În spatele localului Shopron Gelato and Coffee, aflat în imediata apropiere a Parcului Kiseleff, sunt doi tineri antreprenori cu experiență în domeniul bancar.
Cornelia Golișteanu este unul dintre ei și cea care a hotărât să se dedice total visului lor devenit realitate, astfel încât Shopron să crească alături de cei doi băieți ai ei, Tudor și Alexandru.
Găsești aici cafea de la MABÓ Coffee Roasters și gelato de la Sweetology, dar și multe alte lucruri bune. Există și o mică terasă cu umbră unde poți să-ți savurezi cafeaua, dacă nu o iei la to go prin parc. Cu alte cuvinte este un loc care vine ca o continuare mult dorită și îndrăgită a parcului. Și în timp în jurul Shopron s-a strâns o adevărată comunitate.
Cornelia este și cea care ne-a răspuns la întrebări.
Cum a apărut Shopron Gelato and Coffee?
După apariția celor doi copii în viața noastră, ne-am dorit mai multă flexibilitate. Locuind în zonă, ne petreceam timpul În Parcul Kiseleff și așa am descoperit oportunitatea, observând că nu există nicio gelaterie în zonă. Am creat Shopron din dorința de a aduce produse de calitate într-un spațiu relaxat.
Prin ce se deosebește localul vostru de altele din oraș?
Prin calitatea produselor și a serviciilor. Ne dorim în fiecare zi să fim mai buni și să avem mereu noutăți astfel încât clienții să revină pentru a se bucura de terasa noastră cu vedere la parcul Kiseleff. Mulți clienți ne-au devenit prieteni.
Ce ne puteți spune despre produsele voastre (cafea / înghețată & more)? De exemplu, am văzut că ați început să colaborați cu Mabo pentru cafea.
Ne-am ales cu grijă colaboratorii, încercând chiar noi mai întâi produsele respective. Colaborăm cu performeri de top din domeniile lor, cu produse de o calitate desăvârșită, la care s-a ajuns după multă muncă. Le oferim produse premium într-o atmosferă de familie. Produsele noastre sunt bune și în același timp artizanale.
Colaborarea cu Mabo a început după ce am urmărit un interviu cu Bogdan, fondatorul Mabo, vicecampion mondial în concursurile de prăjit cafeaua, și astfel, pe lângă delicioasele prăjituri și delicioasa înghețată, a venit firesc și cafeaua.
Ați devenit rapid un loc care nu duce lipsă de clienți și pe o parte din ei i-ați fidelizat deja. Cum ați reușit acest lucru?
Întotdeauna ne punem în locul clientului. Ne întrebăm constant ce ar dori clienții, atât ca produse, cât și servicii. Suntem deschiși tot timpul la feedback. Suntem părinți și vrem să oferim doar produse curate, artizanale, realizate într-un mod cât mai natural.
De asemenea, ne bazăm pe o cafea de specialitate foarte bună și pe dorința clienților de a o savura într-o atmosferă plăcută.
Încercăm să fim mai buni alături de colegii noștri, cei doi barista cât și cele două colege din gelaterie, care sunt profesioniști desăvârșiți, atenți la detalii și la nevoile clienților.
Care a fost cea mai mare provocare de care v-ați lovit?
Identificarea spațiului pentru deschiderea cafenelei. Ideea ne-a venit relativ ușor, fiind iubitori de înghețată și cafea bună.
Care este impactul pe care v-ați dori să-l aibă localul vostru asupra orașului sau a zonei din București în care e deschis?
Ne dorim să oferim experiențe minunate clienților și produse de înaltă calitate. Cei care ne trec pragul să se simtă relaxați și să vină cu plăcere. După o plimbare în parc sau pe străzile din zona Kiseleff, să știe că pot găsi un loc în care să scape de tumultul orașului.
Fericirea pe care o au cei doi băieți ai mei când savurează o înghețată, să o regăsim la toți cei care ne vizitează.
Ce vă place vs. ce nu vă place la București?
Iubim Bucureștiul cu clădirile și parcurile sale și ne-am bucura dacă s-ar crea mai multe spații verzi.
Care e cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o din perioada de activitate de până acum?
Pentru a crește o afacere trebuie să fii implicat 110% și să stăpânești toate fluxurile atât operaționale cât și financiare. Nu există zile libere.
Ce urmează pentru Shopron Gelato and Coffee?
Ne dorim să identificăm și alte locații care se potrivesc conceptului nostru, astfel încât să putem crea cât mai multe experiențe plăcute.
Interviu de GRUIA DRAGOMIR