Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 15/10/2022
Viața Orașului

COVER | Cât de atractiv e Sibiul pentru elevi și studenți?

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu
Comentarii COVER | Cât de atractiv e Sibiul pentru elevi și studenți? Share COVER | Cât de atractiv e Sibiul pentru elevi și studenți?


Se simte în aer, dar și pe străzi că elevii și studenții sibieni au revenit în sălile de clasă și de cursuri. Sibiul este mai aglomerat și mai gălăgios, dar e însuflețit de copiii și tinerii pe care îi întâlnim la tot pasul. Pentru ei a luat start un nou an în care preocuparea lor principală va fi educația. Dar Sibiul e un oraș efervescent, plin de evenimente pentru toate vârstele, așa că în pauzele de relaxare, tinerii sibieni au cu ce să se delecteze.

 

După ce școala a început acum mai bine de o lună, în data de 3 octombrie a fost deschis și noul an universitar. La Sibiu, deschiderea oficială, cunoscută sub denumirea de ”Toamna studențească” a avut loc la Aula Magna a ULBS. Primele impresii cântăresc foarte mult, așa că studenților li s-au făcut recomandări prețioase: să fie conștienți că un profesor, o carte, un creion le pot schimba lumea, să viziteze nu doar bibliotecile din Sibiu, ci întregul oraș, dar și să se bucure atunci când timpul le permite de toate evenimentele care animă orașul. La ceremonia de deschidere am întâlnit studenți care au ales Sibiul pentru că au simțit că aici le e locul. E cazul Andreei care spune că-i place pacea orașului, îi plac oamenii pentru că sunt mult mai empatici și o energizează activitatea orașului pe plan cultural. Un alt student, Dragoș, a optat pentru Sibiu pentru că îi place foarte mult orașul pe care îl consideră centrul cultural al Transilvaniei, liniștit și frumos, cu o arhitectură specială, unde are șansa nu doar să învețe, ci și să se dezvolte pe plan profesional. Tot despre oportunități vorbește și Maria, o tânără studentă pe care Sibiul o face să se simtă mai curajoasă pentru că are de-a face cu ceva nou și provocator în fiecare zi, nu doar la universitate, ci și în timpul liber. E tot mai limpede că Sibiul e locul perfect pentru a-ți petrece nu doar anii de școală, ci chiar întreaga viață. În acest sens, elevii și studenții sunt atrași să participe la evenimente special concepute pentru ei.

" "

 

COVER | Cât de atractiv e Sibiul pentru elevi și studenți?

 

Un eveniment de amploare dedicat în întregime elevilor, dar și studenților tocmai s-a desfășurat la Sibiu: Astra Film Junior, un program complex de educație prin cinema. Peste 25.000 de elevi din tot județul au participat la ediția din acest an. Pentru mulți copii e prima întâlnire cu un ecran de cinema sau prima participare la un festival de o asemenea anvergură. Marius, un adolescent de 17 ani, spune chiar la ieșirea din cinematograful-dom care a fost instalat în Piața Mare că totul i s-a părut extraordinar, că nu a văzut așa ceva în viața lui și că-l bucură foarte tare atunci când își poate extinde orizonturile. Programul e complex și se adresează eleviilor de toate vârstele și are loc în fiecare an, în luna octombrie, în paralel cu festivalul Astra Film.

 

COVER | Cât de atractiv e Sibiul pentru elevi și studenți?

 

Elevii cu vârste cuprinse între 9 și 18 ani participă în această perioadă la ateliere de actorie organizate de Biblioteca Astra, menite să ajute la dezvoltarea personală a participanților. Tinerii experimentează noi activități de învățare, să își cunoască potențialul de exprimare, relaționare și manifestare personală, să își gestioneze emoțiile, cu ajutorul exercițiilor și tehnicilor specifice artei actorului. Tinerii vor lua contact cu scrierile lui Caragiale și ale lui Shakespeare, iar la finalul cursurilor au prilejul de a-și demonstra abilitățile de interpretare dramatică dobândite pe parcursul activităților.

 

COVER | Cât de atractiv e Sibiul pentru elevi și studenți?

 

Studenții urmează să se bucure și ei de un festival care le e dedicat în totalitate – DATfest, început ca o platformă de promovare a creației contemporane a tinerei generații sub egida ”Studenții sibieni cuceresc orașul”. Festivalul a crescut an de an și are ca scop implicarea tinerilor în viața social-culturală a comunității prin crearea unui cadru favorabil comunicării deschise. Ediția din acest an e programată să aibă loc la începutul lunii noiembrie. Ca în fiecare an, programul va fi plin cu spectacole de teatru, dar și cu multe alte activități.

 

COVER | Cât de atractiv e Sibiul pentru elevi și studenți?

 

Nivelul tot mai crescut al sistemului de învățământ din Sibiu, dar și viața culturală frenetică a orașului îi fac pe mulți tineri să rămână în Sibiu, iar pe alții să-l transforme în ”acasă”. Oportunitățile de educație, distracție și dezvoltare profesională sunt numeroase și atractive, drept dovadă Sibiul este pentru elevi și studenți un oraș atractiv în care pot și merită să-și trăiască anii tinereții.

 

Text de RĂZVAN SĂDEAN

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută