Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 06/03/2024
Clin D'oeil Lifestyle

CLIN D’OEIL | BRIAN COX, un super-fizician imersat în Pop culture: “Cum se poate Universul înţelege pe sine prin intermediul nostru?”

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii CLIN D’OEIL | BRIAN COX, un super-fizician imersat în Pop culture: “Cum se poate Universul înţelege pe sine prin intermediul nostru?” Share CLIN D’OEIL | BRIAN COX, un super-fizician imersat în Pop culture: “Cum se poate Universul înţelege pe sine prin intermediul nostru?”
Brian Cox interviu exclusiv


BRIAN COX, un super-fizician imersat în Pop culture: “Cum se poate Universul înţelege pe sine prin intermediul nostru?”

Fără îndoială, organizarea în România al primului eveniment de edutainment de mare anvergură, Horizons – A 21st Century Space Odyssey, susţinut de fizicianul britanic Brian Cox la Sala Palatului din Bucureşti, pe 3 aprilie, are un caracter ultraspecial, constituindu-se într-un must-see al acestei primăveri, dată fiind charisma şi competenţa protagonistului, nu doar un distins profesor universitar de fizica particulelor, cu doctoratul bazat pe experimentele de la acceleratorul de particule HEDRA, ci şi un celebru om de televiziune şi radio, cu sute de ore de emisiuni dedicate ştiinţei realizate pentru BBC (Brian Cox’s Adventures in Space and Time, Forces of Nature, Stargazing Live), plus numeroase turnee, care i-au asigurat de trei ori până acum un loc în Cartea Recordurilor prin numărul de bilete vândute. 

Citește și:

Brian Cox interviu exclusiv

Mai puţin se ştie însă că Brian a renunţat în favoarea fizicii la o carieră de… vedetă Pop-Rock, întrucât, în anii ’80, a fost cooptat la clape în Dare, trupa lui Darren Wharton de la Thin Lizzy, cu care a înregistrat primul album în studioul lui… Joni Mitchell.

" "

Legăturile lui BRIAN COX cu multiversul Pop culture nu s-au erodat cu trecerea timpului, ba dimpotrivă, prin prietenia cu membrii faimosului grup de umor Monty Python, perioada petrecută ca muzician în grupul pop-dance D:REAM sau apariţia în live-uri caritabile alături de membrii OMD/ Orchestral Manoeuvres in the Dark, pionieri ai muzicii electronice pentru care a scris şi prefaţa biografiei lor oficiale.

Sunt doar câteva exemple, dar suficiente pentru a explica entuziasmul nostru în a dialoga, în exclusivitate pentru România, cu entertainingul om de ştiinţă. 

Brian Cox interviu exclusiv

Brian, deschid discuţia cu o curiozitate legată de titlul turneului tău, Horizons. Cuvântul orizont are mai multe semnificaţii posibile, în afară de definiţia ştiinţifică putând însemna inclusiv limita a ceea ce interesează sau îşi doreşte un om. Pe de altă parte, ar putea trimite şi la serialul documentar Horizon de la BBC 2, în care ai debutat ca host de televiziune în 2005, cred. Deci, despre care orizonturi vorbim? 

Mă bucur că mi-ai pus această întrebare foarte, foarte bună… eşti, de fapt, primul care mi-o adresează în cei trei ani de când susţin seria de prelegeri cu titlul acesta.

Show-ul meu abordează diverse teme şi noţiuni ştiinţifice legate de ceea ce consider eu că este interesant în fizică într-un moment sau altul, iar una din cele mai importante o reprezintă mereu găurile negre…. deci explorez inclusiv ideea de orizont al evenimentelor [“event horizon”, limita în spaţiu-timp prin care lumina poate trece spre centrul masei găurii negre – n.r.].

Pe urmă, o altă temă recurentă în prelegerea mea – de fapt, o dilemă – este: ce învăţăm noi cu adevărat atunci când studiem Universul? Ce provocări întâmpinăm?

Şi am două citate referitoare la asta pe care le rostesc la începutul show-ului, iar unul este chiar al meu, despre cum mă raportez la cosmologie.

