„Fie ca lumina/ sărbătorile/iepurașul să ne aducă” ….așa vor începe o bună parte din mesajele care în curând ne vor intra pe whatsapp sau în inbox, umplând spațiul de stocare al dispozitivelor cu imagini la care nu ne vom mai întoarce niciodată. De ce? Pentru că au devenit prea comune, dezgolite de sens, dar mai ales, lipsite de orice creativitate sau emoție.
Pledoaria mea de anul acesta atinge și acest nivel subtil al Învierii: dacă totul în jurul nostru se transformă, se primenește, se recalibrează în raport cu noile coordonate spirituale ale Sărbătorii, atunci poate ar trebui să ne gândim și la un upgrade de autenticitate al felului în care transmitem urările de Paști și să spunem “nu” redirecționărilor frecvente, mesajelor în masă, pe scurt, culturii kitsch-ului festivist de smartphone .
Poate că tocmai după o pandemie și în plin război la graniță avem nevoie să ne bazăm emoțional mai mult pe trăire decât pe mimetism și să contribuim fiecare, și cei cu vorbele la ei, si cei cu mai puțină inspirație, la desăvârșirea sărbătorii prin cuvinte rostite sau scrise cu discernământ și asumare.
Așa cum operațiunea copy/paste nu ne va activa niciodată efortul creativ și la fel cum plagiatele nu ne vor transforma în doctoiri, ci în impostori, nici festivalul memelor de Paști nu va face conexiunea unică între expeditor și destinatar, fiindcă din ecuația gestului va lipsi exact personalitatea noastră.
Fie ca…lumina ( fiindcă la ea ne întoarcem, ca la o materie de bază) să nu ne mai aducă, ci să trezească în noi dorința originalității, ca modalitate de a depăși pasivitatea și de a contribui personal la compunerea unor mesaje care să ne definească, care să ne aparțină, care să arate că iată, miracolul s-a produs și în noi, că suntem vii și ne exprimăm starea de înviere cu toți cei dragi ai noștri, spre care apăsăm “trimitere”.
