Marea artă a lui Andrei Șerban în „Oedip”
La Bulandra, o tragedie antică devenită thriller confiscă actuala stagiune și multe care vor urma
Cel mai important regizor român, Andrei Șerban, a venit din America pentru a pune în scenă la Teatrul Bulandra spectacolul „Oedip”, de Robert Icke, după Sofocle. Iar arta sa, bazată pe neobosita răscolire a nisipului din clepsidre și pe încercarea de a cuprinde sufletul omenesc pentru a furniza răspunsuri la întrebări esențiale, reconectează teatrul românesc la teatrul universal.
M-am tot gândit, înainte să văd montarea și să citesc tot ce am putut despre viziunea lui Robert Icke, care a săpat după comori ascunse în textul lui Sofocle și le-a găsit pe cele ce strălucesc și azi, la relevanța, în mileniul trei, a unui text scris aproximativ în anul 429 înainte de Christos. Prezentarea spectacolului „Oedip” m-a luminat:
„Cea mai mare enigmă de dezlegat rămâne cea veche de milenii: oare ne-am născut inocenți sau vinovați? Cine suntem cu adevărat? În ce măsură înțelegem și acceptăm destinul?”.
M-a preocupat relația cu timpul a unui artist octogenar, care ne vâră în ochi afișajul electronic al scurgerii inexorabile a clipelor. Unul dintre răspunsurile furnizate în acest spectacol e că nu e niciodată prea târziu pentru adevăr. El ne poate orbi cu lumina sa, dar dacă acesta e prețul aflării sale, există un timp în care să plătim acest preț.
Alt răspuns, marele răspuns al tuturor căutărilor noastre, e iubirea.
Iar probele de iubire sunt la tot pasul în spectacolul unui artist care se folosește de un pretext politic al unui thriller contemporan pentru a ilustra dragostea.
Din iubire pentru teatru, dar și din învățămintele celor șase decenii în care a slujit scena ca nimeni altul, Andrei Șerban nu trivializează politic spectacolul. Ocolește clipitul complice al creatorilor de pe alte scene, care caută să ajungă la public prin aluzii facile.
Din iubire pentru adevăr, Andrei Șerban ne arată „Originea lumii”, atât de greu de privit, deși e ceva ce știm cu toții.
Din iubire pentru Bulandra, locul de unde a plecat în lumea mare a teatrului, Șerban pune în scenă aici un spectacol pe care îl montase și la Cluj.
Din iubire pentru „Troiene” și pentru Ellen Stewart, „mama boemilor lumii”, face să răsune din nou greaca pe care o înțelegem cu toții, ca prin farmec.
Din iubire pentru scenă, apelează la o echipă tehnică de creație care umple zona unei iluminări orbitoare cu măiastre jocuri de lumini și cu știința amplasării în spațiu, dar și cu cea a golirii acestuia, a obiectelor actante.
Din iubire pentru actori, pune în valoare ca nimeni altul calitățile artistice excepționale ale lui Vlad Zamfirescu, Cerasela Iosifescu, Andi Vasluianu, Manuela Ciucur, Ana Ioana Macaria, Adrian Ciobanu sau Lucian Ifrim.
Cu „Oedip”, Andrei Șerban arată că ne iubește și nu știu nicio veste mai bună pe care ne-ar putea-o da teatrul românesc.
Text de HORIA GHIBUȚIU | JURNAL DE BUCUREȘTEAN | RECOMANDĂRI
