Brambura Park, cel mai nou parc de distracții din județul Sibiu, situat în Avrig, pe Valea Avrigului, nr. 580, aduce laolaltă multiple posibilități de distracție și relaxare atât pentru copii, cât și pentru adulți: casa întoarsă cu josul în sus, mini zoo, locuri de joacă și food zone. Să le luăm pe rând!
Atracția principală a parcului este cu siguranță casa întoarsă, o noutate absolută, cel puțin în această parte a țării. Ce te așteaptă aici? O experiență deosebită, unică. Nu doar casa e întoarsă cu josul în sus, ci toate obiectele din casă, de la alimentele din frigider și cuptor, până la scaune, perne, covoare sau cada de baie. E greu să spui în cuvinte ce senzații te încearcă pășind prin această casă răsturnată. E o experiență care nu merită povestită, ci trăită. În plus, te alegi cu o sumedenie de fotografii total brambura, cu care mai spargi un pic spiritul anost de pe news feed-ul rețelelor de socializare.
La ieșirea din casă s-ar putea să te simți un pic ciudat când o să vezi copacii, norii, soarele și toate din jurul tău că sunt la locul lor. Dar ai timp să-ți revii cât timp de îndrepți spre zona de mini zoo, unde vei face cunoștință cu niște animăluțe tare simpatice: alpaca. Ce trebuie să știi despre aceste animale? De exemplu, alpaca sunt adevărați muzicieni. Ei fac sunete perfecte, de nedescris, pe care trebuie să le asculți. Animalele sunt amabile și prietenoase, chiar și cu cei mici care vor dori să le atingă sau să le îmbrățișeze, deloc agresive și foarte drăguțe.
Evident că maratonul distracției nu s-a terminat. Urmează locurile de joacă pentru copii și nu numai. Aici cei mici pot zburda în siguranță. Locurile de joacă sunt amenajate cu tiroliană, leagăne, trambuline, topogane gonflabile, cățărătoare tip păianjen. Toate în aer liber, cu iarba verde și cerul albastru în locul în care le știm. Distracția e nelimitată și se recomandă un consum de energie cât mai ridicat.
În cele din urmă, după o tură prin casa cu josul în sus, după ce te-ai împrietenit cu alpaca și ai testat tot ce se putea la locul de joacă, urmează să iei loc la masă și să-ți împaci foamea, la una dintre cele două zone gastronomice din cadrul complexului: una destinată preparatelor la grătar şi fast food – diverse sortimente tip hamburger – și una unde se pot servi preparate la ceaun, precum gulyas. De asemenea, există zone speciale unde se servesc diverse sortimente de îngheţată, băuturi răcoritoare, alcoolice şi cafea. Practic, de toate pentru toți, ca să nu plece cineva nemulțumit!
Vestea bună e că Brambura Park va continua să se extindă în viitor. Ceea ce este deschis publicului în prezent reprezintă doar ”vârful aisbergului”, planurile de viitor fiind extrem de îndrăznețe. Se dorește construirea de noi obiective și zone de distracție și cel puțin o zonă nouă de gastronomie. Acesta e doar începutul, dar unul extrem de ofertant și provocator.
Brambura Park e deschis de luni până duminică, între orele 9:00 – 20:00, iar informații despre acces și tarife puteți afla de pe pagina oficială: facebook.com/BramburaPark.
Text de RĂZVAN SĂDEAN