Rocanotherworld 2024
Interviu cu Patricia Brohanschi (Director Festival) și Anca Floroiu (Director de Comunicare).
Unde a fost punctul de naștere Rocanotherworld? (pe scurt)
Rocanotherworld a luat naștere în momentul în care un grup de prieteni au vrut să păstreze vie memoria aceluia dintre ei care nu mai era – Ioan Dan Niculescu – zis și „Roca”.
În vara lui 2016, pe 23 iunie, când ar fi fost ziua lui, am plănuit o seară în care să-l celebrăm alături de cei dragi – iar magia s-a produs aproape instant, în mai puțin de 3 zile de organizare, peste 2000 de participanți și 5 trupe au vrut să fie alături de noi, la baza pârtiei din Iași.
Din acest moment, cu o mare stea norocoasă deasupra noastră, povestea Rocanotherworld a crescut an de an, vibrând în valorile care l-au definit pe Roca: be curious, be different și be for others.
Cum se simte festivalul azi, pentru voi, când mai aveți un an până la ediția aniversară X?
E ca un vis pe care-l trăim zilnic și care ne determină să ne întrebăm dacă se întâmplă și e real sau doar suntem în visare.
E o călătorie incredibilă, care ne-a purtat împreună în ultimii 9 ani, pornind de la acel gathering casual, într-o zi de vară, ajungând să fie cel mai important festival din regiunea de Nord-Est a României și, totodată, unul de tradiție la nivel național. Am crescut și ne-am maturizat atât noi, ca organizatori, cât și publicul care ne-a fost alături.
Împreună am devenit o adevărată comunitate Rocanotherworld. O comunitate foarte importantă, care ne-a ghidat constant, care ne-a fost învățător și mentor, ne-a prezentat lecții de viață, ne-a adus revelații, ne-a scos la lumină dorințe, aspirații și visuri, ne-a oferit imense daruri pe toate planurile, ne-a forțat să găsim soluții acolo unde nu erau și care ne-a luat sub aripa ei, într-un zbor aproape amețitor.
Ce va fi diferit anul acesta la Rocanotherworld față de edițiile trecute? Spuneți-ne 3 lucruri.
Fiecare ediție a avut o personalitate proprie și o energie nouă. Anul acesta ne întoarcem spre echilibrul pe care ni-l dorim cu toții.
Deși parcursul festivalului a fost mereu îndreptat către responsabilitate și implicare, la cea de-a noua ediție vom aduce activități și inițiative care să ne aducă atenția mai mult către interiorul propriu, într-o armonie naturală față de mediul înconjurător și cei din jurul nostru. Dincolo de muzică, festivalul este și propune un fel de a fi. Deși aceste direcții le-am explorat și le-am dezvoltat constant și organic, anul acesta vom ajunge la un nou nivel al impactului, cu ajutorul dezbaterilor, atelierelor, activităților recreative și diversitatea gastronomică.
Plus că, în ciuda anilor care inevitabil trec, sentimentul de întinerire este din ce în ce mai prezent – atât la noi, ca echipă, dar mai ales la publicul nostru. E o realizare pe care o conștientizăm și it just gets better and better. Să poți să te păstrezi tânăr, adaptat la cotidian, dar totodată să rămâi relevant atât pentru publicul clasic, cât și pentru cel nou, adolescent. Iar pentru noi, la nivel personal, e o bucurie să știm că n-am intrat într-un rodaj obositor care să ne învârtă pe aceleași rotițe ale vieții.
Tot la această ediție vom avea noi și diferiți parteneri, alături de care plănuim experiențe care să rezoneze și mai frumos în sufletele publicului nostru curios, diferit și pentru ceilalți – mai tare și mai mult.
Ce aspecte de logistică sunt cele mai importante în organizarea unui festival de succes?
Succesul unui festival cred că ține foarte mult de latura umană și ulterior de partea logistică.
Dacă reușești să ții alături de tine o echipă care să fie trup și suflet, dacă reușești să ai artiști relevanți din toate punctele de vedere, dacă reușești să atragi un public fidel la eveniment, dacă reușești să convingi partenerii să creadă în idealul tău, atunci totul e simplu. Restul va veni de la sine. Obiectele se găsesc la nevoie și apar atunci când sunt necesare. Iar acest fapt îl spunem tocmai din perspectiva unui festival care a luat naștere ad-hoc și care a crescut în ciuda resurselor limitate.
