F.C. Bihor pregătit pentru noul sezon!
Cu două zile înainte de debutul în Liga a II-a, conducerea clubului F.C. Bihor Oradea a organizat joi o conferință de presă pentru a prefața noul sezon, care începe la sfârșitul acestei săptămâni.
Evenimentul a avut loc în noua sală de conferințe a Stadionului Iuliu Bodola, unde președintele clubului, George Tătar, directorul tehnic Gustavo Aragolaza, directorul tehnic asistent Cristian Oros, și jucătorii experimentați Ioan Filip și Ioan Hora, au răspuns întrebărilor jurnaliștilor.
„De la ultima noastră întâlnire, ne-am concentrat pe întărirea capacității administrative a clubului și pe consolidarea lotului de jucători. Până recent, echipa administrativă a clubului număra doar patru persoane: eu, directorul sportiv, responsabilul de marketing și ofițerul de presă. Însă volumul de muncă era copleșitor și nu mai puteam asigura un management eficient. Din această cauză, am adăugat poziții noi în organigramă și am adus alături de noi oameni cu experiență, care să preia rapid responsabilitățile fiecărui post,” a explicat George Tătar în deschiderea conferinței.
Președintele Tătar a subliniat că proiectul F.C. Bihor este unul de durată, nu se limitează la un singur sezon sau la promovarea într-o ligă superioară. „Scopul nostru este să construim un club solid, bazat pe trei piloni esențiali: capacitatea administrativă, care va funcționa ca un mecanism central între Academia F.C. Bihor și echipa mare,” a declarat Tătar.
12 noi jucători
În ceea ce privește lotul de jucători, președintele a anunțat că echipa a fost completată cu 12 noi jucători, în timp ce 11 jucători din vechiul lot au plecat. „Trei dintre aceștia erau împrumutați, iar contractele lor au expirat la 30 iunie. Sunt încrezător că noile achiziții vor aduce valoare echipei și că vom vedea rezultate pozitive pe teren. Deși perioada de acomodare a fost scurtă, cred că vom găsi formula corectă pentru a forma o echipă omogenă. Este important de menționat că, dintr-un lot de 27 de jucători, 15 sunt bihoreni sau stabiliți de multă vreme în Oradea,” a concluzionat George Tătar.
Directorul tehnic al clubului F.C. Bihor, Gustavo Aragolaza, s-a arătat încântat de condițiile oferite de club și optimist în privința lotului de jucători. „Sunt foarte mulțumit de tot ceea ce se întâmplă la FC Bihor și, bineînțeles, de echipă. Am pornit de la zero și acum suntem deja pe un drum ascendent. Deși mai avem mult de parcurs, suntem pe calea cea bună. Echipa a muncit din greu în această perioadă, iar eu cred că merită un rezultat pozitiv sâmbătă, ca răsplată pentru toate eforturile depuse într-un timp atât de scurt”, a declarat Aragolaza.
Venit în această vară din Liga I, jucătorul Ioan Filip a făcut un apel la susținerea tuturor celor implicați în club, subliniind importanța răbdării. „Suntem la început de drum și este esențial ca toată lumea să aibă răbdare cu noi. Inclusiv presa trebuie să ne fie alături și să ne susțină. Jucăm pentru un oraș și un județ întreg, așa că e important să avem parte de sprijin și înțelegere, chiar dacă rezultatele dorite nu vor veni imediat. Sperăm să le obținem cât mai curând, dar cerem răbdare. Suntem mai mulți jucători noi și avem nevoie de timp pentru a ne acomoda cu grupul. Nu am avut ocazia să lucrăm foarte mult împreună, dar suntem pe drumul cel bun și sper ca sâmbătă să demonstrăm acest lucru”, a declarat Ioan Filip.
Ioan Hora, un alt jucător experimentat adus în această vară, a subliniat importanța unității echipei, în ciuda lipsei de omogenitate. „Suntem o echipă nouă, iar omogenitatea se câștigă doar în timp. Totuși, în aceste două luni de pregătire am reușit să formăm un grup unit și sunt convins că sâmbătă vom da tot ce avem mai bun pentru a obține cele trei puncte”, a spus Ioan Hora.
Buget de 1,8 milioane de euro
Bugetul alocat pentru acest sezon este dublu față de cel de anul trecut, iar acest lucru se datorează cheltuilelor mai mari din deplasările necesare în meciurile din Liga 2. George Tătar a declarat că bugetul pentru noul sezon este de 1,8 milioane euro.
Un nou transfer
După conferinţa de presă, clubul F.C. Bihor a menționat și cel mai recent transfer: portarul Ionuţ Casian Rus. Goalkeeper-ul vine la echipa bihoreană după ce în sezonul trecut a evoluat în Liga a II-a cu CSM Reşiţa.
Primul meci oficial din noul sezon al F.C. Bihor Oradea va avea loc sâmbătă de la ora 18:00, avându-i ca adversari pe Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Meciul este programat la Stadionul Municipal “Iuliu Bodola” şi va fi televizat. Pentru acest joc, de miercuri seara au fost puse în vânzare şi online biletele pentru spectatori.
Le urăm mult succes atât în meciul de sâmbătă cât și în noul sezon!