Pentru că există o întrebare pe care mi-o pun constant: care e semnificaţia vieţii noastre, una atât de fragilă şi de limitată, într-un Univers infinit şi etern?

Este o întrebare pe care şi-a pus-o inclusiv Nietszche, pentru că şi el a reflectat, la vremea lui, asupra aceste idei: cum ne putem noi justifica existenţa ca fiinţe umane atunci când ne confruntăm cu puterea infinită a naturii?

Cam astea sunt ideile care apar în decursul studiului găurilor negre, al dimensiunilor şi originii Universului şi, pornind de aici, ajungem la discuţia despre viaţa în Univers, apoi, mai departe, la… cum a început viaţa?

Cât de răspândită este ea în Univers? Cât de posibil este să mai fie şi alte civilizaţii în cosmos?

Şi, foarte important, cum se face că Universul se poate înţelege şi explora pe sine prin intermediul nostru, al oamenilor, căci este evident că tocmai acest lucru ni se întâmplă?

De aici apare ideea de orizont al umanităţii, al civilizaţiei noastre, nu doar din punct de vedere filosofic, ci şi ca orizont fizic, concret.

Este oare posibil să extindem aceste orizonturi sau suntem condamnaţi să ne autodistrugem?

Sunt întrebări care apar în decursul show-ului, pentru că eu le cred necesare, fiind vorba de dileme ce apar inevitabil atunci când studiem lumea în care trăim şi la care ne raportăm. 

Brian Cox interviu exclusiv

Pentru că ai adus în discuţie lărgirea orizonturilor, să vorbim un pic despre valoarea şi necesitatea educaţiei, cu edutainment-ul ca formă particulară de manifestare. De ce trebuie să cunoaştem lucruri pe care nici nu le vedem, indiferent că sunt particule minuscule sau stele inaccesibile?

Întrebarea asta are foarte multe răspunsuri, dar unul – cred eu, cel mai bun – este acela că ştiinţa este interesantă, fascinantă, incitantă şi, nu în ultimul rând, entertaining. Richard Feynman, care este unul din eroii mei personali, a scris, în 1955, un eseu intitulat “Valoarea ştiinţei”.

Feynman a fost unul din fizicienii din Manhattan Project, a lucrat la bomba atomică împreună cu Oppenheimer şi toţi ceilalţi, iar asta l-a făcut să se simtă responsabil pentru faptul de a fi dat umanităţii o putere care nu poate fi controlată pe deplin. A considerat că munca lui ar putea cauza sfârşitul lumii civilizate, ceea ce e şi acum foarte posibil să se întâmple. Sigur că nu a fost singurul responsabil, dar cercetările lui au contribuit la rezultatul pe care îl ştim cu toţii.

Ei bine, Feynman a scris acest eseu, “The Value of Science”, iar acolo a spus că ştiinţa ne aduce progresul pe care îl dorim în medicină sau în tehnologie, că putem avea medicamente mai performante, telefoane mai deştepte, maşini mai puternice şi aşa mai departe, dar, până la urmă, cel mai important lucru pe care ni-l dă studiul naturii, încercarea de a ne înţelege lumea, este acela că… natura e indiferentă la părerile noastre, la cât de importanţi ne credem sau la câţi bani avem.

Nu putem păcăli natura, asta a subliniat Feynman, şi ăsta e un adevăr extrem de important, pentru că, studiind natura, înţelegem pe de-o parte că suntem înconjuraţi de lucruri concrete, imuabile, şi, pe de altă parte, vedem frumuseţea lumii în care ne trăim viaţa.

Cel mai important lucru pe care l-a spus însă Richard Feynman în eseul lui este acela că studiul ne învaţă să fim modeşti, să conştientizăm că opiniile noastre contează prea puţin, că putem avea opinii eronate, că putem greşi, iar asta ar trebui să ne aducă bucurie, tocmai fiindcă astfel putem învăţa din aceste greşeli, putem afla mai multe despre ceea ce, altfel, ne chinuim să înţelegem. 

