SERGIO MARTINO, invitat de onoare la Dracula Film Festival 2023
Printre cei mai faimoşi invitaţi speciali la Dracula Film Festival, eveniment a cărui ediţie cu numărul 11 se va desfăşura anul acesta, între 25 şi 29 octombrie, la Braşov, se numără reputatul cineast italian Sergio Martino (n. 1938), un maestru al genurilor cinematografice Giallo şi Horror, care va primi din partea organizatorilor trofeul şi titlul onorific de “Conte Dracula”, ca omagiu adus unei cariere spectaculoase, începute în anii ’60, ce continuă să influenţeze şi să inspire noi generaţii de producători şi realizatori – precum Quentin Tarantino – atraşi de latura imaginativă, ludică şi entertaining a poveştilor destinate marilor ecrane.
Acordarea în fiecare an a cel puţin unui titlu onorific de Conte Dracula la Dracula Film Festival a devenit o tradiție, iar printre recipienţii trofeului, celebraţi astfel pentru realizările lor memorabile în spaţiul filmului fantastic, se numără regizorii Lamberto Bava şi Ruggero Deodato, actriţa Debbie Rochon, producătorul şi directorul de imagine Vlad Păunescu, maestrul efectelor speciale Sergio Stivaletti sau actorul Armand Assante, şi, nu în ultimul rând, cineastul Enzo G. Castellari, care, alături de Sergio Martino, va fi prezent în acest an la Braşov.
Omagierea lui SERGIO MARTINO în cadrul DFF este susţinută inclusiv de proiecţia filmului său din 1973, pe care îl semnează ca regizor şi scenarist, Torso, de la a cărui premieră se împlinesc 50 de ani, aniversarea urmând a fi marcată printr-un session de Q&A cu cineastul italian.
Torso este considerat actualmente drept primul Slasher din istoria cinematografiei şi, din perspectiva filmografiei lui Martino, reprezintă ultimul Giallo “oficial” pe care acesta l-a realizat dintr-un remarcabil cvintet – care face tranziţia spre Horror-urile sale din partea a doua ai anilor ’70 -, după The Strange Vice of Mrs. Wardh (1971), The Case of the Scorpion Tail (1971), Your Vice Is a Locked Room and Only I Have the Key (1972) şi All the Colors of the Dark (1972).
Deşi etichetat deseori tot drept un Giallo, The Suspicious Death of a Minor, din 1975, este în fapt un hibrid ce înglobează doze ne-neglijabile de poliziotteschi şi comedie.
Prolificul Sergio Martino, care şi-a făcut ucenicia cu şase decenii în urmă ca regizor secund, scenarist şi producător executiv pentru regizori super-versatili precum Mario Bava, Umberto Lenzi sau Mario Caiano, îşi are însă locul asigurat în panteonul Fantasy pentru realizări ce transcend un singur gen, Giallo, dacă ne reamintim de ale sale filme-cult The Mountain of the Cannibal God, acum clasicul Horror cu Ursula Andress şi Stacy Keach, din 1978, SF-urile 2019, After the Fall of New York sau Hands of Steel, ori filmele de acţiune/aventură The Great Alligator şi The Island of the Fishmen.
Pentru contribuţia lui esenţială la evoluţia filmului fantastic, SERGIO MARTINO este celebrat în cadrul Dracula Film Festival prin acordarea la Braşov, în seara de 28 octombrie 2023, al trofeului festivalului asociat titlului onorific de Conte Dracula.
O întâlnire de neratat!
Text de IOAN BIG | Festivaluri | Film
Sursă foto Sergio Martino: IMDb