Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 22/06/2024
Clin D'oeil Artă & Cultură / Performing arts

CLIN D’OEIL | JESÚS HERRERA,  un Hamlet în stil(uri) Flamenco

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii CLIN D’OEIL | JESÚS HERRERA,  un Hamlet în stil(uri) Flamenco Share CLIN D’OEIL | JESÚS HERRERA,  un Hamlet în stil(uri) Flamenco
Jesus Herrera


JESÚS HERRERA,  un Hamlet în stil(uri) Flamenco

Celebra poveste a lui Hamlet a fost propusă publicului pe parcursul a patru secole în felurite interpretări şi transpuneri scenice, dar instrumentarul artistic Flamenco n-a fost folosit absolut niciodată… până la JESÚS HERRERA.

Dansator şi coregraf format la de către Antonio Gades, cel care a demonstrat – mai ales în filmele lui Carlos Saura – potentialul Flamenco-ului de a dobândi noi valenţe ca artă performativă, consacrat apoi ca solist în colective precum Andalusian Dance Company sau ansamblul nipon condus de Yoko Komatsubara, dar şi ca autor de spectacole originale cu propria lui companie, Jesús Herrera şi-a prezentat pentru întâia oară versiunea sa Flamenco, Hamlet – La Danza del Melancholico, în 2019, la San Sebastián, iar publicul român a avut şansa să se bucure de experienţă în cadrul Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova din această primăvară.

În dialog, am încercat să aflăm mai multe de la Jesús Herrera despre propriul proces de translatare a unor narative clasice în expresie corporală şi cum evaluează capacitatea de reinventare a unei arte cu puternice rădăcini tradiţionale astfel încât să rămână relevantă în secolul XXI.

 Jesus Herrera
JESÚS HERRERA  Foto: Augustin Rodriguez

Referitor la numele companiei tale, Jesús Herrera Flamenco Ballet, baletul trimite la structuri şi reguli stricte, pe când flamenco sugerează mai curând eliberare în expresie. Cum te defineşte acest tandem?

Noi nu facem balet în sensul clasic.

Am folosit expresia “balet flamenco” în numele ansamblului doar pentru că, în fond, spectacolele noastre pot fi asimilate unui balet realizat cu mulți oameni, fiindcă altfel, în general, combinăm dansurile spaniole – cel mai adesea de inspiraţie Flamenco – și teatrul.

În cadrul spectacolului Hamlet, de exemplu, am apelat la diferite stiluri de Flamenco [palos] din cele câteva zeci care există, precum petenera, bulería, tarantas, seguiriyas, soleás, iar motivul pentru care am reușit să combin povestea scrisă de Shakespeare cu dansurile Flamenco este acela că prințul Hamlet trece printr-o serie întreagă de stări de spirit, pe care le regăsim, cumva, și în Flamenco, acesta putând exprima perfect emoţii şi simţăminte precum melancolia, tristețea, bucuria, dragostea, dorinţa de răzbunare sau furia.

De exemplu, Hamlet își pierde tatăl, o persoană care îi este foarte dragă, şi, pentru a-l defini în acele momente, dintre toate aceste palo [stiluri], am apelat la taranto.

Istoria taranto în cadrul artei Flamenco vorbeşte despre lucrători care au coborât în mină [stilul s-a născut muzical în zona minieră a Almeriei, parte a grupului ‘cantes de minas’, iar, ca dans, a fost creat de Carmen Amaya în 1940 – n.r.], dintre care mulți nu s-au mai întors, deci muzica emană o anume tristețe şi melancolie, care mi s-au părut perfecte şi în cazul personajului nostru pentru a exprima pierderea unei ființe umane.

Dar de ce tocmai Hamlet? Ce anume te-a atras la această poveste de te-a determinat să o reinterpretezi prin dans? 

Atunci când mi s-a propus să fac un spectacol în premieră la Teatrul Victoria Eugenia din San Sebastián, evident, am început să mă documentez, căutând o poveste care să mi se potrivească.

Știam deja Hamlet, bineînţeles, dar nu mă raportasem niciodată la piesă din perspectiva asta şi, citind-o din nou, mi-a atras atenţia prin faptul că personajul prințului şi, de fapt, tot ce se întâmplă în piesă, se pretează extraordinar de bine pentru un spectacol hibrid de Flamenco… dans, teatru și muzică, care nu e doar Flamenco, fiindcă există și o parte cântată de un cor liric, al cărui dirijor este José Enrique de la Vega, directorul nostru muzical.

Dincolo însă de asta, am fost foarte impresionat de personaj pentru că, personal, treceam printr-o perioadă în care existau unele asemănări cu ceea ce simţea Hamlet.

 Jesus Herrera
Jésus Herrera Flamenco Ballet, “Hamlet, the dance of the melancholic” Foto: Íñigo Rojo

Prin schimbarea formei de expresie, inevitabil, spui povestea lui Hamlet într-un alt fel decât a scris-o Shakespeare. Care au fost etapele procesului de dezvoltare creativă a spectacolului?

După cum era firesc, mai întâi m-am aplecat asupra textului dramaturgic, în baza căruia am realizat libretul, versurile acestuia repartizându-le apoi în ceea ce cântă corul liric și ce interpretează solistul vocal.

Toate sunt extrase din piesa Hamlet, dar, evident, am schimbat unele cuvinte, pentru a le adapta la creația muzicală. Pe partea de muzică, în proces, după ce mă înţeleg cu directorul muzical, cel care se ocupă de partea orchestrală şi de cor [în cadrul Festivalului Shakespeare, în spectacol a performat Corul Operei Române Craiova – n.r.], mă întâlnesc cu chitaristul ce urmează să performeze pe scenă pentru a pune în valoare muzica Flamenco.

Pornind de aici, trebuie să dezvolt după aceea proiectul întregului spectacol, începând cu mişcarea scenică şi coregrafia.

Această fază îmi poate lua mult timp, pentru că o idee sau o decizie care mi se pare bună azi, a doua zi se poate dovedi nefuncţională sau mai puţin inspirată decât o alta ce-mi vine în minte pe parcurs, mai ales că vorbim de pregătirea întregii puneri în scenă, inclusiv scenografia şi luminile.

Un aspect important în cazul lui Hamlet este acela că am optat să nu spun povestea cronologic, ci în mai multe acte separate.

În cele cinci acte, mă bazez în principal pe relaţia lui Hamlet cu apropiaţii săi, cu părintele, cu regina-mamă şi cu Ofelia, dar şi cu el însuşi, vrând să accentuez la nivel de nuanţă consumul său emoţional interior… deci nu am vrut să fac o piesă cronologică, așa cum dictează textul iniţial.

M-a interesat mai puţin să arăt o succesiune de momente, după cum o face piesa, cât o succesiune de stări care definesc, în ansamblul lor, personalitatea lui Hamlet. 

Fiind un spectacol în care formele de expresie se întreţes, spune-mi unde trasezi pe scenă granița, în calitate de coregraf, între dans şi mișcare?

De când mi-am început activitatea artistică, cu destui ani în urmă, mi-a plăcut în egală măsură teatrul şi dansul, faptul că pot să construiesc realmente un personaj prin intermediul dansului, deci nu doar să ofer publicului un simplu solo coregrafic, ci întreaga complexitate a expresiei unui personaj.

În privinţa asta, am avut norocul să învăț de la Antonio Gades în vremea când eram cu 20 de ani mai tânăr, fiindca am făcut parte din colectivul său şi am lucrat inclusiv cu Cristina Hoyos [legendara coregrafă şi dansatoare de Flamenco s-a consacrat, practic, în compania lui Gades, în anii ’70-’80 – n.r.]… da, am fost realmente norocos să mă aflu în acel loc și să pot învăța de la asemenea maeştri [Jesús Herrera a lucrat cu Gades, de exemplu, la producţia Bodas de sangre şi cu Hoyos la Yerma şi Compás del tiempo – n.r.].

