EMAUS, o poveste despre adolescență spusă prin filtrul unei maturități dispuse mai mult să înțeleagă decât să judece – în premieră la Teatrul EXCELSIOR
Finalul lunii septembrie aduce la Teatrul EXCELSIOR premiera oficială a spectacolului EMAUS de Alessandro Baricco, într-o dramatizare colectivă coordonată de Edda Coza.
Spectacolul vorbește despre adolescență prin filtrul unei maturități dispuse mai mult să înțeleagă decât să judece. Premiera oficială a spectacolului va avea loc pe 28 septembrie 2024, ora 19:00, în Sala “Ion Lucian” (Strada Academiei 28), iar ultimele bilete se pot achiziționa direct din website-ul teatrului – teatrul-excelsior.ro.
EMAUS de Alessandro Baricco, traducerea Gabriela Lungu, este montat în premieră mondială la Teatrul Excelsior, într-o versiune dramatizată colectiv de echipa spectacolului, sub coordonarea Eddei Coza. Echipa de creație a spectacolului este formată din Edda Coza și Dan Coza (regie), Mariana Gavriciuc (coregrafie și mișcare scenică), Clara Pop (scenografie), Adrian Piciorea și raw creatives group (muzică originală și sound design), Dani Buglea (lighting design), Karla Broșteanu (graphic design), iar din distribuție fac parte actorii Eduard Chimac (Naratorul), Irina Ștefan (Andre), Vlad Crudu (Luca), Iustin Danalache (Sfântul), Tony Macpela (Bobby).
EMAUS vorbește despre adolescență prin filtrul unei maturități dispuse mai mult să înțeleagă decât să judece. Povestea celor cinci tineri din Italia anilor ’70 dezvăluie cu umor, melancolie sau chiar brutalitate, că adevărurile despre sine și lume ne aduc mai multe îndoieli decât certitudini. Și poate că e bine așa. Edda Coza, regizoare
În speranța reconcilierii cu trecutul, un băiat fără nume se întoarce în inima comunității catolice în care a crescut. Revenirea este profund tulburătoare și îl aruncă într-un vortex de amintiri. Se reîntâlnește cu prietenii săi, Bobby, Luca și Sfântul, dar mai ales cu Andre, cea care le zdruncină din temelii toate convingerile insuflate de familie și religie, forțându-i să vadă viața dincolo de bine și rău.
„Un roman al adolescenţei frământate de întrebările esenţiale ale existenţei, al intrării dureroase în lumea adulţilor”, spune Dan C. Mihăilescu despre EMAUS de Alessandro Baricco, romanul apărut în 2012 la Editura Humanitas, în Colecția Raftul Denisei.
Spectacolul EMAUS este rezultatul unui proiect de teatru cu titlu omonim, inițiat de Asociația Tangent în februarie 2024, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Asociația Hearth și LiterNet.ro, fiind co-finanțat de AFCN.
Pentru alcătuirea distribuției spectacolului, echipa de creație a organizat un casting în două etape, desfășurat în luna martie: trei zile de audiții la Sala Mică a TNB, la care au participat peste 150 de actori și actrițe din România, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, urmate de trei zile de atelier, susținute de Edda Coza, Dan Coza și Mariana Gavriciuc, la Casa Kerim, alături de 8 actori și 9 actrițe.
Proiectul EMAUS a mai cuprins un spectacol lectură, care a avut loc în cadrul ediției a patra a ȘI festival, precum și o serie de întâlniri cu adolescenți și adolescente din București, derulate sub forma unui focus grup.
Ulterior premierei, pe siteul LiterNet.ro va fi publicat și un jurnal al spectacolului, care va documenta întregul proces creativ.
Alessandro Baricco (n.1958, Torino) este unul dinte cei mai citiți și iubiți scriitori italieni contemporani, cărțile sale fiind traduse în peste 20 de limbi. A debutat în 1991 cu romanul Castele de furie, iar apoi au urmat Ocean mare(1993), Mătase(1996), City(1999), Fără sânge(2002), Această poveste(2005), Emaus(2009), Mr Gwyn (2011), De trei ori în zori(2012) și Mireasa tânără(2016), Abel (2023).