Nimic nu ne poate învăţa asta mai bine decât ştiinţa, pentru că natura este un profesor foarte sever, nu are milă de sentimentele noastre.

Poţi să ai o mie de păreri despre cum se mişcă un pendul, de exemplu, poţi să baţi din picior cât vrei tu, dar pendulul se va mişca exact aşa cum se mişcă mereu… ideea asta este extrem de importantă pentru mine. Există însă şi un nivel mai profund al studiului, al ştiinţei în general.

Chiar recent am ţinut o prelegere la Imperial College din Londra, în onoarea lui Mohammad Abdus Salam, un mare fizician, câştigător al Premiului Nobel, care a avut o contribuţie importantă la fundamentele fizicii cuantice.

Îi cunosc bine lucrările, fiind şi eu fizician în domeniul particulelor, dar am citit câte ceva inclusiv despre viaţa lui şi am înţeles că s-a lăsat inspirat şi motivat de frumuseţea şi simetria care definesc lumea înconjurătoare.

Mi-a venit atunci în minte o lucrare a lui Johannes Kepler, din 1611, intitulatăOn the Six-Cornered Snowflake” / “Despre simetria fulgilor de zăpadă”, în care studiază chiar fulgii de nea.

Pentru restul lumii, fulgii de zăpadă erau puţin importanţi, dar Kepler a fost fascinat de ei, de simetria lor, de frumuseţea lor, şi s-a gândit că fulgii aceştia minusculi ne spun de fapt ceva foarte important despre structura lumii noastre, despre cum este această alcătuită.

Ei bine, Kepler avea revelaţia aceasta în 1611! Pe atunci nu se ştia de atomi, de molecule, de toate particulele subatomice, dar el avea dreptate, intuiţia lui era corectă, molecula apei este cea care dă structura fulgilor de zăpadă şi sigur că, acum, teoria cuantică ne dă mult mai multe detalii şi explicaţii, dar lui Kepler, atunci, simetria asta i-a arătat o frântură din frumuseţea profundă a naturii.

Mohammad Abdul Salam a văzut la rândul său frumuseţea aceasta şi a folosit noţiunile descoperite de Kepler în studiul lui, iar în cercetările pe care le-a făcut a prefigurat existenţa bozonilor W şi Z, purtători ai forţelor slabe nucleare, elemente naturale fundamentale.

Particula Higgs, descoperită în 2012 la CERN, Large Hadron Collider, a fost prefigurată de lucrările lui Salam din anii ’60.

Ce vreau să spun cu asta este faptul că studiul naturii e o activitate extrem de plăcută, deci unui tânăr care se întreabă de ce să se-apuce de asta i-aş spune… pentru că, astfel, ajungi să explorezi cele mai profunde şi mai frumoase aspecte ale naturii. Ăsta e motivul.

 

Brian Cox interviu exclusiv

Brian, inciţi publicul larg să mediteze la teme extrem de serioase în cele mai ingenioase forme posibile. Spune-mi, de exemplu, cum ai creat emisiunea de radio, acum celebră, The Infinite Monkey Cage, care e un “comedy science magazine programme”? 

Emisiunea aceea a început dintr-o pură întâmplare. Postul BBC Radio 4 avea în plan un program de popularizare a ştiinţei, cum ar veni o discuţie despre ce mai apărea nou în plan ştiinţific în fiecare săptămână… asta a fost ideea lor.

Ei bine, am înregistrat în studio câteva emisiuni, dar n-au mers deloc, erau cam plictisitoare, n-aveau niciun haz. Într-una dintre ele, am inclus chiar şi un mic scheci al unui comedian prin vocaţie, Robin Ince, şi atunci ne-a venit ideea să-l cooptăm şi pe el, să prezentăm împreună… dar tot fără succes.

Aproape că renunţasem la proiect cu totul, dar, la un moment, dat am fost solicitaţi să facem un episod live la festivalul Glastonbury, ceea ce am şi făcut, cu public în sală şi, ca prin minune, a funcţionat, ba chiar a fost extraordinar!

