Am stat o lună cu mâna în ghips. Chiar azi l-am scos. Încă nici nu pot să o mișc normal.
Am căzut cu un fel de placă de surf, direct pe nisip, că apă nu era nici măcar de 10 cm. Am avut dublă fractură cu deplasare. Nu m-am accidentat atâția ani la concursuri sau antrenamente la munte și am reușit s-o fac pe plajă, așa, dintr-o prostie. Asta e. Mă bucur că măcar s-a întâmplat vara și am timp să mă recuperez până începe sezonul.
Pe la patru ani am învățat să schiez. Cred că pe la șase am avut prima competiție la Arena Platoș la Cupa Speranțelor. Îmi aduc aminte că acolo am luat locul 5. Și cam de atunci am început cu schiul, care a devenit de performanță pentru mine. Îmi place foarte mult, dar este și greu. Mă antrenez mult și mai sunt situații când se întâmplă să lipsesc de la școală și apoi trebuie să recuperez.
De exemplu, mă întorc duminică seara și aflu că marți dau test, așa că luni seară și marți dimineață trebuie să învăț uneori un capitol întreg. M-am obișnuit, dar asta nu înseamnă că e ușor. Mulți colegi spun că am noroc că plec de la școală. Văd schiul ca pe o distracție din timpul liber. Profesorii, în cea mai mare parte, m-au înțeles și le sunt recunoscător pentru asta.
Dacă n-aș fi făcut schi, nici nu știu ce job sau profesie mi-ar fi plăcut să am. Nu m-am gândit pentru că am fost tot timpul cu gândul la sport. Nu pot sta mai mult de două zile din șapte fără sport. Cum munceam mai mult, observam că am rezultate mai bune. Și când aveam rezultate bune, eram mai satisfăcut. De aceea mereu muncesc mai mult. Și o fac pentru că îmi place și mă și distrez.
Anul ăsta, la Pra-Loup, am câștigat proba de slalom uriaș și după aia au fost două curse la Val Dʼisère de slalom și super G. Acolo, la categoria de 2011, am ieșit pe locurile 3 și 5. E una dintre cele mai importante curse din an din Europa la care vin cei mai buni sportivi din toate țările.
Urmează plecarea în Austria. Ne vom muta acolo unde o să merg la o școală pentru sportivi, o academie de schi, la care am fost admis tot anul acesta în ianuarie, după ce am dat o grămadă de probe sportive foarte dificile. Pentru mine este o super reușită. Îmi pare rău că plec din Sibiu, dar sunt bucuros că facem schimbarea asta pentru că îmi va fi mai ușor și sunt sigur că mă va ajuta să am rezultate și mai bune de acum înainte.