„[…] Am făcut primele plicuri când lucram la Bancpost. Ne trebuiau pentru facturile telefonice. Cum le-am făcut, nu mă întrebați. Am desfăcut un plic din ăla mare și m-am uitat la el, și îndemânare am pentru că de mic copil am lucrat în casă – mama era croitoreasă, iar tata tâmplar, și amândoi nu ne lăsau să stăm deloc. Apropo, ca un fel de motto, taică-mio punea accent extraordinar de tare pe timp, puteam să și luăm bătaie că am pierdut vremea – mă, cu timpul ăsta nu te mai întâlnești niciodată. Și un alt motto al meu care îmi place e în viață e mai bine să faci ceva decât să nu faci nimic. Cum ziceam, îndemânare am avut: am țesut la război, am tors lână, am răsucit sucala, am croșetat, dar n-am reușit să fac călcâiul și din cauza asta m-am supărat și n-am mai vrut să ștricănesc. Referitor la plicuri, după primele încercări, pentru că tot primeam comenzi, m-am dus la CJ și mi-am făcut PFA.
Așa a pornit toată nebunia cu hârtia și cu activitatea asta care îmi face în continuare o plăcere deosebită. Dimineața la 6 sunt în picioare și după ce mănânc, la cafeluță, încep treaba. Lucrez manual cu o foarfecă, un cuțit, lipici și cu bețe de înghețată, instrumentele mele secrete. Lucrez numai pe lumină naturală, cea artificială deformează puțin dimensiunile. Croit și lipit, pot face 1000 de plicuri în două zile, dar nu lucrez decât vreo 4, 5 ore. Când mă plictisesc de croit, mă apuc de lipit, dacă nu mai am chef de lipit, încep să croiesc o altă dimensiune. Și tot așa. Fac plicuri pentru invitații de nuntă, botez, pentru medicamente, bijuterii, mărțișoare, șaibe, suruburi, cuișoare, monede. Am făcut plicuri chiar și pentru anafură. Lucrez întruna. Haideți domnul Greavu că ni s-a terminat albastru, sau mai avem nevoie din cele roșii. Pe lângă Sibiu, am avut livrări de plicuri și la Blaj, la Vâlcea, Călimănești. Încă e un hobby, fără doar și poate, pentru că niciodată n-am trăit din asta, dar am încercat ca activitatea să se susțină singură, adică dacă faci ceva și ești pe pierdere înseamnă că nu ești întreg la minte. Trebuie să faci să iasă ceva, mult, puțin, nu contează. Am avut peste 35 de beneficiari. Librării, farmacii, case de amanet, diverse magazine, chiar și cu muzeul am avut o colaborare pentru secțiunea de numismatică. Între timp o mai scăzut treaba. Mai ales după pandemie. Dar nu-i așa bai, că la un moment dat și la mine trebuie să se termine asta. Doar că sunt disperat când mă gândesc că am o vârstă la care e posibil oricând să cedeze ceva. Si ce mă fac eu atunci cu toate astea? Fiu-mio aruncă tot.”
***
Editor text: Maria Elisabeta Boamfă
Foto: Gabriela Cuzepan