Combinaţia asta accidental consumată între un interpret de comedie şi un om de ştiinţă, ca prezentatori, alţi savanţi invitaţi şi o audienţă live s-a dovedit câştigătoare.

Cred că n-ar fi putut nimeni să gândească o emisiune cu exact elementele astea şi să-şi închipuie că ar putea avea succes, dar uite că am ajuns să realizăm peste 200 de episoade din show-ul ăsta, deci clar ceva funcţionează.

Ai mai practicat acest mix între ştiinţă şi comedie, pentru că, în 2016, ai folosit într-un episod din show-ul tău TV The Entire Universe, tema din Galaxy Song, piesa trupei de umor Monty Python… în textul căruia ai corectat însă cifrele. Că, de fapt, sunt 500 de miliarde de stele în galazie şi nu 100. Cât de sensibil eşti la acurateţea ştiinţifică din interpretările Pop culture?

Să ştii ca nu am nicio problemă din punctul ăsta de vedere. Cred că trebuie să facem diferenţa între un film ori un cântec şi un documentar, indiferent de natura acestuia.

Sunt un mare fan al literaturii Science-Fiction, practic am crescut cu cărţile lui Arthur C. Clarke, iar Childhood’s End este una din favoritele mele… pur şi simplu imaginaţia îmi este propulsată către stele, îmi dă un sentiment minunat.

Cu alte cuvinte, nu mă interesează ca ficţiunea să fie neapărat corectă din punct de vedere ştiinţific, fiindcă, până la urmă, este artă. Iar Galaxy Song este doar un cântec dintr-o comedie, un cântecel foarte amuzant.

Sunt prieten cu Eric Idle [membru al grupului Monty Python şi creator al Musical-ului de succes Spamalot – n.r.] de mulţi ani, ne cunoaştem foarte bine şi avem deja glumele noastre.

Probabil că ştii că, într-unul din show-urile Monty Python, am avut împreună chiar şi un sketch cu Stephen Hawking… 

S-a întâmplat acum 10 ani, cred, la Royal Albert Hall, la ultimul spectacol cu regretatul Terry Jones în Monty Python, când te-ai lăsat trântit de Stephen Hawking, iar animaţia era legată tocmai de Galaxy Song

Într-adevăr. Eric ştia că-l cunosc pe Stephen Hawking şi m-a întrebat dacă eu cred că acesta ar accepta să participe la un show Python. I-am scris lui Stephen, iar el a răspuns imediat afirmativ, după cum mă şi aşteptam, de altfel, pentru că şi el era un mare admirator al grupului.

Pe Eric Idle îl cunoscusem dintr-o pură întâmplare. Eram în Los Angeles, filmam un documentar cu BBC, aveam o zi liberă şi un prieten avea un bilet în plus la un show susţinut de el. Eu fiind oricum un mare fan Monty Python, bineînţeles că m-am dus la spectacol şi, la final, am făcut cunoştinţă cu Eric… una peste alta, am rămas acolo, cu el, până spre dimineaţă, căci am petrecut cel puţin patru ore stând la discuţii.

Ne-am înţeles de minune, pentru că Eric este un tip extrem de curios, interesat să afle orice despre toate. Ne-am împrietenit deci pe loc, aşa, din întâmplare, după o întâlnire la capătul lumii, iar pentru mine a fost ceva ireal, mai ales când mă gândesc că eu crescusem cu Life of Brian, cu Monty Python and the Holy Grail, filme ce au contribuit apoi la a-mi modela parcursul în viaţă.

Câteodată m-am bucurat de un noroc extraordinar, de a trebuit să mă ciupesc uneori pentru a mă convinge că ce mi se întâmplă este pe bune.

Am ajuns să îl cunosc îndeaproape pe Stephen Hawking, care este considerat a fi unul din cei mai importanţi oameni de ştiinţă din secolele 20 şi 21, nu? Am fost realmente foarte norocos că am avut ocazia să mă intersectez cu astfel de oameni.

