“REYKJAVIK-ROTTERDAM” (2008, r: Óskar Jónasson)
“Reykjavik-Rotterdam” este primul Thriller realizat de Jonasson, cineast aplecat mai degrabă spre comedie (“Remote Control” – 1992, “Pearls and Swine” – 1997), a cărui reputaţie se consolidase în ţara lui de origine în primul rând datorită implicării sale în producţiile de televiziune, şi, totodată, ultimul film în care apare ca actor Baltasar Kormákur, unul dintre copiii-minune a cinematografiei islandeze (“2 Guns”, “Contraband”), care avea să îşi continue apoi la Hollywood evoluţia spectaculoasă în această industrie, dar exclusiv în spatele camerelor de luat vederi, ca regizor, scenarist şi producător (de exemplu, filmează acum în Australia un super-actioner, “Apex”, cu Charlize Theron, Eric Bana şi Taron Egerton).
Câştigător în 2008 a cinci premii Edda (echivalentul islandez a Oscarurilor americane) pentru scenariu, regie, montaj, sound design şi muzică, acest film spune povestea lui Kristofer (Kormákur), un fost marinar debarcat pe uscat din cauza contrabandei cu alcool, care lucrează acum ca paznic de noapte.
Omul are probleme cu banii şi, ca atare, acceptă ajutorul (nu complet dezinteresat) al unui prieten de familie ce face trafic de influenţă pentru ca acesta să fie reangajat pe una din cursele cargo obişnuite de transport marfă spre Rotterdam şi retur.
Asta doar pentru salvarea aparenţelor, pentru că, în mixul final legat de o rutinieră călătorie marină, se leagă contrabanda cu alcool, stupefiante, maşini şi chiar… opere de artă modernă.
Am folosit la început eticheta de Thriller, însă această categorisire generică e departe de a fi şi una integral acoperitoare deoarece, în cele două puncte geografice care definesc ‘linia dreaptă’, lucrurile stau cu totul altfel: la Reykjavik, vorbim mai degrabă de o dramă noir, iar la Rotterdam de un mob-heist movie cu o tuşă de umor specific nordică.
Deşi foarte eclectică, combinaţia, în mod uimitor, chiar funcţionează, doar că nuanţele întrepătrunderilor stilistice nu sunt întotdeauna revelate de la prima vizionare şi pot da uşor impresia unei salate a cărei ingrediente sunt alese după ureche.
Vă asigur însă că nu e deloc aşa (mai ales că este implicată toată floarea cea vestită a breslei actoriceşti islandeze, de la Ingvar Eggert Sigurdsson, deţinător a nu mai puţin de şase premii Edda pentru interpretare, până la Ólafur Darri Ólafsson (“The Deep”, serialul “True Detective”).
Aparent, avem de-a face cu un film deloc rău din perspectiva naraţiunii şi a dramatismului acesteia, însă oarecum simplist ca realizare (pentru spectatorii alimentaţi cu blockbustere) şi drept urmare, rămâne interesant doar pentru cinefilii “arheologii”, care sunt realmente curioşi să vadă cum s-a născut, de fapt, remake-ul “Contraband”, cu Mark Wahlberg, şi, implicit… cum a ajuns vedetă Baltasar Kormakur, ce avea să rafineze până la urmă povestea lui Óskar Jónasson şi să o transpună ca regizor pe marele ecran în 2012, cu buget şi staruri din Cetatea Viselor.
Pentru mine, “Reykjavik-Rotterdam” reprezintă, totuşi, o mare reuşită, dar asta nu înseamnă că mă aştept ca mulţi să îmi împărtăşească opinia.
Text de IOAN BIG | VIDEODOME