Primii patru ani au fost total atipici. Până în 2019, Rocanotherworld era organizat pro bono, trupele concertau pro bono și intrarea era liberă. Nu respectam nicio rețetă organizatorică. De aici și poziționarea unui festival al comunității. La început, fiecare a ajutat cum a putut, astfel încât să se întâmple. Și s-a întâmplat. Și a fost magic.
Iar ulterior, în ciuda pandemiei, a supraviețuit. Ba mai mult, a fost primul festival post lockdown din România. Cumva mereu am crescut, iar anul acesta ajungem la cea de-a 9-a ediție, cu artiști din ce în ce mai mari, internaționali, cu un public din ce în ce mai numeros, cu cauze mai puternice și cu parteneri valoroși, mult mai implicați.
Astfel, așa credem că se organizează un festival de succes – cu oameni alături și cu mult suflet.
Cum arată festivalul în cifre? (număr de participanți așteptați, număr de trupe etc.)
Istoric vorbind, cu debutul în 2016 la Iași, Rocanotherworld a avut 4 ediții organizate pro bono, în 2020 a fost primul festival post lockdown din România, în 2021 a început demersul de festival zero waste friendly, iar în cele 8 ediții festivaliere a adunat peste 130.000 de participanți, peste 500 de artiști naționali și internaționali, peste 1200 de voluntari, a susținut 3 burse pentru artiști și a avut 11 cauze susținute.
Pentru cea de-a 9-a ediție din această vară, tot într-o manieră sustenabilă, ne vom delecta în cele 4 zile cu peste 35 de trupe și Djs, dezbateri, ateliere creative și recreative, unde așteptăm 20 000 de participanți, însoțiți de mii de emoții.
Cum vă alegeți artiștii? Cum arată procesul de selecție și care sunt criteriile importante pentru voi?
Procesul nostru de selecție e precum un cocktail atent balansat: fiecare ediție are o tematică.
Rocanotherworld 2024 va sta sub semnul echilibrului, iar trupele și artiștii invitați sunt cei care în primul rând rezonează cu conceptul ediției. Acesta e primul criteriu și baza de selecție în procesul de booking. Lui i se alătură și dorințele fanilor noștri, de aceea, lansăm periodic un wishlist pentru aceștia, astfel încât, cele mai dorite și râvnite trupe de către publicul nostru sunt invitate la festival.
Totodată, mereu am dorit să fim o platformă de lansare și pentru artiștii emergenți, de aceea, alături de artiștii consacrați, păstrăm mereu un slot pentru trupele locale sau la început de drum, iar programul de booking având mereu atenția către acești „artists on the rise”.
Ce alte activități mai pregătiți, pe lângă concertele propriu-zise?
În afara concertelor clasice, vom organiza o suită de dezbateri pe subiecte diverse, cu oameni din diferite medii, de la artă, cultură, muzică, sustenabilitate, comunitate, antreprenoriat, incluzivitate, sănătate și alte aspecte importante ale societății.
Vom continua tradiționala colectă „Ai cumva o păturică?” cu hrană și obiecte pentru animalele fără stăpân din padocurile ieșene, vom aduce ateliere creative și educative pentru cei mici, activități sportive pe apă pentru amatori, vom facilita mult așteptatele sesiuni de Meet&Greet cu artiștii și vom organiza seri de Silent Disco care să ne țină la dans, desculți în nisip, până aproape de răsărit.
Toate acestea în direcția sustenabilă și prietenoasă cu mediul asumată începând cu anul 2021. Acestea sunt însă doar o parte din multele suprize pe care le pregătim pentru publicul nostru la finalul lunii iunie.
Ce vă entuziasmează cel mai tare pentru ediția de anul ăsta?
Cel mai tare ne entuziasmează faptul că suntem aproape de o ediție aniversară.
Probabil anul acesta va fi cel mai reușit Rocanotherworld de până acum, iar asta într-o manieră firească și organică. E uimitor cum de la o inițiativă locală a ajuns la un festival per se, cu artiști de renume internațional. Iar prezența lui Asaf Avidan va fi dovada vie că se poate. Am putea spune că el e esența entuziasmului tuturor – atât pentru cei din echipă, cât și pentru public.
O altă sursă de bucurie pentru noi e și tematica ediției – echilibrul – cel pe care ni-l dorim cu toții, atât în lumea interioară cât și în cea exterioară. Mulți dintre noi încă resimțim incertitudinile și angoasele lăsate de ultimii ani, fricile și haosul generat de ele.
Probabil de aici și dorința societății de a face cât mai mult și cât mai repede. Fapt ce obosește și extenueaza. Iar Rocanotherworld propune un slow living general. Să lăsăm lucrurile să curgă în ritmul lor natural, iar noi, ca indivizi, să ne luăm răgazul necesar pentru a ne bucura de toate.