A publicat cronici în mari ziare peninsulare (La Stampa, La Repubblica), adunate în volumele Barnum1(1995), Barnum2(1998), Next(2002) și Barbarii. Eseu despre mutații(2006). De asemenea, a repovestit Iliada lui Homer și Moby Dick al lui Herman Melville.
În 2020, a câștigat Premiul European pentru Eseu pentru volumul The game. Jocul civilizației digitale. A scris două texte pentru teatru: Novecento(1994), după care Giuseppe Tornatore a realizat filmul Legenda pianistului de pe ocean, și Davila Roa (1996). În 1994 a înființat, la Torino, Scuola Holden, dedicată creativității narative și artelor performative.
Edda Coza (n.1995, București) este regizoare de teatru, președinte al Asociației Tangent și director de viziune și comunicare al ȘI festival. În 2018, a debutat la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova cu spectacolul FÊTE după piese de Molière.
A montat spectacole la Teatrul Național „I.L. Caragiale” (Improvizație la Alma de Eugène Ionesco, Abuzarea publicului de Peter Handke), Teatrul Dramatic „Fani Tardini” (ROCK ART SHOW după Desene rupestre de Dumitru Solomon), Teatrul Excelsior (Băiatul cu șosete roz de Alex Gorghe), dar și spectacole pentru copii în cadrul Masterului de Pedagogie Teatrală de la UNATC „I.L. Caragiale” (Un Crăciun fermecat, Tabloul vrăjit, Paparuda). În 2023, a scris o piesă de teatru sonor, În capul tău, realizată în timpul unei rezidențe de creație a Teatrului Improbabil. E
MAUS este primul spectacol pentru care semnează co-regia, alături de Dan Coza.
Dan Coza (n.1995, Satu Mare) este actor, pedagog teatral, director executiv al ȘI festival și membru al Asociației Tangent. A debutat în anul 2018, la Teatrul de Comedie, în spectacolul Noaptea ursului de Ignacio del Moral, regia Mădălin Hîncu. A jucat atât în teatre de stat, cât și în mediul independent, în spectacole regizate de Slava Sambriș, Irina Crăiță-Mândră și Edda Coza. În perioada 2020 – 2022 a coordonat activitățile și proiectele Societății Antreprenoriale Studențești din cadrul UNATC „I.L. Caragiale”. Ca manager cultural și producător, a implementat și organizat o serie de proiecte culturale ale Asociației Tangent (POT junior art camp, POT și iarna!, SIT. site-specific art camp, Grădina Necuvintelor). Spectacolul EMAUS reprezintă debutul său ca regizor de teatru.
Următoarele reprezentații ale spectacolului EMAUS vor avea loc în 29 octombrie și 22 noiembrie 2024.
EMAUS
– premieră mondială –
de Alessandro Baricco
traducerea: Gabriela Lungu
dramatizare colectivă coordonată de Edda Coza
Cu: Eduard Chimac, Irina Ștefan, Vlad Crudu, Iustin Danalache, Tony Macpela
Regia: Edda Coza și Dan Coza
Coregrafia și mișcarea scenică: Mariana Gavriciuc
Scenografia: Clara Pop
Muzica originală și sound design: Adrian Piciorea și raw creatives group
Lighting design: Dani Buglea
Graphic design: Karla Broșteanu
Foto: Albert Dobrin
Asistență de regie: Delia Neculau
Asistență de scenografie: Sofia Iorga
Regie tehnică: Dana Popescu
Sunet: Robert Anton
Lumini: Alex Ivan și Victor Paslari
Video: Mihnea Teodorescu
Recuzită: Viorel Stemate
Cabinieră: Ioana Bolea
Mașiniști: Ion Popescu, Cristi Dinu, Liviu Scăunașu și Nicolae Rucăreanu
Mulțumiri speciale: Corrado D’Andrea și Anastasia Grigore
Co-producție Asociația Tangent și Teatrul Excelsior
Parteneri: Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Asociația Hearth, LiterNet
Proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Durata spectacolului: 2h (cu pauză)
Recomandare de vârstă: 15+
Biletele se pot achiziționa atât online, direct din site-ul www.teatrul-excelsior.ro cât și în format fizic, de la casa de bilete a teatrului.
Pentru grupurile organizate de elevi, rezervările se pot face la adresa de e-mail organizare@teatrul-excelsior.ro.
TEATRUL EXCELSIOR