‚Uite, mamă, albume noi!’ – Muzică proaspăt lansată în 2025
Pe un drum București-Vâlcea, într-un cel puțin stilat autocar, într-o zi cel puțin însorită de weekend, se auzea cel puțin timid, cel puțin în șoaptă: Uite, mamă!
Această exclamație a născut nici cel puțin, nici cel mult două revelații, una la fetița cu citatul în cauză și una la mine. Mi-am dat seama sau mai bine zis, am presupus, că până la acea minusculă vârstă, copilul în cauză nu a apucat să simtă unul dintre sentimentele care este la mare căutare în epoca noastră: FOMO (fear of missing out).
Mai exact, nu s-a întâlnit cu acea râcâială internă care te face să te simți inferior pentru că tu n-ai văzut, n-ai fost acolo sau în cazul de față, n-ai auzit. Fetița respectivă și-a luat cât timp a vrut ca să exploreze ce a vrut ea.
Și cred că fix așa ar trebui să trăim și noi muzica, ca să poată rămâne cu noi și în vecii vecilor. Deși albumele muzicale încep să fie iar the thing, de cele mai multe ori trecem peste ele fără să le digerăm cum trebuie, cel puțin așa se simte și se vede de la mine.
Dar de ce?
Simplu, pentru că mereu apare altceva nou și care trebuie ascultat, ca să participăm și noi la discuțiile care se nasc pe ici, pe colo, ca să ne dăm cu părerea, pentru că ne place să ne dăm cu părerea. Nu mă înțelegeți greșit, dacă face vâlvă, cel mai probabil acel album are ceva acolo special sau poate e doar marketing.
Totuși, corect ar fi, atât față de noi, cât și față de artist, să mai apăsăm o dată pe play.
Astfel, astăzi vorbim și ascultăm cât vrem noi câteva albume muzicale lansate în acest început de 2025, un an pentru care pare că ne tot pregătim, dar de fapt nu vom fi niciodată pregătiți. Și mă refer la muzică aici.
Bad Bunny – DeBÍ TiRAR MáS FOToS
Ar fi prea sumar și aproape vulgar să îmbraci acest album, așa cum am fost tentată inițial, în cele mai la îndemână haine: un album de dans.
De fapt, acest album lansat în ajunul unei zile de sărbătoare pentru latino-americani, Ziua Regilor Magi, este o combinație sublimă între istorie și inovație. Ritmurile de salsa, plena, bolero și perreo, moștenite de Bad Bunny prin originea sa puertoricană, îmbinate cu influențe de pop latin, nu au putut decât să atragă atenția și să aducă un omagiu insulei și provocărilor sale politice și sociale, pe care le-am descoperit odată cu cercetarea acestui album.
Ce a făcut Bad Bunny a fost să se folosească de influența sa în lumea mainstream pentru a-și invoca strămoșii și a aduce pe cele mai mari scene și în căștile tuturor, o muzică care te mișcă, dar are și însemnătate. Cu o copertă cu un simbol care până și pentru noi, în celălalt capăt al planetei, are însemnătate, două scaune de plastic albe, acest album dovedește că, deși este foarte specific, este de fapt foarte universal.
Nostalgia lui Benito, așa cum i se spune, se transformă într-o nostalgie personală, iar albumul are potențial, așadar, să rămână relevant în timp. Piesa care deschide albumul, NUEVAYoL, este și favorita mea.
Mac Miller – Balloonerism
Jazzy și cu mult feeling, acesta este cel de-al doilea album post-mortem lansat în numele lui Mac Miller.
Balloonerism are acea tristețe, melancolie mai bine zis, devenită deja colocvială pentru Mac Miller, interpretarea sa purtând cu sine un sentiment greu, chiar și atunci când momentele sunt fericite, feeling pe care îl oferă, în opinia mea, și o parte din discografia lui Amy Winehouse.
Pe de altă parte, așa cum spune și Matthew Strauss în review-ul său publicat despre album în Pitchfork, Balloonerism este dual, iar uneori pare că artistul interpretează piesele zâmbind. Total de acord cu această impresie, căci această dualitate este vizibilă și în interpretarea sa de la Tiny Desk, una dintre sesiunile mele preferate de pe canal.
Și dacă tot am pomenit, Balloonerism e genul de album pe care mi-ar fi plăcut să îl aud cu un band live, în cea mai mică sală de concerte posibilă. Las de ascultat și 5 Dollar Pony Rides și Stoned.