Brian Cox interviu exclusiv
Brian Cox, Stephen Hawking şi Eric Idle (Monty Python)

 

Întâlniri de felul acesta s-au produs încă de când erai foarte tânăr. Când erai pe punctul să termini liceul, în 1986, ai fost cooptat în grupul de Rock al lui Darren Wharton, Dare, şi ai ajuns să înregistrezi în studioul privat al lui Joni Mitchell din Beverly Hills. Hai să vorbim şi de muzică, nu doar de fizică…

Povestea este ieşită din comun, pentru că eu m-am născut într-un orăşel numit Oldham, pe lângă Manchester, în nordul Angliei, şi călătorisem o singură dată în străinătate, într-o excursie la ski, cu şcoala, atât.

Întâmplarea a făcut să fiu primit în Dare, grupul fondat de Darren Wharton de la Thin Lizzy, unde el cânta la clape.

Eu aveam niscaiva demo-uri trimise pe la diverse cluburi pentru că tocmai părăsisem o altă trupă, ei aveau nevoie de încă un clăpar şi uite-aşa am intrat eu în Dare, care tocmai îşi pregătea albumul de debut sub egida A&M Records, o casă de discuri foarte importantă. Albumul [Out of the Silence, lansat în 1988 – n.r.] l-a avut ca producător pe Larry Klein [câştigător a patru premii Grammy, care a produs peste 100 de albume în carieră – n.r.], cu care mai ţin legătura chiar şi în clipa de faţă, un mare chitarist şi basist, care, la vremea respectivă, era căsătorit cu Joni Mitchell.

Ei, şi în felul ăsta m-am pomenit eu la Hollywood, Los Angeles, unde am înregistrat albumul, şi după aceea am plecat în turneu… în deschidere la Jimmy Page.

Aşa am ajuns eu, dintr-o mică trupă locală din Oldham, să înregistrez acasă la Joni Mitchell şi să fiu pe afiş cu Jimmy Page, pe care îl priveam cu admiraţie serile cum cânta, dintr-o laterală a scenei. Ăsta a fost norocul meu… pur şi simplu noroc, acesta e adevărul. 

Brian Cox interviu exclusiv
DARE, “Blood From Stone” Tour, 1991   (sursa foto: Dare FB)

Nu e vorba doar de noroc, fiindcă pare că ai ştiut ce-ţi doreşti. În 1992, la scurt timp după ce ai absolvit fizica la Universitatea din Manchester, ai părăsit Dare, deşi erai pe val cu al doilea lor album, Blood From Stone. Ai mai cântat apoi, în paralel cu cariera ştiinţifică, în formula live a trupei de Pop & Dance D:REAM, însă doar până ţi-ai luat doctoratul în ’98…. suprapunerile astea sunt coincidenţe?

Nu sunt deloc coincidenţe.

Cred că în viaţă trebuie să ai puţin noroc, iar atunci când acesta îţi surâde, când ai o şansă, trebuie să fii în stare să o valorifici.

Pe de altă parte, eu nu îi cred deloc pe oamenii care spun că şi-au planificat cu grijă viaţa, mai ales pe cei care au avut succes într-un domeniu sau altul, pentru că eu nu am trăit o astfel de experienţă.

Din punctul meu de vedere, diferenţa între un om care reuşeşte în ce şi-a propus şi unul care nu are succes este dată în primul şi în primul rând de noroc, de oportunitate.

Eu am avut noroc atunci când mi s-a propus să intru în trupa Dare, care a avut succes la public, dar am înţeles imediat că, din acel moment, trebuie să repet şi să mă pregătesc, pentru a mă asigura că sunt în stare să cânt la nivelul la care ceilalţi aşteaptă de la mine.

La fel s-au petrecut lucrurile şi în domeniul fizicii, care mi-a plăcut dintotdeauna… de când eram mic am vrut să studiez astronomia.

