Meniu Zile și Nopți

Artă & Cultură

Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 27/06/2022
Artă & Cultură / Teatru

„Stupid Fucking Bird”@TNB

Emma Rotaru De Emma Rotaru
Comentarii „Stupid Fucking Bird”@TNB Share „Stupid Fucking Bird”@TNB


O reflecţie asupra vieţii transpusă într-o piesă de teatru ce te va face să conştientizezi de ce aici şi acum este tot ceea ce avem. Stupid Fucking Bird a fost prima piesă de teatru care m-a luat pe nepregătite, mi-a dat peste cap toate ideile şi conceptele legate de viaţă, ancorându-mă în frumuseţea stării de aici şi acum. O piesă de Aaron Posner, dramaturg şi regizor de teatru american, în regia lui Răzvan Oprea. A câştigat Premiul Helen Hayes pentru cea mai bună piesă. Prezenţa lui Cehov in Stupid Fucking Bird se simte prin temele specifice lui din Pescăruşul, cum ar fi iubirea neîmpărtăşită, visele neîndeplinite şi încercarea de a gasi alte şi alte forme de teatru, toate ancorate aici în momentul prezent, al secolulului XXI, o lume superficială, bazată pe consum şi automatisme.

Cu siguranţă Stupid Fucking Bird [1 iulie, TNB] te va scoate din zona de confort a unei piese obisnuite, pe ici, pe colo presărată cu câteva ironii, câteva zâmbete şi puţine lacrimi, şi nişte rânduri de aplauze dar nu, nu a fost deloc aşa. În cazul de faţă a fost o piesă care începe banal, poate copilăresc, nu îi dai prea multe şanse, cu paşi mici îţi intră pe sub piele, în spatele gândurilor, în locul în care îţi este cel mai frică să te duci, interiorul tău. Scoate la suprafaţă realitatea fiinţelor umane care se mint zi de zi, care nu îşi conştientizează prezenţa în momentul de acum, formând astfel automatisme şi care nu realizează că simpla respiraţie pe Terra este un miracol.

Nu contează dacă ai mai fost la piese de teatru sau spargi acum gheaţa, nu are importanţă dacă piesa Pescăruşul îţi spune ceva sau nu, oricine ai fi şi orice ai face vei pătrunde într-un univers plin de amuzament, spiritualitate, profunzime, modernitate, nonconformism, creativitate şi pe alocuri cu părţi întunecate, dar care toate te vor răscoli într-un fel sau altul. Ritmul este unul rapid, dacă vrei să reflectezi asupra unei replici, din spate vine alta cu grabă să te pună şi mai mult pe gânduri şi tot aşa timp de 2 ore şi 30 de minute.

Te vei bucura de prezenţa şi carisma unor nume mari pe scena Sălii Pictura a TNB (Cecilia Bârbora și Marius Bodochi), dar şi de actori experimentaţi alături de unii foarte tineri (Eduard Adam, Cosmina Olariu, Vitalie Bichir, Alexandra Sălceanu, Emilian Mârnea). Eşti acolo cu ei, îi vezi, le simţi trăirile şi poate sunt la a zecea interpretare, dar îţi dau impresia că ai norocul de a fi pentru prima dată în faţa lor. Este o piesă liberă în care actorii creează jocuri de cuvinte cu publicul, având mereu impresia că ei sunt în dialog cu noi. Decorul nu este unul pompos, ba mai degrabă te face să te întrebi dacă merită. Merită până când actorii îţi vor învăţa locul din sală. Pleci bogat, pleci plin de întrebări, cugetări, iar în colţul ochiului stâng vei simţi o lacrimă, iar cel drept va fi atent la următoarea dată în care piesa se va juca.

Recomandare de EMMA ROTARU

Credit foto tnb.ro

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.