Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 08/10/2023
Artă & Cultură / Performing arts

Programul de burse SoNoRo Interferențe continuă în toamna acestui an

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Programul de burse SoNoRo Interferențe continuă în toamna acestui an Share Programul de burse SoNoRo Interferențe continuă în toamna acestui an
burse SoNoRo


Programul de burse SoNoRo Interferențe continuă în toamna acestui an. Bursierii vor susține două concerte la Casa Artiștilor Bușteni și la Sala mică a Ateneului Român

Ediția a XVII-a a programului de burse SoNoRo Interferențe continuă cu un workshop programat în perioada 9-15 octombrie 2023 la Casa Artiștilor din Bușteni, după două workshopuri care au avut loc în prima parte a anului, la Traunstein, în Germania, și la Montepulciano, în Italia.

Programul SoNoRo Interferențe se adresează muzicienilor români, cu vârste cuprinse între 14 şi 30 de ani, și a fost inițiat cu scopul de a crea pe termen lung o elită muzicală, continuând demersul Festivalului SoNoRo de a include România în circuitul de vârf al vieții muzicale europene. Timp de 17 ani au fost acordate peste 500 de burse, Festivalul SoNoRo și partenerii săi onorând astfel educația și importanța pe care aceasta o are pentru performanța individuală a muzicienilor.

Creat la doar un an după Festivalul SoNoRo, programul de burse SoNoRo Interferențe reprezintă o platformă de învățare continuă pentru tinerii muzicieni, unde aceștia au acces la instruire prin intermediul artiștilor experimentați și a profesorilor de la universități de prestigiu din Europa.

Acest context artistic promovează inovația și dezvoltarea continuă a cunoștințelor și abilităților muzicale, iar tinerii muzicieni au dovedit pe parcursul acestor ani că investiția continuă în educație aduce cele mai bune rezultate pe termen lung.

Prin crearea programului de burse SoNoRo Interferențe, cred că am făcut una dintre cele mai bune alegeri din viața mea profesională. Fiind eu însumi muzician și înțelegând valoarea studiului și a marilor întâlniri cu profesorii potriviți, am fost pe deplin conștient că vom obține rezultate extraordinare cu un astfel de proiect.

Iată-ne acum aproape de finalul celui de-al 17-lea an de SoNoRo Interferențe, când pregătim ultimul workshop din acest an, într-un spațiu foarte potrivit pentru studiu – Casa Artiștilor din Bușteni. Este un loc ideal pentru muzică, fiind conceput special în acest scop, iar bursierii noștri se pot bucura nu doar de orele intense de studiu, ci și de un peisaj extraordinar de frumos.

Sunt încântat și recunoscător că la acest workshop ni s-au alăturat parteneri noi, și anume Alpha Bank și Maldon & Wat –branduri care cred în educația noilor generații de muzicieni – a declarat Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo și inițiatorul programului SoNoRo Interferențe.

 Bursieri care vor participa la workshopul SoNoRo Interferențe din Montepulciano sunt următorii:

vioară – Ștefan Șimonca-Oprița, David Brasai, Sebastian Manning, Luca Dumitru Amarandei;

violă – Erika Kecskes, Timeea Hăpăianu;

violoncel – Tudor Ioan, Andra Maria Popescu;

pian – Ioana Andreescu, Valențiu Grigorescu, Daria Vasile.

Maeștrii care îi vor îndruma pe bursieri sunt muzicieni renumiți și profesori experimentați:

Christoph Wyneken (vioară/ (violinist și dirijor, profesor la Academia de Muzica din Freiburg);

Alexandra Tîrșu (vioară/ susține cursuri de măiestrie în Europa și Asia);

Răzvan Popovici (violă/ profesor la Conservatorul Regal din Anvers);

Răzvan Suma (violoncel/ profesor la Universitatea Națională de Muzică Bucureşti);

Cristiana Miharț (pian/ cadru didactic asociat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti).

burse SoNoRo

În data de 13 octombrie 2023, la ora 19:30, bursierii și profesorii lor vor susține un concert cu intrare liberă la Casa Artiștilor Bușteni, iar în 15 octombrie 2023, de la ora 11:30, va avea loc un concert la Sala mică a Ateneului Român (bilete AICI). În programul concertelor, lucrări de Ludwig van Beethoven, Antonin Dvořák, Maurice Ravel și Johannes Brahms.