De asta, îmi vine acum atât de ușor să mă exprim prin dans, mai ales că, repet, dintotdeauna mi-a plăcut să trăiesc pe scenă, prin dans… melancolia, tristeța, furia, răzbunarea.

Este adevărat însă că trebuie să pui dansul la dispoziția teatrului în mod conştient, adică nu mai dansezi doar de dragul de a dansa. Mișcarea se schimbă, cu alte cuvinte, nu mai am cum să arăt şi să transmit prin dans doar bucurie atunci când îmi propun să exprim simţăminte mai puţin luminoase. Dansul trebuie pus în slujba interpretării.

Jesus Herrera
Foto: Jesús Herrera FB

Dincolo de Hamlet al tău, care crezi că este în general relevanța Flamenco-ului ca stil de dans tradițional în rândul noilor generații de spectatori?

Cred că Flamenco-ul, la nivel de percepţie, s-a schimbat radical faţă de vremurile de odinioară, în special în ultimii ani, după 2000… ba chiar, în ziua de azi, a ajuns schimbat un pic prea mult pentru gustul meu.

În destule cazuri a devenit chiar prea modern, să spun asa.

Nu știu cum să explic foarte bine, dar sunt spectacole care, sincer, nu mai reuşesc să atragă atenția în privinţa caracteristicilor profunde ale acestuia, pentru că Flamenco este în sine foarte puternic prin simbolistica sa, ori aceasta e mai puţin vizibilă odată ce a fost integrat în teatru sau cinema şi a depăşit frontiere în artă la nivel global datorită unor personalităţi precum Paco de Lucía, Camarón [de la Isla] sau Antonio Gades.

 Jesus Herrera
“Hamlet, the dance of the melancholic” Foto: Íñigo Rojo

Să ne oprim asupra unui caz particular. Cum a receptat publicul japonez spectacolele tale de flamenco în turneul din 2005?

Publicul japonez iubește cultura flamenco, este pasionat de aceasta.

Poate părea incredibil, dar convingerea mea este că în Japonia sunt cei mai mulți adepți ai Flamenco-ului în afara Spaniei, din întreaga lume.

Şi de asta, poate, atunci când am conceput Hamlet, m-am gândit la un spectacol care să poata fi dus în toată lumea, pentru că povestea este binecunoscută la nivel internațional şi nimeni nu mai transpusese Shakespeare în Flamenco până am avut noi premiera.

Am fost deci motivat suplimentar de faptul că aş putea străbate întreaga lume cu un astfel de spectacol nou şi inovator…

Vorbind de motivație, când ai început să crezi că dansul flamenco ar putea reprezenta un drum în viaţă pentru tine? 

Bineînțeles, începuturile mele au fost în Alicante, cu profesorul meu José Espadero… el a fost cel care, de fapt, m-a învățat totul, mai ales dragostea şi pasiunea pentru dans.

Altfel, de când aveam 16 ani ştiam că vreau să dansez şi să mă dedic dansului. I-am vorbit tatălui meu de faptul că îmi propun o carieră în dans şi am plecat cu acordul său la Madrid să continui să mă dezvolt.

Am făcut parte din Andalusian Dance Company, al lui José Antonio [reputatul coregraf spaniol a condus Compañia Andaluza de Danza între 1997 şi 2003 – n.r.], timp de cinci ani, până cand, ajuns la 26-27 de ani, mi-am spus mie însumi că sunt pregătit să înfiinţez o companie şi să-mi concep propriile spectacole.

Întotdeauna am ținut foarte mult la stilul meu personal şi a fost important să ajung în faza în care să pot crea ceva ce e numai al meu… pentru orice artist, cred eu, este important să ajungă să realizeze ceva pentru care nu poate avea un înlocuitor din exterior, în fine, o lucrare care să reflecte ceea ce simte, ceea ce vede şi poate să facă, indiferent că greșeşte sau are dreptate.

