Pentru că în 27 martie sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului, vă propunem o incursiune în universul fascinant al teatrului independent din Cluj.
Într-un oraș cu trei instituții de teatru de stat – Teatrul Național Cluj-Napoca, Teatrul Maghiar de Stat Cluj și Teatrul de Păpuși Puck, dar și cu o instituție academică multiculturală prestigioasă, cum este Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai, era nevoie ca de aer și de companii de teatru independent.
Acest sector s-a dezvoltat tot mai mult în ultimii ani, așa că în prezent Clujul stă bine la numărătoarea companiilor de teatru independent, iar trendul rămâne ascendent. În articolul de față vă facem cunoștință cu șase dintre ele.
Centrul de creație Maidan
Maidanul înseamnă teatru, storytelling, stand-up, impro-show, dar și alte manifestări performative, în cadrul unui spaţiu multifuncţional de 180 m2, cu o capacitate de 99 de locuri, aflat pe Bulevardul Eroilor 16.
Centrul de Creație MAIDAN este un teatru independent din Cluj-Napoca care își propune să facă legătura între diverși artiști și public, având ca obiective încurajarea și dezvoltarea exprimării tinerilor artiști, întărirea rolului educaţional al artelor în societate, crearea unui centru cultural dedicat comunității locale. De la inaugurare, MAIDAN a organizat și susținut zeci de evenimente dedicate întregii comunități clujene.


Spectacolele companiei dezvelesc teme de interes general și pătrund strat după strat până la esența subiectului. Cea mai recentă premieră, ”Nunta Aurorei”, vorbește despre căsătorie și cum reușesc doi parteneri să facă față unor încercări teribile chiar în ziua care ar trebui să fie cea mai fericită din viața lor.
Teatrul Magic Puppet
Teatrul Magic Puppet a fost fondat în 2012 ca o companie de teatru de păpuși ambulantă, iar opt ani mai târziu și-a deschis un spațiu cultural independent în Cluj-Napoca, pe Bulevardul Eorilor 16, unde în prezent creează spectacole inovative de teatru de păpuși destinate publicului de toate vârstele.
Actualul studio Magic Puppet dispune de o scenă de 30 mp, o capacitate de aproximativ 70 de locuri, două culise de 12 și 20 mp și o cabină de 18 mp, fiind ideal pentru reprezentații teatrale, ateliere de teatru și alte evenimente culturale. De asemenea, aduc magia și creativitatea teatrului de păpuși și în spațiul urban prin performance-uri stradale organizate în cadrul mai multor festivaluri din Cluj.


Pe lângă spectacolele de la studio și cele stradale, Teatrul Magic Puppet are și o a treia direcție în care se apleacă către activităţiile în spaţii neconvenţionale, respectiv în comunităţi defavorizate.
Váróterem Projekt
Aripa maghiară a teatrului independent din Cluj a apărut în 2009, atunci când a fost înființată Váróterem Projekt, Camera de Așteptare în traducere, care se remarcă prin producția de spectacole de teatru care abordează fenomene și probleme actuale ale societății contemporane.
Dacă în primii ani a funcționat când în incinta Fabricii de Pensule, când la Casa Tranzit, când la Zug Zone, în prezent, spectacolele lor se joacă la ZIZ – Art and Social Area, un spațiu dedicat comunității și artelor performative din Cluj, situat la etajul 1 al Sinagogii Ortodoxe de pe strada Paris 5.


Repertoriul companiei este bogat și variat, doar în 2024 au avut loc cinci premiere, două spectacole pentru copii, un one man show care pune reflectoarele pe o boală rară prea puțin cunoscută – Acid Spider Syndrome, un spectacol despre migrație și încercarea de integrare, dar și un spectacol de teatru colaborativ realizat împreună cu Reactor.
Reactor
Intrat în al doilea deceniu de existență, o adevărată reușită pentru un teatru independent, Reactor de creație și experiment se afirmă ca un spațiu cultural dedicat artelor performative. Aici, sunt propuse spectacole care abordează teme sociale și care pun accent pe problematici ale comunității, promovând dramaturgia contemporană și tinerii creatori de teatru.


Pentru anul 2025, echipa își propune să își concentreze activitatea și proiectele pe o temă centrală: comunitatea. Un element nou pentru acest an este că toate spectacolele la Reactor au acces gratuit, prin achiziționarea unui bilet cu valoare 0. Totuși, cei care doresc să sprijine activ acest spațiu pot opta pentru bilete cu valori variabile. Cea de-a 11-a stagiune este în plină desfășurare, iar programul complet poate fi consultat pe site.
Stația Teatru / Muzical
În 2023, peisajul independent din Cluj s-a îmbogățit cu Stația Teatru / Muzical, primul teatru muzical contemporan independent din România, la fondarea căruia au contribuit Adonis Tanța – muzican, actor și regizor și actorul Rácz Endre.
Stația Teatru / Muzical se află la doar câțiva metri de gara din Cluj, pe strada Ion Luca Caragiale, în prima curte din direcția Piața Gării, la etajul 2, și dispune de o sală cu o capacitate de aproape 70 de locuri și o infrastructură care se pretează pentru organizarea de spectacole de teatru muzical, cursuri, ateliere și alte evenimente speciale.


Producțiile Stația Teatru / Muzical propun un mix între tehnică / măiestrie și subiecte sensibile mai puțin abordate în teatru, din care nu lipsesc niciodată umorul, ironia și pofta de viață. Pe lângă spectacolele din repertoriu, publicul poate participa la cursuri de teatru și cursuri de teatru muzical original, adresate mai multor categorii de vârste, la evenimente speciale, cum ar fi seriile ”Concerte cu inimi”, ”Cringe Varieté” sau ”La Premieré”, dar și la evenimente dedicate întregii familii.
NON Centru de Arte Performative
Cel mai nou spațiu cultural independent din Cluj este NON Centru de Arte Performative, fondat în 2023 și inaugurat la începutul anului 2024, într-un spațiu de 280 de mp situat pe strada Oașului 97.
Într-un singur an au avut premiera trei producții proprii: ”Am I?”, spectacol care vorbește despre bagajele transgeneraționale pe care le moștenim la naștere, ”Faust 2.0”, mitul faustic transpus într-o coregrafie modernă, condimentată cu senzualitate și dinamism, ”404: noise”, un performance despre stimulii din jur și despre percepția asupra realității.


NON Centrul de Arte Performative realizează producții în domeniul artelor spectacolului, susținând dezvoltarea și promovarea scenei artistice regionale.




