Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 16/12/2024
Viața Orașului / CityZen

”Vreau liniște de sărbători” de Cristina Bălău

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu
Comentarii ”Vreau liniște de sărbători” de Cristina Bălău Share ”Vreau liniște de sărbători” de Cristina Bălău


Nu o să fac politică în acest editorial, pentru că nu sunt specialistă în asta, cu toate că noi românii suntem specialiști în orice, atunci când este cazul.

Prefer să vorbesc despre lucrurile pe care le știu, iar acolo unde nu stăpânesc un subiect, să mă documentez, în primul rând pentru mine, apoi pentru cei din jur. Asta am făcut și în ultima perioadă, încercând cu disperare să procesez toată această nebunie care s-a petrecut și încă se întâmplă în țara noastră.

După tot acest timp, ce pot să spun cu mâna pe inimă e că mă bucur că s-au anulat alegerile. Poate fi o opinie care va intra în contradicție cu mulți dintre voi, dar este opinia mea, pe care ÎNCĂ o pot exprima liber. Și pentru că am spus că nu voi face politică, nu-mi voi explica părerea din acest punct de vedere, ci dintr-o perspectivă emoțională.

Mi-am dorit sărbători liniștite, libere, curate, în care discuțiile din jurul mesei bogate să fie despre bucuria de a fi împreună, despre planuri de viitor și luminițele din brad. M-am rugat mult să nu ne pierdem această liniște și să nu fim în continuare divizați, chiar și de sărbători, de opinii contradictorii, de certuri cu cei apropiați și oboseala psihică de a nu ști ce ne rezervă ziua de mâine.

Acestea fiind spuse, vă doresc tuturor să primiți sărbătorile de iarnă cu însuflețirea copilașilor care cred în magia Crăciunului, să stingeți lumina în sufragerie și să admirați bradul împodobit și strălucitor, să fiți buni și blânzi cu cei din jurul vostru.

Poate o să vă gândiți anul acesta să faceți o faptă bună, să dați cuiva o mână de ajutor, să lăsați niște boabe într-un castron pentru un animăluț fără cămin. Vă încurajez să nu stați pe gânduri! Aduceți liniștea cu voi oriunde veți fi.

Aduceți iubire, fericire, căldură! Sunt mai prețioase decât orice.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută