Edison – House of Music, pariul lui Alin Vaida pentru un nou tip de spațiu cultural în Cluj

Mai mult decât o sală de concerte, o cafenea sau o galerie, este un spațiu construit în jurul muzicii și al felului în care aceasta poate fi ascultată, explorată și înțeleasă. Am făcut un tur al clădirii alături de Alin Vaida, inițiatorul proiectului, iar vizita s-a transformat firesc într-o conversație despre resemnificarea unei clădiri, antreprenoriatul cultural și pariul de a crea, la Cluj, un spațiu independent care să dea naștere unor noi obiceiuri de consum cultural.

Într-un cartier strâns legat de comunitatea evreilor maghiari a orașului

Experiența începe încă dinainte de a trece pragul clădirii aflate la colțul străzilor Paris și Ploiești, într-o zonă a Clujului aflată într-un amplu proces de gentrificare. Ridicată în 1902, clădirea se afla într-un cartier strâns legat de comunitatea evreilor maghiari a orașului și a avut încă de la început o vocație comunitară, găzduind activități culturale și educative dedicate copiilor. Nu după mult timp a devenit unul dintre primele cinematografe de cartier din Cluj, purtând numele Edison.

Naționalizat în perioada comunistă și redenumit Steaua Roșie, spațiul a trecut după 1989 prin mai multe identități efemere: sală de bingo, magazin de mobilă și chiar lăcaș de cult — înainte de a fi abandonat și lăsat să se degradeze ani la rând.

Edison – House of Music a fost inaugurat la finalul lui 2025

În 2024, Asociația Fapte a preluat clădirea și a început un amplu proces de restaurare și reconversie culturală. După doi ani de lucrări și investiții de peste 200.000 de euro, Edison – House of Music a fost inaugurat la finalul lui 2025, readucând la viață un spațiu cu peste un secol de istorie și propunând un concept unic în peisajul cultural local și național.

Primii pași în interior schimbă imediat perspectiva. Vizitatorul e întâmpinat de o bibliotecă monumentală de vinyluri și de o cafenea gândită ca spațiu de socializare. Discurile nu sunt expuse ca obiecte de muzeu, ci pot fi luate întocmai ca într-o bibliotecă: îți alegi albumul, îl pui la pick-up-ul disponibil și petreci timp ascultând muzică, fără grabă, gratuit. Poți descoperi ceva nou sau ceva care să-ți dea ritm zilei.

Din cafenea, traseul continuă spre Music Gallery, spațiul expozițional amenajat în fosta sală de cinema, unde sunt organizate atât expoziții, cât și concerte și alte evenimente. Intrăm în sală, Alin Vaida începe să povestească despre felul în care proiectul a evoluat față de planul inițial și despre cum s-a ajuns la conceptul actual:

„Asta e fosta sală de cinema pe care noi am curățat-o, renovat-o și am transformat-o într-o sală de concerte. Inițial trebuia să fie strict o sală de concerte, dar ne-am dat seama că formatul sălii ne permite să facem mult mai multe și să fim mai generoși cu conținutul pe care îl oferim publicului. Nici nu poți să faci concerte în continuu, așa că ne-am gândit să alternăm.

Așa am ajuns la conceptul actual, când în sală organizăm concerte, dar facem și expoziții sau alte proiecte music-related. Avem în plan inclusiv să amenajăm temporar tot felul de echipamente aici pe care publicul să le poată testa. Dar la fel de bine putem găzdui conferințe sau proiecții de film.”

Cântece Interzise

În această perioadă, spațiul găzduiește expoziția „Cântece Interzise”, prima prezentată după ce Music Gallery și-a găsit un sediu permanent la Edison – House of Music. Lansat în 2023 ca un proiect itinerant, Music Gallery a trecut prin mai multe ediții tematice, construite în jurul unei experiențe interactive care îmbină storytelling-ul cultural, educația muzicală și tehnologia într-un format imersiv.

Expoziția actuală pornește de la o întrebare simplă: ce se întâmplă cu muzica atunci când e interzisă? Conceptul urmărește felul în care cântecele au continuat să circule, să fie copiate, ascultate și transmise mai departe chiar și în contexte marcate de cenzură. Alin Vaida explică modul în care a fost construit acest fir narativ:

„Avem o instalație în care am adunat din 25 de țări câte o piesă care a fost cenzurată la un moment dat în istorie, alături de povestea modului în care au reacționat comunitatea sau artiștii. Dacă ne uităm puțin la aceste cazuri, vedem că unele piese datează de la începutul secolului XX, iar altele sunt de acum câțiva ani. Asta ne arată că cenzura și libertatea de exprimare pe care arta o revendică rămân teme de actualitate, încă tratate în mod restrictiv de multe guverne și autorități.

În alt colț al sălii avem subiectul casetelor, care nu reprezintă neapărat cel mai calitativ suport muzical, dar care a revoluționat distribuția muzicii, pentru că îți permitea să copiezi și să faci foarte ușor casete. La noi, în perioada comunismului și la începutul anilor ’90, casetele au avut un rol esențial, fiind unul dintre principalele mijloace prin care muzica circula.”

Printre exponate se află și o radiografie, un obiect care, la prima vedere, pare fără legătură cu tema expoziției. Pentru Alin Vaida este însă punctul de plecare al unei povești pe care echipa intenționează să o transforme, în viitor, într-o expoziție de sine stătătoare:

„Când l-am întâlnit pe Stephen Coates, un muzician din Anglia care, între timp, a devenit cercetător și istoric, am descoperit că are un proiect special prin care a documentat perioada de dinaintea căderii Imperiului Sovietic, când se foloseau radiografii pentru a distribui muzică. Radiografia are o textură destul de similară cu vinylul și, pentru că existau foarte multe, era relativ ușor să faci rost de radiografii vechi. Astfel, în anii ’70 s-a descoperit că acestea puteau fi inscripționate, iar muzica a început să circule în acest format neobișnuit.

O astfel de radiografie permitea aproximativ 90 de ascultări, dar, în timp, ele au devenit obiecte de colecție. Dacă reușeai să faci rost de o radiografie cu o anumită piesă, nu o mai ascultai neapărat, ci o păstrai, o puneai în ramă, tocmai pentru a nu se deteriora.”

În spațiul expozițional regăsim și un colț dedicat testării de instrumente, dar și o mediatecă. Despre mediatecă Alin spune că funcționează ca o bibliotecă: „Poți veni aici, poți asculta muzică folosind infrastructura noastră și poți descoperi albume pe care poate nu le-ai fi întâlnit altfel.” În prezent, mediateca însumează peste 1.500 de discuri, iar colecția se îmbogățește constant cu noi achiziții.

Tema expoziției actuale „Cântece Interzise” va fi reluată din toamnă într-o nouă perspectivă, de această dată cu accent pe istoria recentă a României. Alin ne oferă câteva detalii despre direcția pe care o va avea noul proiect:

„Expoziția pe care o avem acum este una cu o perspectivă globală, care tratează cenzura în muzică din diferite perioade și contexte. Spre finalul anului vrem însă să dezvoltăm o expoziție pe același subiect, cu mici devieri, dar concentrată pe ceea ce s-a întâmplat în România în perioada comunismului și în anii ’90. Chiar dacă regimul a căzut, au continuat să existe situații de cenzură, piese contestate și artiști descurajați.

Un exemplu este Vița de Vie, care face parte și din expoziția actuală și care a fost, de altfel, una dintre primele trupe care au cântat la lansarea Edison. Ei s-au lovit de cenzură atunci când au lansat videoclipul piesei „Basul și cu toba mare”. Și chiar dacă după anii ’90 existau posibilități de a contesta astfel de decizii, unii artiști alegeau să nu meargă mai departe cu demersurile, pentru a evita complicații sau probleme ulterioare.”

La Edison, felul în care explorezi muzica poate lua diverse forme

Expoziția este doar una dintre ele. Mai departe, ne îndreptăm spre un aparat de inscripționat vinyl pe care Alin l-a găsit întâmplător pe eBay, la un vânzător privat din America, într-o stare deplorabilă și disponibil doar pentru predare personală. Deși părea aproape imposibil de adus în România, o coincidență norocoasă a făcut ca unul dintre colegii săi de la Edison să aibă un prieten care locuia în apropiere și care a putut să meargă să îl cumpere și apoi să îl trimită în România.

Este un aparat din 1951, pe care echipa s-a chinuit timp de trei ani să îl recondiționeze, deoarece funcționează pe o tehnologie veche, iar piesele sunt foarte greu de găsit. Odată repus în funcțiune, aparatul a fost pus la dispoziția vizitatorilor, care pot vedea și experimenta cum se realizează, pas cu pas, procesul fascinant de inscripționare a unui vinyl. Și, bineînțeles, pot pleca cu vinylul acasă, ca suvenir.

Turul continuă la etaj, unde experiența muzicală capătă o dimensiune mai intimă. Aici a fost amenajat primul Hi-Fi Cinema Room din Cluj, un spațiu care recuperează într-un fel funcția de loc de întâlnire și de consum cultural pe care cinematograful Edison a avut-o în trecut, dar o readuce într-un context contemporan. Camera este destinată grupurilor restrânse care-și pot petrece timpul vizionând un film, ascultând muzică, inclusiv de pe pick-up, cu vinyluri din colecția Edison sau aduse de acasă, sau să se joace pe PlayStation. Camera este dotată de AVstore și are un sistem audio KEF 7.1, fiind gândită pentru experiențe de vizionare și audiție premium, dificil de reprodus acasă sau într-un alt spațiu din oraș.

Pentru cei care vor să descopere mai mult spațiul, pe site-ul Edison – House of Music sunt disponibile lista completă a echipamentelor, instrucțiunile de folosire și detaliile pentru rezervare. Chiar dacă nu ești familiarizat cu partea tehnică, experiența este accesibilă, pentru că există și personal care te poate ajuta să folosești aparatura din cameră.

Dincolo de spațiul expozițional care poate fi vizitat 6 zile din 7, de încăperile create și de echipamentele aduse aici, de evenimentele organizate constant, una dintre provocările Edison – House of Music este să creeze o obișnuință în jurul unor experiențe care nu fac parte încă din rutina obișnuită a publicului. Alin spune că reacțiile celor care ajung aici sunt pozitive, dar că este nevoie de timp pentru ca oamenii să descopere și să integreze acest tip de experiență:

„În general, lumea răspunde foarte bine la spațiu. Lumea care vine și face un tur spune că, într-adevăr, n-a mai văzut așa ceva. E o chestiune de timp ca oamenii să descopere că există astfel de experiențe în oraș și ca noi să explicăm ce le oferim aici. Vorbim despre niște experiențe cu care oamenii nu s-au confruntat neapărat sau pentru care nu au avut prea multe oportunități.

E nevoie de timp ca oamenii să-și dezvolte gustul și obișnuința pentru tipul acesta de experiență culturală. E puțin în antiteză ceea ce facem noi aici cu direcția în care merge lumea, într-o lume în care există statistici care spun că nu mai poți să te uiți la un film fără să-ți verifici telefonul — ai nevoie de un ecran în timp ce te uiți la un ecran — darămite să pretindem noi cuiva să stea o oră să asculte un album. Dar există credința asta că este o direcție bună și că, în timp, oamenii vor învăța să aprecieze experiența asta.”

Modelul japonez al listening bar-urilor

În spatele ideii de a crea un astfel de spațiu stă și o inspirație venită dintr-o cultură în care ascultarea muzicii are un rol mult mai bine definit. Alin povestește despre modelul japonez al listening bar-urilor, dar și despre faptul că un astfel de concept nu poate fi preluat pur și simplu, ci trebuie adaptat la publicul și contextul local:

„O parte din inspirația pentru genul acesta de spațiu vine din Japonia, care este clar o cultură incredibil de diferită de a noastră, unde există o atenție aparte pentru sunet și pentru experiența ascultării muzicii. Acolo sunt celebrele baruri de jazz, kissa-urile, care sunt niște baruri mici cu colecții mari de muzică, în care se ascultă vinyl în continuu. Multe dintre spațiile astea sunt protejate de lege, sunt considerate istorice, se predau din tată în fiu, este foarte dificil să îți cumperi un astfel de loc și ai nevoie de licență ca să deschizi unul. Este o altă apreciere pentru tradiția asta.

Venind însă în zona noastră, lucrurile se schimbă puțin. Văzusem un interviu cu un tip care a pornit un listening bar în Barcelona. El spunea că a fost în Japonia și acolo s-a îndrăgostit de acest fenomen, dar că ceea ce fac ei acolo nu se potrivește neapărat în climatul mediteranean. A trebuit să își adapteze barul la publicul local și la comportamentul publicului local, iar cumva asta încercăm să facem și noi încet, încet.”

Adaptarea unui astfel de concept la contextul local reprezintă însă unul dintre marile pariuri ale unui proiect cultural atipic precum Edison – House of Music. Întrebat dacă, în încercarea de a fi mai ușor înțeles de public, un astfel de spațiu riscă să își piardă tocmai elementele care îl fac diferit, Alin spune că este un echilibru dificil de găsit:

„Eu sunt puțin mai vehement pe chestia asta, pentru că mi se pare că poate apărea un cerc vicios. E ciudat când încerci să faci un proiect cultural sau artistic și singurul lucru pe care îl ai în vedere este să fie înțeles imediat de public. Uneori publicul nu înțelege din prima ceva nou, iar atunci apare cercul vicios: facem mereu lucruri doar ca să răspundă oamenii sau încercăm să le oferim ceva ce nu au mai văzut și le dăm timp să descopere?

Până la urmă, lupta e una pe termen lung și sunt convins că o să funcționeze. Altfel, nu mai descoperim nimic și nu mai inovăm. Mai ales în perioadele astea, în care există instabilitate financiară și o stare generală de anxietate, oamenii tind să se întoarcă spre lucrurile pe care le cunosc și care le oferă un anumit confort.

Dar asta poate inhiba foarte tare orice proces creativ. Și atunci întrebarea este: ce alegem? Să facem doar lucruri care se vând imediat? Sau să ne asumăm proiectul, să ne dăm timp nouă să îl înțelegem mai bine și să le dăm timp oamenilor să îl descopere? Pentru că, până la urmă, nu este atât de complicat. Trebuie doar să vii o dată și ai înțeles.”

Consecvență și răbdare

Dar Alin are deja experiența construirii unui proiect cultural care, la început, a avut nevoie de timp pentru a fi înțeles și asimilat de public. Povestea Jazz in the Park arată că închegarea unei comunități în jurul unei idei noi nu se întâmplă peste noapte, ci prin consecvență și răbdare. Iar această experiență este una dintre bazele de la care pornește și Edison – House of Music.

„Nici Jazz in the Park nu a fost neapărat cel mai ușor lucru de înțeles la început. Dar tocmai cu răbdare îți creezi o comunitate. Locul ăsta, înainte de Music Gallery și înainte de orice altceva, este construit pe spiritul Jazz in the Park. Își dorește să fie, cum spunem noi, ambasadorul Jazz in the Park în restul anului, atunci când Jazz in the Park nu are loc.

Aici nu este vorba doar despre muzică, ci despre valorile pe care le avem în festival și pe care le-am mutat într-o clădire stabilă. Era simplu să facem o sală de concerte, dar ne-am dorit să construim ceva care să ducă mai departe spiritul pe care l-am creat prin festival.”

Târg dedicat creatorilor locali

Legătura cu Jazz in the Park nu rămâne însă doar la nivel de valori și atmosferă, ci se traduce și în tipurile de comunități și evenimente pe care echipa își dorește să le dezvolte în cadrul Edison. În perioada următoare, planul echipei este de a aduce aici o parte dintre formatele care au funcționat deja în cadrul festivalului, cum ar fi târgul de viniluri sau târgul dedicat creatorilor locali. Direcția este de a construi în jurul Edison – House of Music mai multe micro-comunități, pornind și de la lucrurile care au demonstrat deja că funcționează în cadrul festivalului Jazz in the Park.

Dincolo de activitatea din interiorul Edison – House of Music, echipa privește și spre cartierul din jur. Pentru Alin, viitorul proiectului este legat și de transformarea acestei zone vechi pericentrale a Clujului, aflată într-un amplu proces de schimbare:

„Una dintre principalele misiuni pe care le avem este resemnificarea acestei clădiri, dar, pe măsură ce am început să înțelegem mai bine locul în care ne aflăm, ne-am dat seama că, de fapt, vorbim despre resemnificarea unei întregi zone. Se vede deja cu ochiul liber că zona asta devine, încet, dar sigur, cartierul creativ al Clujului. Apar tot mai multe centre de business, se mută companii de IT și, odată cu ele, tot mai mulți oameni din industriile creative. La doi kilometri de aici se dezvoltă RIVUS, unul dintre cele mai mari proiecte urbane din Cluj.

Avem Parcul Feroviarilor, recent reamenajat, apoi, nu foarte departe, cartierul Iris care se schimbă și el foarte mult. La câteva minute de mers pe jos este The Office, cel mai mare complex de birouri din Transilvania. Toate lucrurile astea influențează direcția în care se dezvoltă cartierul.

Cred că este un avantaj că suntem aici încă de la începutul transformării, chiar dacă începutul este întotdeauna mai greu. Tocmai de aceea lucrăm și la un proiect prin care vrem să-i implicăm pe vecinii noștri creativi într-un demers comun de promovare și conștientizare a zonei. Ideea este să construim împreună identitatea cartierului și să aducem mai mulți oameni în partea asta a orașului.”

Construirea unei strategii culturale pe termen lung

Discuția despre cartier și despre felul în care un spațiu cultural poate influența dezvoltarea unei zone ne duce firesc și spre o temă mai largă: rolul pe care administrația publică și infrastructura culturală îl au în evoluția unui oraș. Din perspectiva unui organizator care, de aproape două decenii, dezvoltă proiecte culturale în Cluj, Alin spune că următorul pas pentru oraș nu mai este doar organizarea de evenimente, ci construirea unei strategii culturale pe termen lung:

„Noi, cei din sectorul cultural, criticăm destul de mult orașul ăsta. Așa că acum aș începe cu o laudă. Cred că avem una dintre cele mai flexibile și mai deschise administrații publice din țară. Se vede în tipul de evenimente care se întâmplă aici și în faptul că, probabil, Clujul are cel mai mare buget de finanțări nerambursabile pentru cultură din România.

Dar cred că, odată cu evoluția asta, vine și momentul următor. Prima etapă a fost bifată: pui la dispoziție resurse și arăți deschidere față de organizatorii culturali. Următorul pas este însă să faci lucrurile la nivel strategic. Să existe o strategie culturală și un parteneriat real între administrație și operatorii culturali locali, astfel încât dezvoltarea orașului să fie una intenționată, nu doar rezultatul unor inițiative individuale. Țara asta nu a avut niciodată o strategie culturală. Așa că poate e mult să ceri asta de la un oraș.”

Infrastructura culturală

Pentru Alin, una dintre cele mai vizibile consecințe ale lipsei unei astfel de strategii este infrastructura culturală. Deși Clujul este recunoscut național și internațional pentru festivalurile sale, orașul are în continuare foarte puține spații artistice permanente dedicate proiectelor culturale de dimensiuni mici și medii.

„E minunat că Clujul e atât de prietenos cu festivalurile și că are atât de multe evenimente variate. Clujul este orașul festivalurilor. Avem cel mai mare festival din România, UNTOLD. Avem, probabil, cel mai cool festival de muzică din România, Electric Castle. Avem, factual, cel mai mare festival de jazz din țară, Jazz in the Park, și cel mai mare festival de film din Europa de Est, TIFF.

Dar evenimentele sunt, poate, cea mai simplă formă de asumare. Cu pălăria de organizator de festival și de administrator al unei clădiri, pot spune că e mai ușor să faci un festival decât să gestionezi un spațiu care funcționează permanent, tot anul. Și totuși, dacă facem o matematică simplă, s-ar putea ca impactul unei clădiri să fie mai mare decât cel al unui festival. De aceea cred că este important să avem spații permanente. Pentru mine, acesta ar fi următorul pas în evoluția orașului: mai multe galerii, mai multe spații de concerte, mai multe locuri dedicate culturii.

Dacă mă refer strict la muzică live avem doar două spații private dedicate concertelor: FORM și Atelier. A mai apărut și Machines, dar e un spațiu foarte mic. La nivel de spații publice avem Opera Română, Opera Maghiară, dar costurile sunt ridicate pentru închirierea sălilor. Avem Auditorium Maximum, unde accesul este mai complicat, iar noua sală de la Conservator, cu tot respectul, e foarte scumpă. Costă aproape la fel de mult cât Sala Polivalentă.

Nu avem săli mici. Practic, avem câteva săli de 800–1.000 de locuri, iar următorul salt este Sala Polivalentă, cu aproximativ 10.000 de locuri. Nu există aproape nimic între ele și nimic sub ele. Lipsa acestor spații limitează capacitatea culturală a unui oraș. Dacă nu ai infrastructură, nu ai cum să dezvolți nișe și nici contexte noi. Poate tocmai de aceea festivalurile au înflorit atât de mult în Cluj.

Îndrăznesc să spun că ceea ce facem noi aici este antreprenoriat cultural. Spațiul ăsta are o contribuție reală la viața culturală a orașului. Dezvoltă apetitul pentru lucruri noi și creează un context în care se pot întâmpla lucruri care, altfel, nu ar avea unde să existe. De aceea este important ca spațiul ăsta să funcționeze.”

Un proiect de antreprenoriat cultural

Pentru Alin, tocmai aici se vede diferența dintre un proiect construit exclusiv după criterii comerciale și unul care își asumă și o misiune culturală. Un spațiu precum Edison nu poate fi evaluat doar prin numărul de bilete vândute sau prin evenimentele care se epuizează rapid. Sala de aproximativ 200 de locuri oferă însă libertatea de a testa formate, de a aduce artiști aflați la început de drum sau proiecte care nu au neapărat garanția unui succes imediat, dar care pot contribui la diversitatea culturală a orașului. De aceea preferă să vorbească despre Edison în termenii unui proiect de antreprenoriat cultural, în care succesul nu poate fi măsurat doar prin criterii comerciale:

„De asta îmi place termenul de antreprenoriat cultural. Când faci cultură, nu poți să gândești tot timpul doar în termeni de rentabilitate. Dacă am face asta, am ajunge cu toții să organizăm exact aceleași concerte. Ar cânta aceiași artiști peste tot, pe principiul: «Am văzut că merge, hai să-l mai aducem.» Dar unde mai este evoluția? Unde mai este efervescența unui oraș? Tocmai pentru că ne asumăm riscul ăsta, cred că ar trebui să existe și o susținere pentru el.

Cred că e important să existe varietatea asta. Sigur că, dacă la un moment dat vedem că nu funcționează deloc, putem ajusta conceptul spre ceva mai familiar publicului. Dar nu suntem deloc în punctul ăla. Din contră, suntem abia la început. Până acum am testat concertele și am văzut că funcționează. Nu vedem de ce nu ar funcționa și sala de cinema ca experiență, de ce nu ar funcționa barul sau biblioteca de vinyluri în care oamenii să poată veni pur și simplu să asculte muzică.”

Un an dificil din perspectiva accesării fondurilor publice

Toate aceste pariuri culturale presupun însă și o susținere financiară care să le facă posibile. Iar pentru un proiect precum Edison – House of Music, care combină o componentă culturală cu una antreprenorială, echilibrul dintre finanțări publice, venituri proprii și parteneriate private este esențial. Alin spune că 2026 a fost un an deosebit de dificil din perspectiva accesării fondurilor publice și că, deși acestea rămân importante pentru dezvoltarea proiectelor culturale, un astfel de spațiu nu se poate baza exclusiv pe ele.

„Anul acesta instabilitatea guvernamentală a lovit pe toată lumea foarte tare. Din cauză că bugetul național a fost votat foarte târziu, nici bugetele locale nu au putut fi făcute la timp, așa că toate finanțările nerambursabile pentru sectorul cultural au fost decalate, ba unele orașe nici nu le-au mai implementat. Clujul și-a lansat call-ul de proiecte mult mai târziu. Noi am primit sprijin pentru Jazz in the Park Competition și pentru acest spațiu, însă calendarul nu ne-a permis să obținem finanțare și pentru Jazz in the Park.

Pe de altă parte, pe puținele finanțări culturale existente la nivel național sunt foarte puțini bani, iar concurența e atât de mare încât la Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) poți pierde un proiect chiar și cu 95 de puncte. Se bat 15–20 de proiecte pe același grant, ceea ce este absurd. Există finanțări, dar nu sunt neapărat constante și există o competiție foarte mare pentru ele. De aceea ajungi să funcționezi dintr-un mix: sponsorizări, finanțări și veniturile generate direct de proiectele tale în relația cu publicul. Tocmai de aceea e important să ai și o componentă comercială mai bine dezvoltată.

Pentru spațiul acesta noi am investit până acum aproape 200.000 de euro în doi ani. Banii au venit din mai multe surse: pe de o parte din profiturile celorlalte proiecte pe care le facem, iar pe de altă parte din finanțări pe care am reușit să le câștigăm de-a lungul timpului. Am avut finanțare de la AFCN pentru un proiect multianual aici, am primit un grant de la Primăria Cluj-Napoca și am câștigat o finanțare europeană prin Europa Creativă, pe o linie dedicată spațiilor de muzică live.

Avem și câțiva parteneri privați, precum BRD, Purcari, IQOS, Heineken sau Jameson. În final, este un mix de venituri din care reușim să facem proiectul să funcționeze.”

Construirea unei comunități

În fond, provocarea Edison – House of Music nu este doar de a readuce la viață o clădire cu peste un secol de istorie, ci de a răspunde unei nevoi despre care se vorbește tot mai des: existența mai multor spații culturale independente care să funcționeze permanent, astfel încât viața culturală a Clujului să nu graviteze doar în jurul marilor festivaluri. Construirea unei comunități în jurul unui astfel de loc și transformarea lui într-un obicei cultural sunt procese care cer timp. Tocmai aceasta este miza Edison: să devină, treptat, parte din viața de zi cu zi a orașului.

Interviu de Răzvan Sădean