The Weeknd – Hurry Up Tomorrow
Am așteptat mult albumul ăsta și bine am făcut.
Înainte de a lansa întregul material, artistul a prezentat două piese, Timeless, în colaborare cu Playboi Carti și Sao Paulo, cu Anitta, piese bune, dar care nu promiteau neapărat ceva colosal ulterior și cu toate acestea, albumul e mult mai mult decât cele două single-uri.
Tot înainte de a lansa albumul, artistul ne-a lăsat de înțeles cum că ar fi ultimul sub pseudonimul The Weeknd, piesa introductivă având o tentă morbidă, dând senzația că asistăm la un ultim drum. Mai mult decât atât, pe parcursul a celor 22 de piese, se întresare senzația că Abel, pe numele său real, și-a construit acest Frankenstein pe care nu mai dorește să îl controleze și ar vrea să îl reducă la tăcere.
O combinație de synth-pop, R&B, disco pe alocuri, Hurry Up Tomorrow îmi creează sentimentul, alături de maniera de interpretare și timbrul vocal al artistului, că The Weeknd este un Michael Jackson modern, începutul piesei Open Hearts, dar și Wake Me Up, amintind, de asemenea, de legendara piesă Thriller.
Chiar dacă avem în playlist-urile noastre genul de album pe care trebuie să îl asculți măcar o dată de la cap la coadă, pentru frumoasele și linele treceri muzicale, las totuși aici și piesa pe care o am eu pe repeat – Baptized In Fear.
SZA – SOS Deluxe: LANA
După doi ani de așteptare, SZA a lansat în decembrie 2024 ediția deluxe a albumului SOS, mai exact, 15 piese noi.
Și pentru că nu era de ajuns, înainte de a performa alături de Kendrick Lamar la Super Bowl, artista ne-a mai oferit piese. Așadar, 19 piese sunt mai mult decât suficiente pentru a da titlul de album acestui material.
Sinceră și lipsită de rețineri, pe ritmuri R&B, jazzy, soul și chiar bossa-nova, SZA este o carte deschisă și nu ascunde nici cele mai puțin plăcute sentimente și dorințe. Datorită naturaleții din versuri și interpretare, e ușor să spui când artista se adâncește ba în melancolie, ba în optimism, când vrea să se răzbune, dar și când vrea să iubească.
Deși coperta o prezintă pe artistă într-o postură extraterestră, știm sigur că SZA e umană, pentru că sentimentele și experiențele ei se prezintă crude și digerabile, fără a fi înfrumusețate sau, folosind termenul preferat al TikTok-ului, romantizate, frumusețea venind, de fapt, din muzică, și nu din impresia a ceea ce ar putea fi.
Sper să vă bucurați la fel de mult ca mine de piesa Saturn.
Lady Gaga – Mayhem
Gaga s-a întors și nu doar pe ringul de dans, dar și la sound-ul care a consacrat-o și ceva mai mult de atât.
Deși Disease a fost primul single lansat de pe album, bine, de fapt, a fost Die With A Smile, dar ajungem și acolo, tonul grav, dramatic și vocalizele specifice ale artistei din Abracadabra au fost cele care au semnalat cu adevărat întoarcerea.
Luate de sine stătător, este posibil ca single-urile să pară repetitive, însă, puse în contextul unui album, piesele renasc, pentru că realizezi că nu e o încercare obosită de a reînvia atenția, baza de fani sau mai știu eu ce, este chiar semnătura muzicală a artistei.
Mayhem e un proiect maximalist cu siguranță, chiar dacă Gaga a spus într-un interviu recent că a încercat să nu își îmbrace muzica în vreun outfit, și astfel se prezintă o compoziție omogenă de industrial dance, funk, disco și grunge, fără a suna încărcat sau nenatural, peste care Gaga vorbește despre momentele în care se simte indestructibilă, despre sexism și misoginie, dar și despre iubire și momente de desfrâu.
Revenind la colaborarea cu Bruno Mars, chiar dacă Die With A Smile se prezintă ca o piesă extraordinară, un adevărat moment de apreciere pentru cei doi artiști, adevărate staruri ale muzicii pop și nu numai, track-ul pare cumva exclus de pe album, iar în discuția despre Mayhem, LoveDrug devine mult mai relevantă, dar și preferata mea la acest moment.
Așadar, nu rămâne decât să ne întâlnim pe platformele de streaming, printre like-uri, comentarii, playlist-uri și să ne bucurăm de muzică în ce ritm vrem noi. Enjoy!
Text de ALINA BĂLAN | MUZICĂ
