The BEATLES şi artele vizuale | Culorile muzicii | ART hiSTORIES
Legitimizarea ca artă a muzicii de club acum 60 de ani de către The Beatles, patru tineri aparent nu foarte culţi dintr-un oraş englezesc de provincie ar putea părea ciudată, iar faptul că şi-au numit compania Apple, inspiraţi fiind de o pictură al Suprarealistului René Magritte, sau că l-au angajat pe designerul Heinz Edelmann, unul dintre pionierii Psychedelic-Pop, ca art director la Yellow Submarine… de-a dreptul inexplicabil.
Asta doar aparent, fiindcă piesele se aşează uşor în puzzle dacă privim cu ochii imaginaţiei în trecut, înspre mediul în care a evoluat legendarul cvartet, şi facem abstracţie de muzică, întrucât nu doar aceasta a contat în “upgrade”-ul de la entertainment la artă, ci şi identitatea vizuală cu totul ieşită din comun prin care s-au definit public The Beatles.
Liverpool, oraşul în care au crescut băieţii, are cele mai multe galerii de artă şi muzee naţionale din UK, cu excepţia, evident, a Londrei şi, până să se deschidă Tate Modern în Capitală, Tate Liverpool dispunea de cel mai întins spaţiu de expunere a artei moderne din ţară. Din Liverpool, cei patru au ajuns la Londra via Hamburg, unde fuseseră însoţiţi de Stuart Sutcliff pe post de basist, cel mai bun prieten al lui John Lennon şi fost coleg cu el la Liverpool College of Art, care şi-a continuat studiile în Germania cu celebrul artist Pop Eduardo Paolozzi, părăsind trupa pentru a se dedica integral artei plastice.
Cu John, Paul, George şi Ringo ştim ce s-a întâmplat în continuare muzical, însă trebuie adăugat aici că pasiunea pentru artele frumoase, dezvoltată în anii formativi, nu s-a diluat niciodată şi, cu excepţia lui Harrison, ce a ales calea explorării culturii şi spiritualităţii hinduse, ceilalţi s-au dovedit artişti plastici deosebit de talentaţi, ba, mai mult, Lennon poate fi caracterizat drept un veritabil “Renaissance man”.
Ringo Starr este actualmente un autor de Computer Art foarte bine cotat, după ce începuse cu decenii în urmă să picteze cu vopseluri în ulei şi acrilice, având expoziţii pe toate continentele lumii. Ca autor de Pop Art, imagini create de el au fost utilizate inclusiv pe bocanci Timberland sau tricouri din signature series pentru Hard Rock Hotels. Paul McCartney a început cu desenul încă din şcoală, însă abia în anii ’80 s-a apucat sistematic să picteze şi a fost extrem de rezervat în a-şi expune lucrările, pentru a nu fi privit ca un “celebrity painter”.
Picturile sale au fost prezentate publicului larg abia în 1999, iar spiritul său luminos se degajă într-un fel sau altul din fiecare, indiferent cât de serios sau de sumbru ar fi subiectul acesteia. John Lennon, deopotrivă iubitor de literatură – a scris şi ilustrat trei cărţi: In His Own Write, A Spaniard in the Works, Skywriting by Word of Mouth – şi arte vizuale, s-a reîntors spre cele din urmă în ‘69, prin suita Bag One Series, concepută ca un cadou de nuntă pentru Yoko Ono. Odată cu mutarea la New York în 1970, Lennon avea să îşi extindă spaţiul de expresie înspre instalaţii şi performance-uri, cea mai faimoasă lucrare a lui râmânând, totuşi, The Complete Yoko Ono Word Poem Game, poem colaj conceptual bazat pe tehnica découpé creată de Dadaişti şi popularizată în SUA de scriitorul Beat William S. Burroughs.
În universul British al artei contemporane din acea vreme, muzica pop(ulară) nu mai făcea notă aparte, ci devenise parte nedisociabilă al amalgamului creativ, Beatlesii fiind cei care i-au conferit această poziţie, iar asta le-a permis să se asocieze cu colaboratori iluştri din Pop Art precum monştrii sacri ai artei moderne Peter Blake şi Richard Hamilton sau polivalentul artist-muzician Klaus Voormann, în crearea a ceea ce Nicholas Schaffner, autorul biografiei The Beatles Forever, avea să numească “a revolution in artwork”.
Revoluţie vizibilă începând cu Rubber Soul, album al cărui poză de pe copertă a fost realizată de Robert Freeman, care îi câştigase pe The Fab Four prin expresivitatea fotografiilor sale alb-negru făcute unor muzicieni de Jazz precum John Coltrane, Dizzy Gillespie sau Cannonball Adderley. Ulterior, coperta lui Revolver, prima care a adus cvartetului un Grammy pentru Best Album Cover, a subliniat interesul Beatlesilor în artele vizuale, întrucât prietenul lor Klaus Voormann, inspirat de stilul monocrom al ilustratorului Aubrey Beardsley, căruia stilul Art Nouveau îi datorează enorm, a desenat-o ca un colaj, în alb-negru, în contrast cu uzualele culori psychedelice.
Schimbarea de perspectivă estetică avea să fie confirmată de (acum) ultracelebra copertă al lui Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band, realizată de Peter Blake şi Jann Haworth. Adoptarea acestei “persona” de grup, ce încorpora 88 de figuri, a deschis practic complet uşa muzicienilor spre experiment, şi nu doar cel muzical, ci şi ca tehnică de înregistrare sau packaging de album.
Ca artist, Peter Blake a fost întotdeauna inspirat de ‘Părintele Pop Art’, Richard Hamilton, şi nu întâmplător, mai târziu, la invitaţia lui Paul McCartney, Hamilton a acceptat să creeze coperta pentru ceea ce cunoaştem acum drept The White Album, artistul alegând în mod deliberat să vină cu o propunere estetică radical diferită de Sgt. Pepper, care a sfidat orice aşteptare legată de continuarea asocierii cvartetului cu Psychedelia, The Beatles şi-au asumat, încă o dată, statutul de trendsetteri, de lideri în artă şi nu de followeri. De aici încolo, plimbarea continuă pe… Abbey Road!
Text de Ioan Big
Citiți textul complet The Beatles, la granița dintre cult și pop în ediția specială SUNETE – The Beatles, disponibilă pe sunetelive.ro
Cover foto: Beatles Portrait In The Studio – CIRCA 1965: Rock and roll band “The Beatles” pose for a portrait in the studio in circa 1965. (L-R) John Lennon, Ringo Starr, Paul McCartney, George Harrison. (Photo by Michael Ochs Archives/Getty Images)
