Restaurantele libaneze au ajuns în ultimii ani să fie la mare căutare, mai ales de către cei care preferă preparatele cu mult gust.
Și nici nu e de mirare, pentru că bucătăria libaneză își trage rădăcinile din cea arabă, franceză și italiană.
Așadar, iată unde poți mânca bine și memorabil la un libanez în șase orașe din România.
București – Zaitoone
Str. Nicolae Caramfil 2, Tel: 0737.299.900
Când vine vorba despre restaurante libaneze, Zaitoone este unul dintre cele mai selecte la care poți merge. O experiență orientală desăvârșită este garantată, localul mizând destul de mult și pe ospitalitatea fără cusur.
Brașov – Amasi
Mihai Viteazu 1, Tel: 0770.300.190
Amasi este unul dintre cele mai vechi localuri cu specific libanez din Brașov, fiind deschis în 2008. Recomandat să mănânci aici este ras asfour de vită. Dar meniul este destul de consistent, așa că sigur ai de unde alege și alte preparate libaneze care să-ți fie pe plac.
Cluj – Marhaba
Calea Turzii 86, Tel: 0770.350.350
Cei de la Marhaba și-au dorit foarte mult să reflecte cultura și stilul libanez cât mai bine, așa că nu doar decorurile sunt aduse din Orientul Mijlociu, dar și întreg staff-ul a fost adus din Beirut. Bucătarul de aici și-a început meseria în Liban, a continuat în unul dintre restaurantele libaneze de top din Emiratele Arabe Unite, iar de aproximativ doi ani de zile lucrează la Marhaba.
Iași – Fenice Palas
Palas 3F, Tel: 0332.730.889
Fenice Mediterranean & Lebanese s-a deschis în anul 2012, iar restaurantul îmbină cu succes bucătăriile de pe coasta mediteraneană, cunoscute și apreciate pentru bogăția și rafinamentul lor. Meniul combină preparatele libaneze, franțuzești și italiene, aroma fiind dată de ingredientele din Orientul Mijlociu.
Constanța – Buddha Bar Lebanese Cuisine
Mircea cel Bătrân 49-51, Tel: 0241.488.688
Buddha Bar Lebanese Cuisine este un restaurant apreciat din Constanța, iar aici îți este recomandat să începi experiența culinară cu un humus, cu celebra Baba Ganoush și apoi cu un Ras Asfour însoțit de celebrele bulete de cartofi Batata Harra sau de o salată libaneză.
Timișoara – Fenice Palas
UBC3 Iulius, Tel: 0770.352.352
Fenice Palas s-a dovedit un succes în Iași, așa că s-au extins, din 2020, și în Timișoara, nu oricum, ci cu cel mai mare restaurant cu specific libanez și mediteranean din vestul țării, dispus pe patru niveluri. Gurmanzii se pot delecta aici cu o varietate de aperitive „Mezze”, dar și cu feluri principale din carne de vită, oaie, pui și pește, asezonate cu condimente exotice.
Text de Gruia Dragomir | Eat & Drink
Alte Articole Pe gustul nostru.
Un răspuns
AMASI a fost un restaurant respectabil dar azi nu mai este. Dupa ce au majorat preturile in ultimul an cu mai bine de 30% au aplicat, ca o compensatie reduceri ; dar aceaste reduceri privesc talia portilor; Deci clentii sufera dubla lovitura. Dar si mai grav, calitatea a scazut dramatic cam la toate platourile, arais al cascaval, ras al four de miel,etc. Este de altfel trendul de azi cam in toate restaurantele unde patronii nu au in cap decat cresterea beneficiuliui lor in detrimentul clientilor. Azi este un risc major ca sa mai intri sau sa’ti comanzi ceva la un restaurant sau o piterie. Pe lang cele expuse mai sus i.e. scumpiri generale, porti ciopartite, calitate detestabila apare si riscul major de imbolnavire cu produse expirate, de proasta calitate. Probabil clientii vor trebui sa se protejeze purtand PAMPERS cand vor lua riscul sa ia masa in oras.