BISCUIT.RO | Cultură la farfurie. Cum se face politică la masă
Am intrat în posesia unei mici averi pe neașteptate. Nu, treaba asta nu implică nicio mătușă Tamara, prinț nigerian sau câștig la lotto ci un post radio, anume România Cultural și o distinsă doamnă bibliotecar de la BCU Iași, Mihaela Tatiana Ulman, care, ascultându-mi peregrinările culinar-cultural-bezmetice, mi-a oferit acces la o colecție de meniuri de la banchetele de altădată, așa cum erau ele recenzate post-factum în ziarele vremii. Da, bibliotecile și oamenii care le știu toate cotloanele și bogățiile sunt astfel de resurse incredibile. Studioasă cum mă știți, mi-am suflecat mânecile (adică mi-am pus ochelarii) și am purces la treabă. Acum, problema este că am câteva zeci de astfel de meniuri dar eu am rămas blocată, hipnotizată, trăznită la primul citit.
Va invit să îl parcurgeți în imaginea alăturată.
Anunțul este în fapt o mini-recenzie a unui banchet dat în 1896 cu ocazia aniversării a patru ani de la înființarea ziarului ieșean Evenimentul. Meniul, miezul întregii recenzii, este o bijuterie semantica prin care autorul face un exercițiu de tip castigat ridendo mores de mare clasă. Reușește să includă între 12 mâncăruri și 5 băuturi toată floarea cea vestită a vieții publice incepand cu “ramolitul” Lascăr Catargiu (avea, ce-i drept, 76 ani) și “îngâmfatul” Lahovary (Alexandru, din familie cu ștaif, are azi o piață și o statuie în capitală). Dar dacă cumva credeați că doar pe conservatori îi beștelește, continuați lectura – în toate partidele sunt “fructe seci” și nici literații, aka junimiștii nu-s iertați. Nu scapă penelului nici Oculta mondială (mda, toate-s vechi şi nouă toate), nici democrația nu e iertată cu ale sale “alegeri libere” și “cașcavalul de la Bancă”. Dacă e ceva clar, pozitiv, bun în meniu atunci acela este vinul – este vechi, din generația de la 1848 (și, chiar dacă ce-i val că valul trece, pașoptiștii-s pietre greu de urnit).
Este un meniu rafinat – supa este un consommé, o supă clară servită într-un aluat, poate un choux; timbale à la financière se face și azi din momițe de vițel și ciuperci champignon într-o prezentare minuțios structurată; apa de Breazu, apă terapeutică la modă în acea perioada, complementa băuturile fine.
Și ajung la informația educativă, că doar mă știți, strecor șopârle. Tind se cred că aperitivul național este țuică, nu de alta dar în 1896 cultura franceză era bine asimilată iar sărmana băutură ce trebuie să facă poftă de mâncare la începutul mesei se cheamă aperitif (fr), aperitivo (it). Prin urmare, aperitiv (ro) însemna atunci și înseamnă și acum băutura ce deschide masa. Uitați de mezel, salate și alte cele ca aperitiv(e). Acestea și tot neamul lor de gustări reci și calde de început sunt antreuri (entrees). Niște licori, vișinate și pălinci numai bune pentru început masa găsiți in București în meniul de la Soro lume, puse acolo de Melinda Teohari și Mihai Toader.
Încă ceva – este menționat bucătarul, “d. maistru Irimia Spiridon” nu doar celebritățile care au asigurat entertainment-ul. Să dăm, așadar, Cezarul ce-i aparține și azi că așa-i frumos.
Foto: Hot Pie “A La Financiere”, “Timbale” of Macaroni “Milanaise.” Illustration for The Royal Cookery Book (Le Livre De Cuisine) by Jules Gouffe (Sampson Low, 1883).
Citește aici mai multe articole din EAT & DRINK.