E Asaf Avidan cea mai mare reușită pe care ați avut-o până acum în materie de line-up?
Cu siguranță prezența lui Asaf Avidan la Rocanotherworld 2024 e o mare bucurie pentru noi și pentru toți fanii lui din România.
Aceeași bucurie am simțit însă și anul trecut, prin prezența celor de la Madrugada și Warhaus pentru prima oară pe o scenă ieșeană. Încă de la început ne-am dorit să avem artiști internaționali, iar cei de la Nouvelle Vague au fost cei care au spart gheața în 2021 privind acest demers.


Însă, pentru noi, primii ani de festival, de la baza pârtiei, rămân speciali și importanți. Vorbim de edițiile în care trupele au ales să ne susțină demersul și au concertat pro bono. Lor le vom fi întotdeauna recunoscători deoarece au crezut în noi, au empatizat și au decis să ne susțină în această formă. Așadar, pentru noi, fiecare an vine cu o nouă reușită proprie, care nu are comparație în timp.
Care e trupa/artistul pe care visați să o aduceți la Rocanotherworld?
Visul e să-l ascultăm pe David Gilmour sau pe Roger Waters cântând pe scena noastră „Shine on you crazy diamond”. E un moment special pe care ni-l dorim încă de la prima ediție, iar cei care ne-au fost alături până acum știu exact la ce ne referim. One day, baby!
Ce a făcut din Iași casa perfectă pentru Rocanotherworld? Cum vi se pare că s-a schimbat/crescut comunitatea locală/regională odată cu festivalul?
Iașul emană acea căldură și ospitalitate greu de egalat, atât în rândul publicului, cât și a comunităților sale.
Nouă, ieșenilor, ne place să avem musafiri, să-i facem să se simtă bine și să-și dorească să se întoarcă la noi. Probabil ospitalitatea e în ADN-ul nostru, astfel încât, suntem gazde înainte de orice. Ne așteptăm oaspeții cu tot ce avem mai bun, iar asta se aplică atât pe plan profesional, la festival, cât și în viața de zi cu zi.
Plus că Iașul are magia unui oraș de provincie, care deși este foarte dezvoltat, încă are acel aer boem, romantic, intim și familiar. E un loc în care oamenii vibrează într-un fel aparte, într-un ritm autentic, cald, sincer și echilibrat, dornic să cuprindă lumea întreagă, în bătăile inimii sale.
Iașul e o stare de spirit și e cel mai potrivit loc pentru Rocanotherworld, festivalul care a crescut odată cu oamenii săi.
Rocanotherworld e cel mai mare festival din regiunea nord-estică a țării. Care sunt atuurile pentru care credeți că vor veni și turiști din alte regiuni, special pentru festival?
„Nu am mai venit de mult timp la Iași” e replica pe care o auzim foarte des în rândul celor care au mai fost și povestesc cu nostalgie că ar dori să revină.
De asemenea, “nu am fost niciodată la Iași, dar e pe listă” e aproape la fel de des întâlnit, iar odată cu creșterea sa din ultimii ani, a devenit un oraș care atrage atenția multora.
Orașul celor 7 coline, așa cum e cunoscut în general, e ofertant pe toate palierele – literare, culturale, istorice, gastronomice, antreprenoriale, încât e imposibil să ajungi la Iași și să nu te îndrăgostești de el. Punctul de decizie a participării la festival însă credem că e dat de acea energie care chiar nu poate fi descrisă în cuvinte și doar trebuie simțită. Rocanotherworld e un demers colectiv, e un organism viu, în care fiecare dintre noi contribuie în realizarea și trăirea lui. Și asta e toată frumusețea. Nimeni nu e un spectator pasiv, ci face parte din povestea pe care o țesem împreună.
Plus că, lăsând emoțiile pe care le trezește acest eveniment, faptul că pe 24 iunie, luni, a doua zi după festival este liber fiind Sărbătoare Rusaliilor,, reprezintă un mare plus pentru toți aceia care își doresc o mică vacanță, un city break în inima Moldovei.
Cum vedeți voi viitorul Rocanotherworld, în special pentru ediția specială din 2025?
Pe lună ar fi grozav dacă am putea organiza o ediție, poate chiar următoarea.
Dar până atunci, tot ce ne dorim e să rămânem aproape de publicul nostru și de oamenii care ne susțin mereu. Restul, lăsăm să se întâmple. Însă avem siguranța că va fi memorabil – mai diferit, mai curios, mai pentru alții.






