Tipicuri, datini, eresuri: Rusaliile
În 4 și 5 iunie anul acesta se serbează Rusaliile, care semnifică Pogorârea Sfântului Duh. Evenimentul mai e cunoscut în popor şi sub denumirea de Duminica Cincizecimii, întrucât se prăznuieşte la cincizeci de zile după Învierea Domnului.
Numele provine de la Rosalia, solemnitate din lumea romană dedicată cinstirii trandafirilor, fiind consacrată Cultului celor trecuţi în lumea veşnică. Tocmai de aceea sâmbata dinaintea Rusaliilor este dedicată pomenirii celor morti, zi ce poartă apelativul de Moşii de Vară.
Împreună cu Sfintele Paşti, Rusaliile reprezintă cea mai mare şi veche Sărbătoare creştină, fiind venerată încă de pe vremea Apostolilor.
După trecerea perioadei de 50 de zile de la Înviere, Duhul Sfânt a pogorât peste Apostolii Mântuitorului, aceştia primind în mod miraculos darul comunicării în felurite graiuri, putând astfel să propăvăduiască învăţăturile lui Iisus în lumea largă.
Dansul Ielelor
În mitologia populară românească Rusaliile sunt descrise ca nişte fiinţe fantastice, numite şi Iele. Aceste făpturi graţioase sunt fiicele lui Rusalim Împărat, după cum relatează legendele. Reprezintă duhuri feminine vaporoase, făpturi supranaturale cu puteri magice şi o mare forţă de seducţie. Poartă şi alte nume, unele stilizate cum ar fi Naiade, Sirene sau Nimfe, ori neaoşe, precum Măiestrele, Fiicele Codrilor ori Împărătesele Văzduhului.
Se spune că vieţuiesc ascunse de privirile muritorilor prin peşteri întunecoase, în desişul codrilor sau pe malul apelor, scăldându-se la izvoare şi făcându-şi apariţia numai noaptea, la lumina Lunii.
În multe povestiri Ielele sunt evocate ca nişte duhuri ale unor femei frumoase, pline de seducţie. Există multe superstiţii populare ce vorbesc despre faptul că aceste creaturi au înfăţişare diafană, uneori voluptoasă, plutesc prin văzduh, dar pot provoca multe suferinţe acelora care nu le respectă obiceiurile.
Circulă dintotdeauna în lumea satului legende şi basme potrivit cărora Ielele dansează goale şi despletite fiind luminate de Selena, invocând descântece. Au părul lung şi despletit, purtând clopoţei la picioare. Aceste creaturi supranaturale se spune că execută un ritual straniu, plin de taine, ce nu poate fi descifrat de muritori. Dacă se nimereşte cineva prin preajmă şi priveşte dansul lor, îi sunt luate pe loc minţile.
Referindu-ne la temă, trebuie să evocăm şi o celebră piesă de teatru românească scrisă de Camil Petrescu, intitulată semnificativ “Jocul Ielelor”. Scrisă în anul 1916 şi definitivată în după Război, 1945, capodopera este o dramă de idei la baza careia stau binecunoscutele mituri specifice autorului: al jocului ielelor şi al patului procustian. Într-o notă care însoţeste lista personajelor, autorul arata ca lucrarea poate fi socotită “O drama a Absolutului”.
Horia C. Deliu
