov, în octombrie, numărăm evenimentele. După ce mare parte din an, agenda a fost mai… aerisită, în a doua lună de toamnă, orașul propune mai multe opțiuni pe lista de „to do”, dacă tot ieșim din casă.
Artă și concerte la început de octombrie în Brașov
Luna se deschide cu Noaptea Albă a Galeriilor, între 2-4 octombrie, care aduce arta contemporană în 12 spații din oraș. Pe lângă locurile deja cunoscute în circuitul cultural, precum Centrul Apollonia, Galeria Europe, Muzeul de Artă ori Centrul Multicultural, programul ajunge și în spații precum Atelier Norma sau No Asha Da, cu pictură, fotografie, grafică, performance-uri și proiecte speciale. Avantajul major – este timp să le vedem pe toate până târziu în noapte.
Pe 3 octombrie, două evenimente ocupă deja agenda. La Sala Patria, Alexandru Andrieș vine cu „Ultimul dans”, iar la Inventa este Carpathian Dance Cup 2026, competiție de dans sportiv. Altfel spus, la început de lună putem fie să ascultăm povești din sala de concert, fie să privim oameni cu mișcări cu siguranță mai grațioase decât ale noastre în zilele obișnuite.
Concerte, Brâncuși și Dracula Film Festival


Pe 10 octombrie, Robin and The Backstabbers ajung la Rockstadt pentru un concert special, iar o zi mai târziu, în 11 octombrie, Centrul Cultural Reduta propune – în Anul Brâncuși – „Nesfârșitul Brâncuși”, un spectacol despre ultimele ore din viața sculptorului, dar și despre artă, identitate și moarte. În 13 octombrie, spiritul lui Brâncuși revine la Reduta, în spectacolul „Maestrul și Măiastra”, care explorează relația dintre sculptor și Maria Tănase.
La jumătatea lunii, opțiunile se înmulțesc: în 15 octombrie, la Lux Divina, Horia Brenciu & HB Orchestra aduc spectacolul aniversar „Fac ce-mi spune inima” și tot din 15 octombrie începe, la Cinema Astra, Dracula Film Festival, unul dintre evenimentele parte din identitatea orașului.
Până pe 18 octombrie, programul DFF aduce filme horror și fantasy, competiții și invitați internaționali. Conceptul nu se limitează doar la proiecții clasice, căci în 17 octombrie este programat cineconcertul „UI – un art performance”, un proiect care combină muzica live și animația, inspirat de mitul lui Dracula.


Teatru și film în a doua jumătate a lunii
Dacă preferați scena în locul ecranului, perioada 16–18 octombrie vine cu Zilele Teatrului Particular Brașov, la Centrul Cultural Reduta, dar în aceeași instituție, teatrul revine între 22 și 24 octombrie, odată cu Festivalul Național de Teatru „AM-ACTOR”, inițiat de îndrăgitul actor Marian Râlea.
Tot între 22 și 24 octombrie, Cinema Modern găzduiește proiecții din „Culmea: Film și Educație de Mediu”, un festival care combină cinematografia cu teme legate de mediu și climă și care se adresează în special copiilor și tinerilor.
Concertele care încheie octombrie la Brașov


Spre final de lună, putem deveni nostalgici fără să exagerăm: pe 25 octombrie, 3 Sud Est vin la Centrul Cultural Reduta cu „Amintiri pentru o viață” și hituri care au însoțit mai multe generații. În 31 octombrie, byron încheie luna la Rockstadt, cu „7305”, concert aniversar dedicat celor 20 de ani de activitate ai trupei.
La final, rămâne o întrebare: Ce alegem?
Text de ADINA CHIRVASĂ | BRAȘOV
Citește și acest articol Zile și Nopți: A apărut Zile și Nopți de octombrie, la 26 de ani de la primul număr al revistei
Pe 4 octombrie 2000 apărea, la Brașov, primul număr Zile și Nopți. La 26 de ani distanță, revista continuă să apară în print, iar ediția din octombrie 2026 adună în 148 de pagini povești despre filme, artă, teatru, muzică, gastronomie, fashion, design și lifestyle.
A apărut Zile și Nopți de octombrie, la 26 de ani de la primul număr al revistei





