Rezumat
Sandalandia (Vama Veche)Hacienda Camping (2 Mai)Glamping by the Sea (Năvodari)Colonia – Butoaie (Năvodari)Luna Glamping (Tuzla)
Dacă până acum ai mers la mare doar la hotel sau la pensiune, poate e cazul să încerci și altceva.
De exemplu, poți să vezi cum e cu cortul pe litoralul românesc. Dacă te gândești din start că poate nu-i cea mai bună idee, aruncă un ochi pe campingurile din lista de mai jos, care dispun de toate facilitățile necesare pentru a avea parte de un sejur memorabil.
De asemenea, în ultimii ani au început să apară pe litoral și glampinguri, care, pentru cei care nu știu, sunt campinguri mai luxoase, unde nu e nevoie să vii cu cortul de acasă, pentru că ai la fața locului un cort imens, dotat cu tot ce trebuie, de la pat dublu până la aer condiționat.
Sandalandia (Vama Veche)
Sandalandia este fostul Sandalandala — și-a schimbat doar numele, altfel funcționează fix la fel. Este locul care a revoluționat mersul cu cortul în Vamă. Proiectul s-a născut în urmă cu aproape 10 ani dintr-o idee despre spiritul Vămii și a luat locul unui teren viran denivelat, care mustea de gunoaie prinse în ciulini. După amenajare a rezultat un adevărat paradis pentru cei cărora le place la mare cu cortul.


Practic, Sandalandia e o mică oază unde poți să închiriezi un cort deja instalat sau poți să vii cu el de acasă. Ai restaurant cu mâncare foarte bună, băi și dușuri curate, dar și concerte, festivaluri de film și alte evenimente. E un loc care a strâns în jurul său o comunitate frumoasă și care și-a pus amprenta pe Vama Veche într-un sens cât se poate de bun.
Rezervă pe Booking.
Hacienda Camping (2 Mai)
Situat în apropierea localității 2 Mai, Hacienda Camping este genul de loc care redefinește ideea de camping clasic. La doar câteva minute de plajă, spațiul generos de aproximativ 5.000 de metri pătrați se transformă într-un adevărat refugiu verde, plin de umbră, vegetație și colțuri atent amenajate.
După instalarea cortului sau a rulotei, ai acces la facilități bine echipate: bucătării comune dotate cu electrocasnice și veselă, băi curate, foișor și zonă de grătar. Este un loc unde natura, simplitatea și confortul fac casă bună pentru o vacanță relaxantă la mare.
0726 398 985 / hacienda.camp@yahoo.com / facebook


Glamping by the Sea (Năvodari)
Situat în Mamaia Nord, în apropiere de Năvodari, Glamping by the Sea aduce pe litoralul românesc un concept modern și exclusivist de relaxare: confort de hotel, dar în mijlocul naturii. Complexul oferă 26 de corturi spațioase, de aproximativ 30 de metri pătrați, fiecare dotat cu baie proprie și aer condiționat, unele având chiar vedere la mare. Totul este gândit astfel încât să fii la doar câțiva pași de plajă, dar să te bucuri de liniște și intimitate.


În plus, locația dispune de restaurant, grădină și parcare privată, oferind toate facilitățile necesare pentru un sejur fără griji.
Rezervă pe Booking
Colonia – Butoaie (Năvodari)
Un alt tip de camping inedit este și Colonia – Butoaie, unde, ai ghicit, te poți caza în niște butoaie imense, chiar pe plajă. Ce poate fi mai memorabil? Colonia – Butoaie se află în Năvodari (Aleea Victoriei), chiar pe plajă. Amenajate în scop turistic și pentru relaxare, butoaiele de stejar sunt amplasate la umbră și au în jur o zonă cu hamace și summer lounge. Mai trebuie menționat că în butoaie există paturi, prize și lumină. De asemenea, în prețul pentru cazarea într-un butoi e inclus și prețul pentru două șezlonguri pe plaja privată, pe toată durata sejurului.


Info direct pe site -> coloniabutoaie.ro
Luna Glamping (Tuzla)
În Tuzla există Luna Glamping, care pune la dispoziția corturi amenajate confortabil și cu spațiul perfect în care te poți reconecta cu natura. Se află la doar 1 km de fosta plajă Cochilia, iar printre facilități se numără: băi individuale dotate cu duș, toaletă, chiuvetă; prosoave, uscător de păr, cosmetice individuale, loc de luat masa pe terasă, loc de încărcare pentru electronice și wifi. În fiecare seară se face foc de tabără, iar ocazional se țin și concerte acustice. Îl găsești și pe Booking.


Citește și acest articol -> 7 cărți pe care să le iei cu tine pe plajă vara asta
Citește și acest articol -> 5 gadgeturi pe care să le iei cu tine pe plajă
Citește și acest articol -> 10 dintre cele mai bune cherhanale de pe litoralul românesc




