DIANA DIACONU: „Arta stradală trebuie să spună o poveste, să transmită un mesaj care să spargă zidurile”
Diana Diaconu are 30 de ani și este din Bacău. Creează de când se știe sub orice formă îi este pe moment la îndemână, dar cel mai des se exprimă prin desen, muzică sau poezie. Are câteva ilustrații pe care le imprimă pe diverse obiecte, multe desene, zeci de poezii și 3 melodii pe YouTube, iar în viitor speră să scoată mai multe.
Cum ai ajuns să-ți creezi stilul care te definește și cât de greu a fost pentru tine să ajungi cunoscută?
Deși nu mă simt la început de drum, creațiile mele au ieșit de curând din cochilie.
Primele experiențe în care mi-am făcut curaj să mă expun, timidă cum mă știu, au fost urmate de reacții la care nu visam, ceea ce m-a făcut să-mi ascult în continuare pornirea interioară și să fac munca sufletului.
Până m-am convins că ceea ce creez merită scos în lumină, a fost drum lung, multă șlefuire de sine și, în final, o chestiune de hotărâre și de alegere. Am zis gata cu pălăvrăgeala interioară, scoate totul la iveală.
Mereu vor apărea fel și fel de emoții atunci când venim în fața lumii cu o parte atât de profundă din noi, dar cred că ne suntem datori să o facem.
Am mai încercat să mă abat de la acest drum, dar mi-am dat seama că sunt cea mai fericită atunci când fac artă. Altă cale nu-i. Și așa, ușor, ușor a răsărit din mine această artistă. Nu pot spune că sunt cunoscută, dar merg pe acest drum și vom vedea ce va ieși.
Cum decurge procesul tău creativ?
De cele mai multe ori, ideea unei creații noi apare atunci când sunt în natură, când sunt atentă la tot ceea ce e în jurul meu, dar într-un mod relaxat.
E ca o șoaptă misterioasă venită dintr-o lume nevăzută, ceva ce se zbate să iasă la iveală. Atunci când vine, e clar că trebuie să-i spun povestea.
Încerc să reproduc cât mai fidel ceea ce-mi transmite, mă pun într-un loc liniștit acasă sau, și mai bine, sub un copac cu materialele de lucru și mă las purtată de val.
Cum ți-a schimbat street art-ul felul în care percepi arta și lumea în general?
Cred că arta stradală reprezintă o oportunitate reală pentru oameni, pentru ca ei să găsească motivația de a se opri o secundă din rutina asta impusă, de a ateriza profund în ei înșiși și de a privi de acolo viața, lumea înconjurătoare.
Arta stradală trebuie să spună o poveste, să transmită un mesaj care să spargă zidurile astea pe care le-am ridicat în jurul nostru și să deschidă mintea.
Există o nevoie reală pentru ca oamenii să se trezească și să facă alegeri conștiente pentru mediu și comunitate, și cred că acesta e rolul important pe care și-l asumă street art-ul.
Cât de mult te-a ajutat social media în cariera ta? Și cum crezi că influențează social media evoluția și percepția artei?
Pentru un artist care vrea să trăiască din artă, promovarea e super importantă, de asta spun mereu că e ca un al doilea job pe lângă cel în care creezi produsul în sine.
Trebuie să te documentezi și să vezi cum să jonglezi cât mai eficient metodele de promovare pe rețelele de socializare, dar să nu te descurajezi dacă nu ai rezultate imediate. Nici eu nu stăpânesc această parte, încă învăț, însă recunosc că e un instrument foarte util în zilele noastre.
Datorită expunerii artiștilor pe social media, are loc o înflorire a percepției publicului asupra artei. Începe să se vadă din ce în ce mai mult valoarea lucrurilor făcute din suflet, infuzate cu emoție și har.
Povestește-mi un pic care e lucrarea ta preferată pe care ai făcut-o într-un oraș din România?
Mai mult ca sigur este pictura pe care am făcut-o în Bacău în 2022, pentru că e și primul meu mural pe un bloc cu 4 etaje și e desprins dintr-o ilustrație care mi-e foarte dragă.
Trec des pe lângă pictura aceasta și încerc s-o privesc detașat, ca și cum n-aș fi făcut-o eu. Mereu mă încurajează și îmi dă o stare de bine.
Apoi îmi amintesc de zilele în care am lucrat la ea. A fost cu emoții, cu depășire a limitelor, cu asumare și evoluție.
Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?
Cred că tot prima pictură murală pe care am făcut-o, pentru că lucram în timp ce eram privită încontinuu de trecători, ceea ce pentru copila timidă din mine a fost o reală provocare, dar nu mi-a displăcut o clipă, pentru că știam că mi se îndeplinea un vis, acela de a-mi expune cu adevărat creația și de a-mi transmite mesajul mai departe, așa că teama s-a împletit frumos cu încrederea și curajul.
Din punctul tău de vedere, cât de important este pentru un artist să includă în opera sa și un mesaj social / politic?
E admirabil când arta stradală reușește să îi facă pe oameni mai conștienți de ceea ce se întâmplă în această lume, pornind discuții despre probleme sociale sau politice, ridicând semne de întrebare și făcându-i să-și pună rotițele minții în mișcare.
Arta oferă oportunități pentru ca oamenii să gândească diferit, ea nu servește pe tavă direct așa cum se întâmplă la știrile de la ora 5, de exemplu, ci croiește drumuri în mintea omului pe care acesta e inspirat să le exploreze.
Cu ce ai vrea să rămână cineva care trece pe stradă și vede lucrările tale?
Cred și sper că ceea ce creez călătorește direct până în sufletul privitorului și trezește ceva acolo, ceva vindecător pe plan individual, o sămânță ce va crește și va fi valoroasă pentru întreaga comunitate.
Aș vrea ca cine intră în contact cu lucrările mele să fie inspirat să ciulească mai mult urechile la acea parte nevăzută a lumii la care ar trebui să fim mai des atenți.
Ce urmează pentru Diana Diaconu?
În viitorul apropiat se anunță câteva proiecte de artă murală pe care le aștept cu entuziasm.
Mă bucur că apar din ce în ce mai multe oportunități care-mi hrănesc pasiunea și mă încurajează pe acest plan. Îmi place să spun că atunci când vine primăvara, în aer e un miros de vopsea lavabilă.
Sper să apară din ce în ce mai multe solicitări de picturi murale, să-mi împrăștii mesajul în lume și să evoluez.
Interviu de GRUIA DRAGOMIR