De asta, primul meu spectacol, Dantzari, a fost unul simplu şi foarte sincer, bazat exclusiv pe dans Flamenco, spunând povestea unui băiat care pleacă în lume cu un geamantan pentru a-şi urma visul de a se dedica artei dansului şi încearcă să trăiască din ceea ce își dorea dintotdeauna să facă… să danseze. 

Depăşind nivelul de performer, prin spectacole precum Dantzari sau Hamlet, ai devenit creator de spectacole. Din perspectiva asta, ce cauţi în interpreții celorlalte roluri? 

Evident, depinde de fiecare rol.

De exemplu, în cazul lui Hamlet, am căutat pentru Ofelia o femeie frumoasă, mai degrabă o femeie suavă şi diafană decât una cu trăsături şi gesturi pronunţate, mai ales că dansează desculță şi nu cu pantofi de flamenco.

În schimb, pentru Mamă, aveam nevoie de cineva cu o personalitate puternică, care să lase uşor să se vadă o mare forţă de a lupta.

Eu, ca Hamlet, mă confrunt cu ea în spectacol, așa că am apelat la Leonora Jaramillo, care este chiar soția mea, fiindcă, în ce mă priveşte, era perfect potrivită pentru acest rol [Lora Jaramillo, co-fondatoare a companiei Jésus Herrera Flamenco Ballet, cu roluri în filme ale lui Carlos Saura şi show-uri proprii, precum Alma flamenca, reprezintă, la rândul ei, un brand respectat în Flamenco – n.r.].

Apoi, există un rol foarte important în piesă, Moartea, susţinut inclusiv de corul liric, pe care îl interpretează dansatorul Hugo Sánchez, cel care, de fapt, mă pune faţă în faţă cu tată meu şi, de asemenea, mă prezintă Ofeliei.

Nu este deloc ușor să găsești performerul potrivit pentru un asemenea personaj, deoarece trebuie să încerci să te asiguri că atât felul de a dansa, cât și expresivitatea lui pot da naştere într-un mod impresionant acelui personaj.

De asta, când e vorba de lucrul pe o piesă precum Hamlet, mai întâi explic fiecarui interpret personajul său, ce se întâmplă şi prin ce trece acesta, şi încerc să-l fac să citească anumite lucruri pentru a-l determina să se informeze şi să afle ce personalitate trebuie să transpună în spectacol.

Abia după aceea începem să lucrăm la mișcări, să lucrăm la coregrafie, parte cu parte, fiindcă într-o parte aceasta trebuie gândită a fi mai sensibilă, iar într-o alta, să zicem, cu mai multă forță, şi astfel, treptat, dobândim imaginea de ansamblu la nivel de nuanţă.

 Jesus Herrera
Foto: Albert Dobrin | Festivalul Internaţional Shakespeare Craiova 2024

În final, cât din personalitatea ta se regăsește în Hamlet și cât din Hamlet rămâne în tine atunci când părăsești scena?

Mult, mult! Foarte mult!

După cum îţi spuneam, când l-am găsit pe Hamlet, treceam printr-un moment personal dificil destul de asemănător şi această descoperire a fost ca un soi de vindecare pentru mine.

Pe loc mi-am spus atunci: ‘Acesta este rolul meu în clipa de faţă!’. Prin intermediul acestui personaj, am putut să exprim și să exteriorizez toate emoţiile şi sentimentele mele mai puţin plăcute. Am putut să mă despart de un bagaj care mă apăsa, să îl arunc… să îl arunc!

Apoi, şi Hamlet a rămas mult în mine, la rândul său… când termin spectacolul, mă simt pustiu pe dinăuntru. Rămân golit aproape complet, dar îmi place. Dintre toate personajele pe care le-am jucat, Hamlet este personajul care, în continuare, îmi place cel mai mult. 

Interviu de IOAN BIG |  Clin D’Oeil

Foto header: Albert Dobrin | Festivalul Internaţional Shakespeare Craiova 2024

Jesús Herrera

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută