BABYLON – Cinema pentru Cinema
La La Land este filmul pe care aș fi vrut să îl scriu eu, Whiplash este filmul în care aș fi vrut să joc, iar Babylon este filmul în care aș fi vrut să trăiesc. Damien Chazelle este unul dintre regizorii Hollywood-ului actual care iubește cinema-ul, iar asta se simte în fiecare dintre proiectele sale.
Cu Babylon, a reușit să readucă la viața o epocă de mult apusă. O epocă în care a ales să pună lupa pe trei personaje din medii diferite în timpul tranziției din anii ’30, în Statele Unite, de la filmele mute la cele cu sunet.
Diego Calva este Manny, un băiat venit din Mexic care încearcă să își împlinească visul american, Margot Robbie este Nellie LaRoy, o tânără actriță nedescoperită care vrea să ajungă în lumina reflectoarelor iar Brad Pitt este Jack Conrad, unul dintre numele grele ale industriei, care se luptă să rămână relevant.
Poveștile celor trei se întrepătrund într-un univers absolut nebun, aproape rupt de realitate, cu petreceri demne de The Great Gatsby, unde depravarea, decadența și excesul sunt la ele acasă. Pe lângă firul narativ al celor trei, Chazelle face și o radiografie a Hollywood-ului acelor ani, când totul era într-o continuă schimbare, o continuă agitație, în care filmele trebuiau făcute cu orice preț pentru a satisface nevoile marilor studiouri, precum MGM sau Paramount.
Asemeni lui Whiplash, filmul are un ritm alert, care nu îți dă drumul și nu te lasă să ai niciun moment de respiro. Și cu toate că are trei ore, nu simți asta nicio secundă.
Chazelle jonglează cu poveștile celor trei personaje în așa fel încât pare că totul face parte dintr-o mașinărie bine pusă la punct, dar reușește în același timp să te facă să te atașezi de ele sau măcar să înțelegi motivația din spatele acțiunilor lor.
Margot Robbie debordează de energie, prestația ei e un tur de forță, care nu te lasă să îți iei ochii de la ea. Dansează, fuge, fumează, țipă, râde, plânge și toate astea în timp ce păstrează o candoare specifică unei tinere actrițe care speră că va ajunge cineva într-o lume atât de nebună precum cea din acel timp.
Nu ar fi corect să-l menționez și pe Brad Pitt, care încă o dată demonstrează că este probabil unul dintre ultimele „staruri” în adevăratul sens al cuvântului ale cinema-ului contemporan. Dacă Margot Robbie este o improvizație alertă de jazz, Pitt este un jazz lent, suav, scos parcă dintr-o piesă de Chet Baker. Simpla lui prezență pe ecran e suficientă pentru a face orice secvență mai valoroasă.
Babylon este unul dintre puținele exemple de film care spun cu adevărat o poveste. Și atât. Nu vrea să te învețe ceva, nu simte nevoia să te certe sau să îți arate toate problemele lumii. Și asta e un mare lucru în peisajul cinematografic de azi!
Text de Ștefan Iancu
Născut pe 26 decembrie 1997, Ştefan Iancu a interpretat roluri în peste zece producţii româneşti şi străine, lungmetraje şi filme de televiziune. A făcut parte din distribuţia unor filme precum Kyra Kyralina de Dan Piţa, Walking with the enemy de Mark Schmidt şi Amintiri din epoca de aur, proiect de Cristian Mungiu. A împărţit, la vârsta de cinci ani, platoul de filmare cu Keira Knightley şi câţiva ani mai târziu, cu Steven Seagal. În 2018, a primit Premiul Gopo pentru „Tânără speranţă”, pentru rolul din Un pas în urma serafimilor. După rolurile din serialul TV Vlad (ProTV) şi, respectiv, lungmetrajul horror Watcher, regizat de Chloe Okuno, pe Ştefan Iancu îl veţi putea revedea în Libertate, noul film semnat de Tudor Giurgiu, care va avea premiera în toamna lui 2023.
Alte Articole din FILME – POINT OF VIEW.
