„Cel mai mare cadou pe care l-am primit de la oraș e limba germană. Faptul că am ajuns de mică la școala germană a ținut atât de noroc, context, cât și de raportarea părinților mei la comunitatea germană pentru care aveau un respect deosebit, și aș îndrăzni să zic și de curajul lor de a paria pe mine, eu fiind fiică a doi sibieni get beget care nu vorbeau o boabă această limbă. La școală, în jurul meu, se vorbea exclusiv germana. Eram doar câțiva români, în rest prevalau etnicii germani, dar am avut parte de o învățătoare foarte bună care și-a dat tot interesul să ne integreze.
Țin minte că era îngrozitor la prima oră de luni dimineața. Trebuia să relatăm despre cum ne-am petrecut duminica și nu puteam să spun nimic, deși aș fi avut atât de multe de povestit. Mă ascundeam sub bancă pentru că mă gândeam cu groază că nu am cuvintele la mine. În goana și foamea asta după cuvinte, am primit cadou de la tata trei rafturi de cărți de copii în limba germană superb colorate și ilustrate pe care mi le-a cumpărat într-un gest salvator de la o librăreasă, care emigra în Germania și își vindea toate bunurile. A fost cel mai fain cadou care probabil mi-a definit tot parcursul. Cu ligheanul de mere lângă mine și cu dicționarul, dându-mă în balansoar, am început să citesc. Și am tot citit și abia după trei ani, într-a IV-a, am început să vorbesc germana. Nu e ca și cum până atunci nu aveam rezultate bune, dar nu îmblânzisem încă limba așa cum mi-aș fi dorit. În a V-a s-au mai echilibrat lucrurile, în a VI-a a venit revoluția și o mare parte din sași au emigrat. Am ajuns la Școala 2 mulți elevi vorbitori de germană și apoi am fost prima generație de cl. a VIII-a de la Colegiul Brukenthal. Deja îmblânzisem limba. Vecinii veneau la mama să le traduc rețetele de pe plicurile de budincă. Așa a urcat familia mea câteva trepte în admirația cunoscuților. Limba germană devenise o super putere pentru mine. Apoi, după liceu și facultate, am intrat cu toate motoarele pornite în profesie.
Ce mi se pare fain e că am putut să întorc cadoul oferit de oraș. Sunt profă de germană și asta, pe lângă agenda culturală a orașului și încă vreo câteva activități, îmi umple toată săptămâna. Am vântul din spate construind pe o atracție a pieței ceva ce îi împlinește pe oameni. Cursurile de limbi străine sunt foarte psihologice, intră mult în sufletul tău, că nu poți învăța germana cu mâinile încrucișate, o înveți cu tot corpul, cu tot sufletul și atunci ai efectiv parte prin viziune, prin mesaj, prin structura limbii – de o nouă interpretare a vieții. Am început automat și firesc să vorbesc germana și cu copiii mei încă din maternitate. Îmi place să zic că pregătesc pentru oraș următoarea generație de vorbitori.”
***
Editor text: Maria Elisabeta Boamfă
Foto: Gabriela Cuzepan