Cred că faptul că nu am început facultatea la 18 ani a fost elementul care, pentru mine, a fost foarte important, fiindcă la 23 de ani am ştiut precis că vreau să studiez fizica şi, drept urmare, am muncit foarte mult, am învăţat pe brânci, ceea ce cred că n-aş fi făcut la 18 ani, pentru că atunci facultatea ar fi fost doar un pas firesc după liceu, ăsta ar fi fost drumul normal, nu neapărat unul în care eu să şi cred. După liceu aşa era, dacă aveai note bune te duceai la facultate şi cam asta era tot.

Eu am ales însă în mod conştient facultatea de fizică, am muncit mult, am studiat şi mi-am luat licenţa şi doctoratul… singura nuanţă e faptul că atunci când am intrat la facultate nu am ştiut că mă voi specializa în fizica particulelor şi mecanica cuantică, mai târziu am luat-o pe drumul ăsta. 

Brian Cox interviu exclusiv

Cei mai multi cercetatori prefera sa nu scoata nasul din laboratoare sau biblioteci, deci nu manifesta vreun apetit pentru a impartasi cunoastere sau a trezi publicului larg pentru stiinta. Care au fost circumstantele in care tu ai inceput sa fii atras de edutainment?

Pentru mine totul a inceput în facultate, când am devenit foarte interesat de partea de cercetare.

În studenţie am avut o serie de burse de cercetare şi asta era tot ce vroiam să fac în continuare, doar că, la un moment dat, universităţile au trecut printr-o criză financiară serioasă, iar fondurile pentru facultăţile de fizică au fost drastic reduse. Ne-am adunat atunci mai mulţi cercetători şi ne-am dat seama că guvernului nu îi pasă de noi deoarece nu considera că există un interes general suficient de mare pentru domeniul nostru… aşa că am început să fac lobby, să caut să strâng fonduri pentru cercetare şi educaţie în Marea Britanie.

De aici a pornit totul şi, curând, mi-am dat seama că îmi place realmente activitatea asta, îmi place să ţin pledoarii şi să prezint argumente în favoarea ştiinţei.

Pe urmă, treptat, au început să apară tot felul de oportunităţi şi, din nou… am avut noroc. În urma unor interviuri pe care le-am dat la BBC, pe când lucram la construcţia acceleratorului de particule de la CERN, Large Hadron Collider, s-a născut prima mea colaborare pentru o emisiune [Horizon, BBC Two, 2005-2009 – n.r.] şi apoi au venit  toate celelalte [Stargazing Live, Wonders of the Universe, Forces of Nature, Brian Cox’s Adventures in Space and Time etc – n.r.].

Trebuie să menţionez şi faptul că îmi place să povestesc, să scriu, să cânt, să creez, întotdeauna am fost atras de partea asta şi, cumva, toate s-au îmbinat şi am putut să fac tot ceea ce-mi place.

Acum ţin aceste conferinte, îmi petrec foarte mult timp cu ele, uneori prea mult, pentru că am o pasiune să cercetez şi să mă documentez. Mă refer la ştiinţe în ansamblul lor, nu doar la fizică, pentru că mă interesează originea vieţii în general.

Tematica prelegerilor mele evoluează spontan şi cred că asta îţi răspunde mai limpede la întrebarea ta de dinainte… n-am niciun plan, merg unde mă duce curentul, ca să zic aşa.

Interviu de IOAN BIG | Clin D’Oeil

Sursa foto: Brian Cox FB

Brian Cox interviu exclusiv

Galerie imagini

Share

Un răspuns

  1. Este fascinant să citim gândurile profesorului Brian Cox despre lumea științei și despre rolul său în popularizarea acesteia. Dar oare să poți explica știința într-un mod accesibil oamenilor obișnuiți nu este o calitate la fel de valoroasă ca și competența științifică în sine? Cum putem încuraja mai mulți oameni de știință să se angajeze cu publicul și să facă munca lor mai accesibilă? Și cum putem învăța copiii să aprecieze știința, nu doar ca un câmp de studiu, ci și ca o parte integrală a vieții lor? Cred că avem nevoie de mai mulți oameni ca Brian Cox pentru a face știința mai accesibilă și interesantă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută