„Cel mai adesea, atunci când vedeam fumul plutind greu de-a lungul Cibinului, o luam în partea opusă, înspre orașul vechi, sau Orașul de Jos, cum i se spunea; treceam podul peste Cibin, lăsam în urmă enorma carie industrială a uzinei Independența și, urcând pe strada Ocnei (fostă Karl Marx; consiliile municipale au câteodată ironii mai profunde decât toată istoria), ajungeam în piațeta Straja Dragonilor; făceam dreapta – și se desfoliau în cascadă Piața Aurarilor, Scara Fingerling, turnul de apărare din secolul al paisprezecelea, Casa Artelor, Piața Mică, Podul Minciunilor, toate splendide și putrezite, toate numai frumusețe și descompunere, grandoare și barochisme și concetti construite din cărămizi făinoase, ziduri coșcovite și mucegai.
Dacă ar fi putut exista vreodată ceva atât de contradictoriu ca un manifest pentru decadență, Sibiul ar fi fost ilustrația lui perfectă. De fapt, nu: Sibiul chiar era, literal și în toate sensurile, manifestul practic al decadenței. Iar ce îmi plăcea tot mai mult, ce mă hipnotiza de-a dreptul, era că în fiecare zi se mai prăbușea un fragment de zid, mai cădea o tencuială, se mai năruia un acoperiș; încetul cu încetul, grandoarea se eroda, se subția, se făcea tot mai transparentă, tot mai invizibilă. Sibiul era un splendid oraș invizibil in the making; ceea ce, pentru un invizibil under cover ca mine, nu putea fi decât cea mai bună dintre lumile posibile.
Cea mai invizibilă dintre lumile posibile. Ăsta era paradisul meu electiv, iar Sibiul, prăbușindu-și lent splendoarea sub ochii mei zilnici, părea să aibă stofă de un astfel de paradis.” (Transparența, Radu Vancu, ed. Humanitas, 2018)
”E o carte scrisă cu dragoste pentru literatură – și care se bucură atunci când e primită tot cu dragoste.” (Radu Vancu, citat preluat din articolul Poveste de dragoste, într-un Sibiu mitic, Turnul sfatului, 30 Aprilie 2019).
