Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 19/02/2023
POP-UP STORiEs Film

POP-UP STORiEs | Cupluri celebre în poveştile pop(ulare) moderne

Claudia Aldea De Claudia Aldea
Comentarii POP-UP STORiEs | Cupluri celebre în poveştile pop(ulare) moderne Share POP-UP STORiEs | Cupluri celebre în poveştile pop(ulare) moderne
cupluri celebre


Cupluri celebre în poveştile pop(ulare) moderne

Pentru că luna februarie a ajuns să fie cunoscută ca Luna Iubirii, alături de sărbătorile dedicate sentimentului, această perioadă poate reprezenta și un prilej perfect pentru a reflecta asupra modului în care dragostea este ilustrată în universul Pop culture, prin intermediul cinematografiei (fiind spațiul în care apar nenumărate mituri moderne, pe care le asociem, uneori involuntar, cu realitatea noastră).

Astfel, fie că vorbim despre producții idealizate, care, prin poveștile lor grandioase, ne oferă speranță, ne inspiră, ne emoționează sau ne întristează, ori despre cele apropiate de viața de cuplu de zi cu zi, care ne reamintesc că viața nu trebuie întotdeauna să fie perfectă, în spațiul Pop culture putem găsi câte ceva pentru fiecare perspectivă asupra iubirii.

cupluri celebre

Începând cu una dintre cele mai faimoase povești din istoria cinematografică, atunci când ne gândim la dragostea dintre două personaje (care, în acest context, nu poate fi separată de virtute și sacrificiu), nu putem să nu ne amintim de Rick Blaine (Humphrey Bogart) și Ilsa Lund (Ingrid Bergman), a căror istorisire contrazice profund ideea de happily ever after, arătând cum, deși nu vom putea întotdeauna să petrecem atât de mult timp pe cât ne-am dori cu oamenii pe care îi iubim, sentimentul rămâne la fel de puternic și real: „We’ll always have Paris” (Casablanca, 1942).

Continuând cu perioada Old Hollywood, Audrey Hepburn a adus la viață, alături de actori precum Gregory Peck, Humphrey Bogart, William Holden, Gary Cooper, Fred Astaire și George Peppard, o serie de povești de dragoste ce au rămas cu noi până în prezent.

cupluri celebre

cupluri celebre

Ne amintim, astfel, de Roman Holiday, unde îi privim pe jurnalistul american Joe Bradley și pe Prințesa Anna explorând Roma și fugind de monotonia vieții de zi cu zi, de Sabrina și My Fair Lady, două povești fermecătoare, în care sunt integrate și probleme contemporane prezente în relații, precum diferențele sociale, Funny Face, care îi are în prim-plan pe Jo Stockton (un librar care acceptă un contract de modeling) și Dick Avery (editor și fotograf de reviste de modă) și de faimosul Breakfast at Tiffany’s, care spune povestea dintre Holly Golightly și scriitorul Paul Varjak.

Dacă ne apropiem de lumea contemporană, în memorie ne vor apărea noi perechi legendare, folosite ca referințe atât în viețile personale, cât și în alte produse culturale.

cupluri celebre titanic

Pentru început, Jack Dawson și Rose DeWitt (pe care îi vom revedea în cinematografe începând cu data de 10 februarie) reprezintă unul dintre cele mai cunoscute cupluri din toate timpurile, povestea lor, inspirată de scufundarea Titanicului din 1912, ilustrând perfect ideea de suflete pereche.

cupluri celebre

Apoi, nu putem uita nici de Will Turner și Elizabeth Swann, din filmele Pirates of the Caribbean, care, după ce sunt separați, se regăsesc unul pe celălalt la finalul seriei, de Patrick și Kat (10 Things I Hate About You), o reinterpretare în stilul anilor ’90 a piesei lui William Shakespeare, The Taming of the Shrew, de Edward și Vivian (Pretty Woman), care ne-au cucerit prin umor (și prin faimosul colier cu 23 de rubine, purtat de Julia Roberts), de Cher și Josh (Clueless), o rescriere a cuplului format din Emma Woodhouse și George Knightley, de Carrie Bradshaw și John Preston (Mr. Big), pentru cel de-al doilea film, care se încheie cu momentul oferirii diamantului negru semnat de designerul italian Itay Malkin, de Baby, Johnny și dansul lor legendar, pe piesa Time Of My Life, din Dirty Dancing, de Bella Swan și Edward Cullen („Let’s start with forever”), de Elizabeth Bennet și Darcy, din ecranizarea romanului lui Jane Austen, din 2005, și de Prințesa Leia și Han Solo (Star Wars), alături de cunoscutele „I love you” și „I know”.

cupluri celebre

Mai departe, nu putem uita nici de Daisy Buchanan și Jay Gatsby, care ne poartă prin lumea anilor ’20, de trista poveste dintre Mia și Sebastian (La La Land), ce amintește de Casablanca, de Mark și Bridget Jones (o reinterpretare a romanului „Mândrie și Prejudecată”), de Ennis și Jack (Brokeback Mountain, o adaptare a nuvelei lui Annie Proulx), de Katniss Everdeen și Peeta Mellark (Hunger Games), de Oliver și Elio, alături de faimoasa replică „Call me by your name and I’ll call you by mine”, de Gus și Hazel Lancaster (The Fault in Our Stars), care ne arată cum, uneori, iubirea are puterea de a vindeca pe cineva (ducându-ne cu gândul și la A Walk to Remember), de Joe și Kathleen (You’ve Got Mail), o reprezentare din anii ’90 a ceea ce astăzi numim online dating, de Joel și Clementine (Eternal Sunshine of the Spotless Mind), care prezintă cât de important este să ne amintim chiar și lucrurile dureroase din viață, de Molly și Sam (Ghost), Chiron și Kevin (Moonlight) și, în final, Héloïse și Marianne (Portrait of a Lady on Fire).

cupluri celebre

Alături de cele enumerate mai sus, ne putem îndrepta atenția și asupra filmelor cu caracter biografic, ce amintesc de cupluri din lumea reală, completate în universul cinematografic prin replici memorabile și momente emoționante.

De exemplu, în The Notebook, povestea de dragoste dintre Allie Hamilton (Rachel McAdams) și Noah (Ryan Gosling), spusă prima dată în volumul scris de Nicholas Sparks, în 1996, are la bază viața bunicilor soției scriitorului, care, după o relație de 60 de ani, demonstrau în fiecare zi cum iubirea reală poate supraviețui trecerii timpului.

Un alt film biografic, care de data aceasta spune frumoasa poveste dintre Johnny și June Carter Cash, este Walk the Line, una dintre cele mai cunoscute secvențe din peliculă fiind momentul în care cântăreața a fost cerută în căsătorie pe scenă, în fața a 7.000 de oameni, în timpul unui concert din Ontario. 

cupluri celebre

Mergând pe aceeași idee, Frida spune istoria cuplului format din Frida Kahlo și soțul ei, Diego Rivera, documentată datorită jurnalelor artistei mexicane, Cleopatra (1963) ne amintește de relația tragică a Reginei cu generalul roman Marcus Antonius, avându-i pe Elizabeth Taylor și Richard Burton (care formează un alt cuplu legendar și în Who’s Afraid of Virginia Woolf) în roluri principale, Dickinson prezintă relația dintre poeta americană Emily Dickinson și Susan Gilbert, iar în final, una dintre cele mai faimoase povești din istorie, ilustrată în filmul cu același nume, este cea dintre bandiții Bonnie și Clyde, cunoscuți atât pentru furturile săvârșite, cât și pentru finalul lor sumbru.

Un alt spațiu în care putem urmări povești de dragoste legendare este și universul lui Walt Disney, majoritatea miturilor moderne despre iubire avându-și originea în celebrele animații.

cupluri celebre

Astfel, ne gândim la Aladin și Prințesa Jasmine și la iubirea lor care învinge prejudecățile celor din jur, la Tiana și Naveen (The Princess and the Frog), care rup blestemul vrăjitorului Facilier, la Anna și Kristoff (Frozen), care ne vorbesc despre importanța prieteniei într-un cuplu, la Hercule și Megara, unde apare din nou tema sacrificiului de sine, Rapunzel și Eugene (Tangled), Mulan și generalul Shang, Nala și Simba (The Lion King), Thomas O’Malley și Ducesa (Pisicile Aristocrate) și, una dintre cele mai triste istorisiri Disney, Carl și Ellie, din producția Up.

cupluri celebre

Indiferent dacă percepem luna februarie ca fiind Luna Iubirii sau nu, putem privi, prin intermediul universul Pop culture, nenumărate perspective asupra sentimentului, împreună cu miturile, legendele și basmele sale, amintindu-ne, poate, cum iubirea va rămâne o emoție universală, pe care, indiferent de circumstanțe, ar trebui să o sărbătorim și apreciem în fiecare zi.

Text de Claudia Aldea

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută