Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 13/03/2023
Artă & Cultură / Carte

ALEGERILE CLAUDIEI | Ottessa Moshfegh: Un an de odihnă și relaxare

Claudia Aldea De Claudia Aldea
Comentarii ALEGERILE CLAUDIEI | Ottessa Moshfegh: Un an de odihnă și relaxare Share ALEGERILE CLAUDIEI | Ottessa Moshfegh: Un an de odihnă și relaxare


Ottessa Moshfegh: Un an de odihnă și relaxare

„Asta era exact ce îmi doream. Sentimentele mele să treacă precum niște faruri care strălucesc ușor printr-o fereastră, se mișcă pe lângă mine, iluminează ceva vag familiar, după care dispar și mă lasă din nou în întuneric.”

Ottessa Moshfegh: Un an de odihnă și relaxare

Cartea a fost tradusă la editura Litera

Cunoscută pentru personajele sale neobișnuite (precum protagonistul din volumul de debut, McGlue, un marinar cu capul crăpat, care nu este sigur dacă și-a ucis sau nu cel mai bun prieten, sau Eileen Dunlop, din nuvela cu același nume, secretara unei școli de corecție din anii ’60, marcată de ura ei pentru viață), care prin amoralitatea, narcisismul, problemele, umorul și inteligența lor distrug așteptările cititorilor despre ce este bine, rău, frumos, urât, permis sau real, în anul 2018, scriitoarea americană Ottessa Moshfegh a publicat volumul „Un an de odihnă și relaxare”, în care a introdus o nouă eroină (de data aceasta fără nume, pentru a ilustra cum cea mai mare dorință a personajului este de a-și șterge identitatea) prin intermediul căreia vorbește despre doliu, depresie, adicție și despre problemele societății contemporane.

The Wolf That Lives in Lindsey

Deschizându-se prin câteva versuri din piesa lui Joni Mitchell, The Wolf That Lives in Lindsey („If you’re smart or rich or lucky/ Maybe you’ll beat the laws of man/ But the inner laws of spirit/ And the outer laws of nature/ No man can”), povestea ne plasează în New York-ul anilor 2000, unde naratoarea, o femeie de 26 de ani care duce, la prima vedere, o viață perfectă (este absolventă a Universității Columbia, lucrează într-o galerie de artă și își duce existența, datorită banilor moșteniți din familie, fără griji, pe Upper East Side), încearcă să treacă peste moartea părinților trăind izolată în apartamentul său pentru un an, într-o stare de somnolență aproape permanentă, cauzată de medicamentele pe care le amestecă zilnic sub îndrumarea psihologului ei, Dr Tuttle.

Amintind de personaje precum Esther Greenwood (Clopotul de sticlă) sau Yeong-hye (Vegetariana), protagonista ne povestește cum ideea anului de odihnă a luat naștere din dorința de a detesta lumea din jurul ei (care, deși aparent perfectă, o dezamăgea mereu) mai puțin: „M-am gândit că viața ar fi mult mai ușor de suportat dacă creierul meu ar lăsa-o mai moale cu dezaprobarea lumii din jur.”

Mai departe, pentru a explica cum a ajuns să ia medicamente și somnifere, femeia își prezintă viața până în momentul „hibernării”: relația proastă avută cu părinții (care au murit într-un mod traumatizant când era încă studentă), regretele dobândite în urma alegerilor făcute („Voiam să fiu artistă, dar nu am avut talent”) și brutalitatea lumii în care trăiește în prezent (unde nici măcar familia sau prietenii ei nu sunt interesați de ceea ce face).

Astfel, după ce își pierde locul de muncă (ultimul său contact cu exteriorul), anul de relaxare începe:

„Somnul mi se părea productiv. Viața mea trecută urma să devină doar un vis, iar eu puteam să o iau de la capăt.”

ALEGERILE CLAUDIEI | Ottessa Moshfegh: Un an de odihnă și relaxare

Printre vise și coșmaruri care se îmbină cu realitatea, plimbări scurte, făcute aproape în somn, amintiri notate pe bucăți de hârtie, halucinații, discuții lunare cu Dr Tuttle și filme cu Harrison Ford sau Whoopi Goldberg (pentru care are o obsesie), naratoarea își petrece prima jumătate din perioada de hibernare aproape fără a fi deranjată de nimeni și nimic.

În povestea sa, alături de doctor, singurele personaje care apar sunt Reva, prietena ei cea mai bună, pe care o disprețuiește și descrie ca fiind „sclava vanității și a ideii de statut”, și Trevor, fostul ei prieten, un bărbat egoist și manipulator, care amintește, din descrierile ei, de Patrick Bateman, din American Psycho.

Totul se schimbă, totuși, atunci când, după 4 luni de repaus, inconștientă fiind, eroina începe să facă plimbări (care au legătură cu trecutul ei) și acțiuni pe care nu și le poate aminti (corpul luptând, pentru prima dată, cu stadiul în care se află), ajungând în acest mod la înmormântarea mamei Revei, unde încearcă să își dea seama, gândindu-se la părinții ei, cât de mult a vindecat-o, până în acel moment, somnul:

„Speranța mea era că am devenit imună la amintirile dureroase.”

Cartea continuă cu golurile din memorie, care ne fac să realizăm cum, pe întreg parcursul romanului, eroina poate fi privită ca un narator necreditabil (care își imaginează, poate, tot ce trăiește), până la final, când, cu ajutorul unui artist din galerie, ea se hotărăște să termine, ca ultim act de „curățire a minții”, ultimele luni din an complet izolată de restul lumii, într-un apartament gol, luând un drog prin care reușește să doarmă câte trei zile la rând, având la dispoziție doar o oră pentru fi trează.

După ce anul de odihnă (trăit și de cititor, din trei în trei zile, datorită notițelor ei) ia sfârșit, iar speranța apare pentru prima dată în poveste („Începusem din nou să simt. Asta era bine”), femeia își termină istorisirea, simbolic, cu data de 11 septembrie 2001.

Ottessa-Moshfegh

Foto: Die Zeit

Chiar dacă protagonista este reprezentată ca fiind, până la finalul întâmplărilor, arogantă, răutăcioasă, egoistă și nepăsătoare (construită intenționat în felul acesta de Moshfegh, care își dorește să arate cum personajele feminine nu trebuie să fie întotdeauna plăcute sau morale), decizia ei de a se separa complet de lume (fenomen pe care îl asociază odihnei și relaxării) pentru a trece peste tragediile care i s-au întâmplat reprezintă o critică asupra societății în care trăiește (și în care, de multe ori, trăim și noi), un univers marcat de stres, singurătate și de lipsa de umanitate a celor din jur:

„Nimic nu mai părea real. Somnul, veghea, toate se ciocneau într-o călătorie monotonă, cenușie, cu avionul printre nori.”

Text de CLAUDIA ALDEA | Alegerile Claudiei | Carte

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută