Nu voi întreține suspansul, mă refer la pista de pe malurile Cibinului, un drum care deschide orașul și ne facem să ne gândim, eventual în plimbare.
Poate că nu stăm suficient de des să lăudăm proiecte ale administrației orașului, dar acum e un moment bun. Chiar dacă am suferit fizic pentru distrugerea unei bucăți de patrimoniu natural al Sibiului, pentru ceea ce s-a născut în loc n-am decât cuvinte de laudă și deloc paradoxal, aceste două senzații pot coexistă fără probleme.
Îmi place pista asta în primul rând din cel mai egoist motiv posibil. Din apropierea blocului meu pleacă acum un traseu de biciclete pe care mă pot urca și pot ajunge aproape fără întreruperi până pe Dealul Gușteriței, pe bicicletă sau în alergare, cu escală în centrul orașului. Iar experiența e excepțională, chiar puțin transcendentală. Chestia asta e uaaa! Adevărul că suntem super norocoși, să putem locui într-o zonă urbană, de unde la câțiva pași ești la o cafenea aglomerată, o sală de spectacole, sau în Pădurea Dumbrava, sau să urmărești malurile Cibinului până în partea opusă a orașului.
Mai strategic sau chiar aspirational vorbind, pista oferă o nouă viața unei bucăți a orașului ce era adormită, ce părea uitată de sibieni, o zonă de tranzit și atât. Repoziționarea mentală a malurilor Cibinului va genera multă dezvoltare economică și imobiliară dar a cret și un nou spațiu pentru hălăduit și gândit la nemurirea sufletului, ceea ce nu e deloc puțin lucru. Există astfel de proiecte care deschid posibilități, care sunt punctul de început pentru noi povești și noi proiecte. Și de genul ăsta de spațiu aveam nevoie, de un nou spațiu înăuntrul nostru.