Casa Internațională a Artiștilor Bușteni își propune să fie un refugiu pentru procese creative în mijlocul unui peisaj minunat. Cele zece camere de oaspeți ale spațiului invită muzicienii și iubitorii de muzică la odihnă, relaxare și contemplare interioară. Aici se pot desfășura cursuri de măiestrie, seminarii sau colocvii și există posibilitatea de a face muzică împreună, de exemplu în ansambluri mici de muzică de cameră, care se pot întâlni pentru a elabora și perfecționa un program de concert.

Considerată una dintre bijuteriile arhitectonice ale României, clădirea Ateneului Român din București este produsul „Societății Culturale Ateneul Român”, fondată în 1865 de un grup entuziast format din Constantin Esarcu, V. A. Ureche, C. Rosetti, N. Krețulescu, Al. Odobescu și alții. Locul unde s-a ridicat Ateneul Român aparținea familiei Văcăreștilor. Planurile, în stil neoclasic, au fost concepute de arhitectul Albert Galleron, iar în doi ani clădirea a fost aproape gata, fiind inaugurată la 14 februarie 1888.

Bursa de studii SoNoRo Interferențe se adresează tinerelor talente muzicale și constă în gratuitatea cursurilor cu durata de o săptămână (muzică de cameră și instrument solo: vioară, violă, violoncel și pian; canto), cazarea și mesele pe durata programului. Mai multe informații sunt disponibile pe interferente.sonoro.ro

burse SoNoRo

SoNoRo Interferenţe, programul educativ al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, a luat naştere în România în anul 2007 şi de atunci s-a extins şi în alte ţări europene, precum Italia (Arezzo şi Montepulciano), Ucraina (Kiev), Germania (Bad Endorf, Neuwied și Traunstein) și Belgia (Conservatorul Regal din Antwerpen). Printre locurile în care workshop-urile SoNoRo Interferențe s-au desfășurat în România, de-a lungul timpului, se numără: Portul Cultural Cetate, reședința Băncii Naționale de la Păltiniș și Palatul Cantacuzino din Bușteni.

Mulţi dintre câștigătorii burselor au obținut rezultate remarcabile şi studiază, în prezent, în cadrul unor instituţii prestigioase de muzică din Londra, Berlin, Viena, Zürich, Hamburg şi Bucureşti.

Câțiva dintre bursieri au participat la concursuri importante din întreaga lume și au obținut rezultate remarcabile, câteva exemple în acest sens fiind reușitele lui Andrei Ioniță – Premiul I la secţiunea Violoncel a Concursului „P.I.Ceaikovski” din Moscova (2015), a lui Ștefan Cazacu – Premiul al III-lea la secțiunea Violoncel a Concursului Internațional „George Enescu” (ediția 2020-2021), a lui Valentin Șerban – Premiului I la secțiunea Vioară a Concursului Internațional „George Enescu” (2021) sau a Mariei Marica – Premiul I la secţiunea Vioară a Concursului Internaţional „George Enescu” (2022).

Platforma culturală SoNoRo: https://sonoro.org/

Facebook: www.facebook.com/festivalulSoNoRo/

Instagram: www.instagram.com/sonorofestival/

Youtube:

Prezentat de Vodafone

Sponsor principal: Alpha Bank

Partener principal: Institutul Cultural Român

Parteneri: Maldon & Wat, Palazzo Ricci, Festival di Pasqua, Chiemgauer Musikfruhling, Casa Artiștilor din Bușteni, Filarmonica George Enescu, Ensemble Raro

Parteneri media: RFI România, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Zile și Nopți, Igloo, Arhitectura, Ziarul Metropolis, The Institute, Designist.ro, LiterNet.ro, IQads.ro, Promenada-Culturala.ro, CARIERE, Flawless.ro, Aiciastat.ro, Modernism.ro, Klarmedia

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută